Am citit cu mult interes raportul Institutului de Cercetare a Calității Vieții “După  20 de ani: opțiuni pentru România”. După lecturarea documentului cred că a venit vremea să spunem câtorva lucruri pe nume, pentru că altfel riscăm să cădem victime minciunilor și manipulărilor vehiculate de către cei care ne conduc.

1. Statul român este prea mare și consumă prea mult din resursele produse de economia reală.

În spatele clișeului cu sectorul public care sufocă sectorul privat, atât de plastic metaforizat în “omul gras” al lui Traian Băsecu, stau cifrele. Iar cifrele nu fac nici campanie electorală, nici nu apără interese ascunse. Potrivit cercetătorilor de la Academia Română, care au redactat  Raportul Institutului de Cercetare a Calității Vieții”, în ultimii 20 de ani, în România, ponderea veniturilor publice s-a aflat, în medie, la 32,8% din PIB, iar ponderea cheltuielilor la 36,1% din PIB. În traducere, când e vorba de venituri în PIB suntem ultimii din Europa, iar când e vorba despre cheltuieli din PIB sunt penultimii, după Irlanda. Ca să spunem adevărul, România nu are un stat prea mare, raportat la mărimea economiei, ci are cel mai mic stat din Europa, la mare distanță de media statelor europene. Problema la noi este că statul este suprapopulat de tot felul de profitori de partid, parașutați în funcții, care nu își justifică salariile. Noi nu avem nevoie neapărat de un stat mai mic, avem nevoie de un stat mai eficient. Nu mărimea statului este problema, atâta vreme cât banii pe care acest stat îi strânge sunt cheltuiți în spatele ușilor închise, în mod irațional și nu de puține ori, ilegal. Noi, cei din conducerea Senatului, am cerut primului minsitru să ne spună care au fost cheltuielile din sectorul public din ultimii 6 ani, tocmai pentru a vedea unde și cum au fost cheltuiți banii contribuabililor. Nevoia de transparență nu este un moft, este o cerință a unei bune guvernanțe economice. Și pentru că am vorbit despre guvenanța economică, cred că în acest moment în România avem nevoie de un nou guvern care trebuie să însemne în primul rând o alt fel de guvernare: una care să aibă curaj, să nu aibă o viziune contabilă, să propună și să ducă la îndeplinire un pachet serios de măsuri anti-criză. O guvernare care să acționeze transparent și să nu mintă populația. O guvernare care să aducă dezvoltare, în care banii publici să fie folosiți pentru dezvoltarea țării, nu pentru buzunarele clientelei politice. O guvernare în care politicul să însemne mai puțin iar economicul mai mult.

2. În ultimii 20 de ani am cheltuit prea mult pentru protecția socială, cu alte cuvinte “suntem un stat de asistați social” sau “protecția socială excesivă sau meschină”.

Din același raport, aflăm că în comparație cu țările dezvoltate care investesc peste 30% din PIB în politici sociale, România investește mai puțin de jumătate din media UE: 16,4% sub toate țările europene în tranziție membre ale UE. Cheltuielile sociale au fost ținute mereu la un nivel scăzut, cel mai scăzut din Europa, cu excepția Estoniei. Mai mult, cheltuim și cei mai puțini bani nu numai în raport cu PIB-ul, ci și ca pondere în buget: 36,5% față de 55,9% cât este media UE. În toate, dar în absolut toate statele, în perioade de criză (economică, socială) se fac eforturi puternice pentru introducerea unor politici sociale care să ofere o compensare minimă a costurilor sociale ale schimbărilor. Doar că România se încăpățânează să nu respecte această regulă simplă. În ultimii 20 de ani, când a venit vorba de perioade de criză sau de restructurare, primul sacrificat a fost sectorul social. Cei care suportă acum masiv costurile crizei sunt tot cei din zona socială.

Un lucru din raportul ICCV aș dori să îl subliniez, asigurările sociale nu sunt pomană, nici ajutor, sunt “un contract economic între generații, rolul statului fiind acela de a administra derularea acestui contract și de a arbitra respectarea de către parți a obligațiilor contractuale”.

3. După  2004 am început să trăim bine.

Reprezentanții dreptei ne tot spun, indiferent de partidul din care fac parte, de faptul că după 2004 s-a trăit bine. Acest lucru datorându-se mai ales introducerii cotei unice, precum și a altor politici declarate “de dreapta”. Raportul ICCV vine să contrazică această afirmație-clișeu. De-abia în 2007 salariu mediu a depășit valoarea pre-tranziție. “Deși a crescut considerabil după anul 2000, salariul minim nu a atins nici în prezent nivelul din 1989”.  Cercetătorii de la Academie fac următoarele observații: sub limita de 65% din salariul mediu se află în prezent circa jumătate dintre salariați, față de o cincime în 1989. În timp ce numărul salariaților a scăzut (ei sunt mai puțin de 60% -4,6 milioane – față de 1989), pensionarii sunt cu 55% mai mulți (5,5 milioane).  Încă o comparație: Salariul minim a scăzut la aproximativ 25% din valoarea sa din 1989.

Adevărul este că  am pierdut 20 de ani. Din motive stupide, cum ar fi luptele politice și politicianiste, din orgolii nepotrivite sau din nepregătire crasă, am pierdut 20 de ani. De vină  suntem noi, toți politicienii, nu doar cei de pe stănga sau de pe dreapta. Întrebarea este vom avea înțelepciunea, acum în al 12-lea ceas, să ne unim energiile pentru a putea începe reconstrucția statului.

Cred că  20 de ani irosiți sunt destul, chiar prea mult. Cred că  este vremea să începem dezvoltarea României.  Trebuie degajat un minim de consens politic pentru stabilira unor măsuri asumate transpartinic pe care viitorul Guvern să le ducă la îndeplinire. O asemenea construcție înseamnă mai mult decât un Guvern de uniune națională. Înseamnă politici agreate de toate partidele parlamentare, împreună cu patronatele și sindicatele, pe care un Guvern credibil și competent economic să le implementeze. Eu aș propune colegilor mei din opoziție, dar și celor de la guvernare, un Pact pentru Dezvoltarea României. Acest document poate să conțină doar cățiva dintre pilonii esențiali pentru următorii ani: dezvoltare sănătoasă a economiei, nu bazată pe consum; dezvoltarea societății; dezvoltarea infrastructurii, sub toate aspectele ei: stradă, școală și spital; dezvoltarea educației, etc.

Raportul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii aici