Mircea Geoană a depus luni, 12 septembrie 2011, mai multe amendamente la Proiectul Guvernului privind Legea asistenței sociale, tocmai pentru a evita sacrificarea persoanelor aflate în dificultate
Proiectul Legii Asistenței Sociale, aflat în dezbaterea Senatului României ca primă Cameră sesizată, se încadrează în logica guvernării actuale de „taxare a celor de jos”. Legea, în varianta transmisă Parlamentului, consacră o nouă și veritabilă „curbă de sacrificiu” a celor care și așa sunt confruntați zilnic cu suferințe și lipsuri de tot felul, cu pierderea demnității personale, a încrederii și speranței că viața le mai poate fi schimbată în bine.
Fără a avea un studiu de impact riguros realizat, legea urmărește reducerea drastică a cuantumului cheltuielilor privind ajutoarele sociale și amputarea bugetelor de servicii sociale, fără a crea un cadru eficient pentru soluții alternative care să ajute cu adevărat beneficiarul de servicii sociale. Ca un alt minus al reglementării, legea își propune să elimine fenomene precum „falsul handicap” sau „ajutorul social nemeritat”, dar nu propune soluții eficiente pentru eliminarea acestor fenomene.
Subliniind filosofia greșită care stă la baza elaborării Proiectului Legii asistenței sociale și încercând să aduc unele îmbunătățiri unor aspecte punctuale din acest act normativ, am depus spre analiză și adoptare, la Comisia de muncă, familie și protecție socială din cadrul Senatului României o serie de amendamente. O bună parte din amendamente sunt propuneri ale unor organizații non-guvernamentale, avansate în cadrul dezbaterii publice organizate de Biroul Permanent al Senatului României și de Comisia de Muncă în legătură cu Proiectul Legii asistenței sociale, în 23 iunie 2011. Prezentate în continuare, consider că aceste amendamente sunt în măsură să ofere o mai justă transpunere în legislație a conceptului constituțional de stat social.
În primul rând, Proiectul Guvernului are contradicții interne semnificative, principala fiind cea referitoare la anularea principiilor nediscriminării în orice situație și al egalității de șanse, prin condiționarea alocării beneficiilor sociale de mărimea veniturilor. O asemenea prevedere contravine Convenției ONU pentru drepturile persoanelor cu handicap, ratificate de România, precum și Directivei UE nr. 78/2000 privind non-discriminarea la locul de muncă. În acest sens, prin amendamentul pe care l-am depus, am propus ca acordarea indemnizației lunare pentru persoanele cu handicap să se facă luând în calcul numai gradul de handicap.
În al doilea rând, Proiectul limitează, în pofida principiilor enunțate, integrarea socio-profesională a persoanelor cu handicap sau dizabilități. Ignorând prevederile și recomandările europene în materie, proiectul Guvernului neagă faptul că alocațiile compensatorii și indemnizațiile se acordă, așa cum ar fi firesc, doar pentru dizabilitate și că nu se admite ca acestea să fie condiționate de alte aspecte ale vieții persoanei respective (de exemplu, loc de muncă, venituri). Nivelul indemnizației trebuie stabilit doar în funcție de gradul handicapului, nu și de mărimea veniturilor persoanei. În conformitate cu actualul text de lege, găsirea unui loc de muncă generator de venit determină automat pierderea sau reducerea indemnizației specifice, ceea ce este în sine o mare pierdică în integrarea pe piața muncii a persoanei cu handicap. Pentru a elimina efectele negative ale acestei prevederi, am propus ca măsurile de asistență socială să fie acordate în baza testării veniturilor beneficiarilor de servicii sociale, dar și a analizei riguroase a obligațiilor suplimentare de plată ale acestora (de exemplu, chirii, utilitati, credite).
În al treilea rând, Proiectul își propune să transfere în mare parte responsabilitatea pentru serviciile sociale către autoritățile locale, în condițiile în care mare parte dintre acestea nu au resurse pentru plata unor obligații proprii. În această direcție, printr-un amendament pe care l-am depus, consider că autoritățile administrației publice locale trebuie să asigure informarea beneficiarilor cu privire la serviciile oferite de furnizorii privați de servicii sociale, în ideea diversificării și eficientizării serviciilor de asistență socială.
În ultimul rând, textul de lege al Guvernului are o profundă dimensiune birocratic-administrativă. În loc ca persoana aflată în situatie de risc sau dificultate să fie scutită de eforturi birocratice care îi afectează resursele fizice și materiale și așa limitate, aceasta este obligată să facă zeci de drumuri pentru a clarifica chestiuni administrative pe care instituțiile statului ar putea foarte bine să și le comunice sau rezolve între ele. Pentru a corecta această disfuncționalitate, susțin ca responsabilitatea analizei cererilor persoanelor aflate în situație de risc sau de dificultate să se facă de către autoritatea administrației publice centrale sau locale care plătește dreptul.
