2010 este „Anul European de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale”, dar şi un moment de cotitură pentru Uniune. Reacţia UE, în ansamblu, în faţa crizei profunde, dar şi reacţia fiecărui stat în parte vor contura viitorul construcţiei europene.
Pentru România, miza este imensă, iar performanţa Guvernului decisivă.
80 de milioane de europeni, dintre care 19 milioane de copii, sunt ameninţaţi de riscul sărăciei. În România, procentul celor afectaţi de sărăcie este alarmant. La sfârşitul anului trecut, un eurobarometru arăta că peste 25% dintre români sunt vulnerabili în faţa sărăciei, procentul fiind cel mai mare de la nivelul Uniunii Europene. la sfârşi În mod cert, perpetuarea crizei economice şi sociale a dus la creşterea exponenţială a acestei cifre.
Într-o contradicţie totală, Traian Băsescu a anunţat reducerea masivă a salariilor şi a pensiilor. Această măsură brutală şi antisocială va creşte puternic gradul de sărăcie din România, pentru că vizează direct zonele vulnerabile: pensionarii, agricultorii şi salariaţii din sistemul bugetar – care dincolo de retorica politică josnică, nu au salarii nesimţite, ci abia întind banii de la o lună la alta. Este a doua lovitură dată de regimul de dreapta portocaliu celor cu venituri reduse. Prima a fost alimentarea puternică a şomajului din mediul privat, din cauza lipsei de viziune economică şi a unui plan solid de combatere a crizei. Victimele au fost tot cei cu venituri reduse, în special din domeniul construcţiilor şi din industria serviciilor.
Toată „intifada” lui Traian Băsescu şi Emil Boc împotriva bugetarilor, agricultorilor şi pensionarilor vizează un procent de 2% din PIB, pentru că Guvernul nu a fost capabil să respecte deficitul bugetar asumat. În traducere, acest lucru înseamnă că Guvernul a făcut raportări şi prognoze false şi nu a limitat cheltuielile publice. Iar FMI s-a săturat să crediteze nota de plată a incometenţei şi a sifonării banului public către clientela PDL. Nu trebuie să fie aşadar nicio dilemă că pensionarii şi salariaţii bugetari sunt puşi încă odată să strângă cureaua, pentru că actuala putere nu a fost în stare să folosească eficient ajutorul dat de FMI.
Din cauza lipsei investiţiilor, România va rata probabil ţintele Agendei UE 2020. Nu au fost create locuri de muncă pentru români şi nici nu s-a reaşezat economia pe baze mai solide. Dar dincolo de aceste concluzii economice, cea mai dură concluzie vine din viaţa de zi cu zi: guvernarea de dreapta nu a relansat economia, ci a multiplicat sărăcia.
PS: Astăzi este Ziua Europei, dar şi Ziua Independenţei, sărbători ce ar trebui să fie importante pentru orice român. Din păcate, nu mai avem deloc entuziasm nici în aceste momente. La nivelul UE există îngrijorarea că recesiunea va zdruncina din temelii toată construcţia europeană. Soluţiile propuse de experţi pentru depăşirea acestui moment sunt coeziunea puternică în interiorul Uniunii şi regândirea bazelor economiei. Ca de fiecare dată în ultimii ani, România este condusă împotriva curentului european. Nu avem nici coeziune, nici semnale de relansare a economiei.






Am avut o altfel de parere despre cei de la Fondul Monetar,dar mi-am schimbat-o total.Cum este posibil ca acele persoane sa fie atat de orbite incat sa nu vada esentialul si anume ca la noi, institutiile statului de drept nu mai functioneaza.Exista dictatorul Basescu si atat.Tot ce este pe langa, trebuie sa faca asa cum spune dansul.Iar dansul isi schimba starea de dispozitie de la o zi la alta.Ce spune astazi,nu mai este valabil maine ,s.a.m.d.Cine mai are incredere in asemenea oameni?Poate tanarul de la FMI.Cum si de ce suntem noi vinovati ca dvs de 6 ani ,in loc sa va ocupati de haosul din tara ati dansat hore pe coclauri?.Cum aveti pretentia sa platim noi greselile pe care le-ati facut in 6 ani de zile?Cine a gresit si mintit nu are decat sa plateasca.Aveti grija ca pentru ceea ce faceti dvs.acum,Ceausescu a platit cu viata.Ati dansat,v-ati tratat in strainatate ,ati huzurit din banul public si acum aveti pretentia ca sa va platim noi huzurul?Considerati ca este corecta decizia?Daca considerati ca sunteti depasit de situatie cel mai bun lucru este sa plecati,inainte de a se varsa sange nevinovat,caci daca continuati cu genocidul,asta va urma.Urati invatamantul deoarece ati fost un mediocru ,nu-i asa?Urati sanatatea care a ajuns in halul acesta sub conducerea dvs,foarte inteleapta!Acum va razbunati ,nu-i asa, deoarece aveti mijloacele prin care sa o faceti?Nu uitati ca ceea ce dvs.faceti acum,s-ar putea intoarce intr-o zi impotriva dvs.A,sa nu uit sa nu ne considerati prosti deoarece atunci cand facem (oricine are putina cultura) o paralela intre discursul dvs si cel al d-nului Geoana, la dumnealui emana un discurs serios si cult si nu numai la dumnealui ci si la alti politicieni precum d-nul Cristian Diaconescu,Razvan TEodorescu etc,oameni pe care ati dorit sa-i maziliti dar se vede ca cineva acolo sus ii iubeste.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau