Prima pagina > Politici publice

Politici publice

 

Politica e cu mult mai mult decât lupta între partidele politice pentru a obține puterea.

Politica e cu mult mai mult decât promisiunile pe care le fac politicienii în campaniile electorale.

Politica e doar exercițiu manipulatoriu în lipsa politicilor publice. Nu disputele în care se implică arată calitatea unui politician, ci capacitatea sa de a veni cu idei și proiecte care să aducă schimbări semnificative în viața comunităților.

Cred cu tărie în modul participativ, constructiv și transparent de a face politică. Cred că România se va transforma radical doar în măsura în care vom evolua, ca politicieni și cetățeni, de la atacuri personale la schimburi de idei.

În această secțiune a site-ului meu vei afla care sunt politicile care cred eu că pot orienta România pe calea dezvoltării. Te invit să contribui, să-ți spui opiniile și să vii cu propriile tale propuneri! Am încredere că, prin punerea împreună a gândurilor și forțelor noastre, putem crea condițiile unei bune societăți în România.