Sărbătoarea zilei de 1 mai le-o datorăm câtorva muncitori din Chicago. Acum mai bine de 120 de ani, ei au luptat şi au obţinut dreptul la ziua de muncă de 8 ore. Uitându-ne în jur, la România anului 2010 – trebuie să ne amintim de jertfa acelor muncitori, iar în faţa memoriei lor, ar trebui să ne plecăm frunţile, ruşinaţi.
În condiţii mult mai favorabile decât ale acelor timpuri şi după 20 de ani de schimbări, reforme, succesiuni la guvernare, greve şi proteste, noi nu am reuşit să construim decât o ţară care ne nemulţumeşte. Cu un stat nu doar opresiv, dar şi neputincios. Cu o guvernare incompetentă şi coruptă. Cu servicii de educaţie, sănătate şi securitate scumpe şi proaste. Cu un nivel de trai printre cele mai scăzute din Europa. Cu o populaţie obosită de sărăcie, demagogie, nedreptăţi, dar mai ales obosită de speranţe înşelate. Cu pensii şi salarii „nesimţite”, pe care le invocăm uitând că adevărata nesimţire nu constă în existenţa salariilor şi pensiilor mari, ci în faptul că ele nu sunt rezultatul unei munci cinstite şi bine făcute.
Pentru că toate aceste lucruri sunt adevărate, 1 Mai 2010 nu poate fi o zi de sărbătoare.
Nu de o schimbare a guvernului avem nevoie, ci de o schimbare a guvernării. Nu de o vânătoare de vrăjitoare avem nevoie, ci de schimbarea radicală a opţiunilor fundamentale care stau la baza guvernării şi care modelează economia, societatea şi viaţa de toate zilele a românilor. 1 Mai 2010 nu poate fi o zi de sărbătoare, căci cele 4,5 milioane de salariaţi ai României nu nimic de sărbătorit. Nu ar trebui să fie nici o zi a protestelor anti-guvernamentale, căci simpla schimbare de guvern nu poate duce decât la noi dezamăgiri.
Dispreţul faţă de muncă şi condamnarea socială şi politică a celor care muncesc este miezul putred al societăţii pe care am creat-o în ultimele două decenii. În România de astăzi, un om care munceşte cinstit şi bine este dinainte condamnat la sărăcie şi umilinţă. Am vrut să construim o societate capitalistă şi democratică şi am învăţat repede doar prima ei lecţie – banii sunt măsura succesului.
În schimb, am ignorat cea de a doua lecţie fundamentală – nu orice bani, ci banii creaţi prin muncă cinstită şi bine făcută exprimă succesul. Am căzut în eroarea de a adora banii şi de a desconsidera munca care îi produce. Am construit acea societate strâmbă în care cei care au bani, indiferent dacă provin din furt, corupţie sau privilegii, îi oprimă şi îi umilesc pe cei prin munca cărora au fost creaţi aceşti bani. Am creat acea economie absurdă – care numai capitalistă nu este – în care nu productivitatea muncii şi eficienţa economică stabilesc rata profitului, ci decizia politică şi corupţia din administraţie.
Această fundaţie prost pusă a României contemporane trebuie schimbată radical, în favoarea muncii şi a celor care muncesc, începând de azi. Iar 1 Mai 2010 ar trebui să fie momentul de cotitură. Ziua în care să afirmăm cu tărie valoarea muncii şi preţuirea pentru cei care muncesc. Ziua în care să vrem să construim o Românie care îi preţuieşte pe cei care muncesc. Ziua în care începem să punem bazele unei altfel de guvernări. O guvernare care să folosească prezentul pentru a construi viitorul, în loc să amaneteze viitorul pentru a supravieţui în prezent.
De 120 de ani, 1 Mai este Ziua Internaţională a celor care muncesc. În multe ţări este o zi de sărbătoare. În alte ţări, este o zi de luptă. Astăzi, în România, ea ar trebui să fie ziua unei alegeri fundamentale, în care alegem să muncim şi să preţuim, deopotrivă, munca şi pe cei care o fac.






Da, foarte frumos. Denota ca sunteti un om care percepe realitatea asa cum e de fapt, ca constientizati faptul ca clasa politica in ansamblul ei ne-a adus acolo unde suntem azi si mai denota si sensibilitate din partea dvv. Pacat ca sunteti om politic si ca faceti parte dintr-un partid care a contribuit din plin la dezastrul de azi al tarii. Altfel, mi-as fi spus: "Uite, de astfel de oameni avem nevoie in politica". Asa. am un sentiment de amaraciune si de tristete. In tara asta nimic, dar absolut nimic nu mai merge cum trebuie. Totul s-a degradat. Si mai ales constiinta si moralitatea oamenilor. S-a ajuns pana acolo incat s-a creat o baza legislativa care sa permita sau chiar sa incurajeze producerea unor fraude de proportii ulterioare sau crearea de posturi sau servicii bine platite pentru nimic sau aproape nimic. S-a instaurat intentionat haosul sau confuzia pentru a nu exista posibilitatea raspunderii. Si unde am ajuns, se vede. Pentru unii tara e iad, pentru altii rai. Guvernentii nostrii si in general clasa politica nici nu se mai sinchiseste sa salveze aparentele. Ei nu se rusineaza sa-si etaleze averile, desi stiu si ei si stiu ca stim si noi ca le-au dobandit in mod necinstit. Nu mai vorbesc de bunul simt si simtul masurii, care lipseste cu desavarsire. Si ma refer la unele ministere si ministrii dar si la unele categorii sociale care, fara sa priveasca in jurul lor, s-au obisnuit cu statutul de privilegiat, si lupta pana la ridicol sau umilinta pentru a nu-l pierde. In timpul asta ce face opozitia, dle Geoana ? Nimic. PNL-ul doarme iar PSD-ul agita apele in propriul partid sau e concentrat pentru a "lupta" cu fostii colegi, acum independenti. Acuzatiile aduse Guvernului Boc sunt palide, generale, sporadice si neclare. Se acuza si se contesta totul, la pachet. Nu se concretizeaza nimic. N-am vazut nicio varianta alternetiva din partea opozitiei la legile unice de pensii sau salarii. N-am auzit de propuneri legate de sistemul sanitar sau legea educatiei. Victor Ponta desi e de doar cateva luni in functie a facut o serie de gafe si greseli majore care sunt greu de trecut cu vederea sau uitate de cetateni. Dar ce e mai grav este ca acest individ pe langa infantilismul politic pe care il demonstreaza aproape la fiecare pas, dovedeste si ca e lipsit de caracter. Dle Geoana, va scriu toate aceste ganduri pentruca stiu ca sunteti unul dintre foarte putinii politicieni pe care-i consider "nepatati" si pentruca cateodata fiecare dintre noi simte nevoia sa-si exprime gandurile. Din pacate, avand in vedere conditiile date vor mai fi multe sarbatori "1 Mai" neschimbate, dar speranta va fi cea care ne va ajuta sa mergem mai departe.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauCand in Romania sunt aproape un milion de someri,cand saracia este asa de mare,si eu sunt de parere ca 1 Mai 2010 in Romania nu este o sarbatoare. Dupa cum scrieti,cand profitul muncii eszte stabilit nu de productivitatea muncii,ci prin decizii politice si de administratia care este la cheremul guvernarii,Romania este capitalista ?sau post capitalista? Nu locuiesc in Romania,dar intru mereu pe site-ul d-voastra ca va consider un mare om politic,cu proprietati de analiza pe care tara din nefericire nu vi le poate pune in valoare. Intr-adevar acum Romania este condusa de un guvern si un presedinte,care amaneteaza viitorul ca sa existe in prezent. Am citit cu mare interes articolul d-voastra!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauChiar,ce fel de sarbatoare ar mai fi si aceasta,atunci cand nu ma simt in siguranta in propria mea tara.In spitale dupa cum vedeti se moare cu zile;ministrul sanatatii a dormit sau cum, de nu stie ce se intampla in propria ograda?Dupa tot scandalul din sanatate inca nu am vazut nici o demisie.Acele biete femei au fost descoperite datorita notorietatii AMELIEI ANTONIU,dar pana la ele cate au decedat "din vina mortului"?Cati dintre cei care cititi aceste randuri,mai aveti curajul sa va dati pe mana chirurgului sau ce mai este acum,NAUM CIOMU?De fapt ,mai corect ar fi cati dintre dvs,mai aveti curajul sa apelati la serviciile de sanatate din Romania?Luam alt domeniu ,invatamantul,profesori prost platiti,elevi care in loc sa-si insuseasca cunostinte,umplu localurile sau dupa caz pozeaza pe youtube,lucruri desucheate,pensionari umiliti dupa o viata de munca adevarata,ajungandu-se pana acolo incat se incearca pe cat posibil si cenzurarea presei, si, exemplele ar putea continua.In asemenea conditii cui i-ar mai arde sa sarbatoreasca ,poate celor inconstienti. Sarbatoarea in sine este frumoasa deoarece s-a castigat prin jertfa,asa cum d-nul GEOANA ne spune ,dar mediul de moment in care tara aceasta se afla,nu este nicidecum unul care te imbie la o sarbatoare.Multumim din inima actualei guvernari pentru modul defectuos in care conduce tara.si le doresc sarbatori "cat mai fericite"ca doar inca mai circula combustibil prin conducta care duce la cele doua palate.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauChiar,ce fel de sarbatoare ar mai fi si aceasta,atunci cand nu ma simt in siguranta in propria mea tara.In spitale dupa cum vedeti se moare cu zile;ministrul sanatatii a dormit sau cum, de nu stie ce se intampla in propria ograda?Dupa tot scandalul din sanatate inca nu am vazut nici o demisie.Acele biete femei au fost descoperite datorita notorietatii AMELIEI ANTONIU,dar pana la ele cate au decedat "din vina mortului"?Cati dintre cei care cititi aceste randuri,mai aveti curajul sa va dati pe mana chirurgului sau ce mai este acum,NAUM CIOMU?De fapt ,mai corect ar fi cati dintre dvs,mai aveti curajul sa apelati la serviciile de sanatate din Romania?Luam alt domeniu ,invatamantul,profesori prost platiti,elevi care in loc sa-si insuseasca cunostinte,umplu localurile sau dupa caz pozeaza pe youtube,lucruri desucheate,pensionari umiliti dupa o viata de munca adevarata,ajungandu-se pana acolo incat se incearca pe cat posibil si cenzurarea presei, si, exemplele ar putea continua.In asemenea conditii cui i-ar mai arde sa sarbatoreasca ,poate celor inconstienti. Sarbatoarea in sine este frumoasa deoarece s-a castigat prin jertfa,asa cum d-nul GEOANA ne spune ,dar mediul de moment in care tara aceasta se afla,nu este nicidecum unul care te imbie la o sarbatoare.Multumim din inima actualei guvernari pentru modul defectuos in care conduce tara.si le doresc sarbatori "cat mai fericite"ca doar inca mai circula combustibil prin conducta care duce la cele doua palate.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauMircea Geoana! este un nume in care oamenii pot avea incredere si pe care se pot baza! Omul muncitor si sarac al Romaniei trebuie sa fie mindru ca are pe cine urma si sustine.Am toata stima pentru Mircea Geoana, am stima pentru devotamentul lui fata de natoune, pentru iubirea lui dedicata romanului, pentru curajul si perseverenta lui chiar si atunci cind trece prin momente grele!!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau