Presedintele Senatului Romaniei, Mircea Geoana, s-a aflat intr-o vizita oficiala in Italia, in perioada 16-17 aprilie, unde a participat la a XII-a reuniune a Asociatiei Senatelor din Europa.
“Acea adevarata frenezie antiromaneasca care din pacate se resimtea in Peninsula in urma cu cateva luni si-a redus simtitor intensitatea. E o atmosfera mai calma si un pic mai increzatoare si cred ca aici si autoritatile italiene, dupa un puseu un pic mai nationalist si electoral, au gasit un just echilibru intre masurile de primire corecta si de acomodare corecta cu masurile evident judiciare impotriva celor care incalca legea aici in Italia”, a subliniat Geoana.
Cu aceasta ocazie, Mircea Geoana i-a invitat vineri, la Roma, pe reprezentantii camerelor superioare din 13 tari europene sa vina la Bucuresti, alaturi de reprezentanti ai Comisiei de la Venetia, pentru o dezbatere pe tema variantelor de modificare a Constitutiei Romaniei. “Am adresat o invitatie pentru a organiza in Romania in urmatoarele luni o dezbatere de tip forum constitutional in care sa putem aduce intr-o maniera nepartizana si lucida cei mai buni experti europeni, inclusiv reprezentantii Comisiei de la Venetia si alte institutii europene avizate pentru a avea o opinie impartiala cu privire la variantele aflate in discutie cu privire la modificarea Constitutiei Romaniei, dar si pentru adaptarea institutionala a modului in care functionam dupa aprobarea Tratatului de la Lisabona si in general tot mecanismul intern legat de integrarea europeana care in continuare este schiop si neadaptat. Propunerea a fost primita cu interes”, a declarat Geoana.
Totodata, liderul Senatului a avut o intalnire si cu Franco Fratinni, Ministrul Afacerilor Externe Italian, cu care a discutat despre statutul cetatenilor romani care locuiesc si lucreaza in Peninsula. “Este extrem de important ca acei peste 1,2 milioane de romani din Italia sa aiba in continuare respect si sprijin aici pentru ca, pana la urma, si in anii '50 italienii emigrau pentru ca era saracie si conditii mai bune peste tot si cred ca aceasta solidaritate trebuie sa se faca simtita si acum”, a evidentiat Geoana.
Mai mult, Geoana a subliniat faptul ca este important ca toti oficialii romani, indiferent de coloratura politica, sa acorde atentie nu doar in campanie electorala comunitatii romanesti din Italia, dar si din Spania si alte tari europene. “Trebui sa incurajam autoritatile de la nivel local, de multe ori mai importante, mai influente si cu mai multe resurse decat guvernul central, sa vina in sprijinul romanilor care pana la urma puna umarul la dezvoltarea economica si sociala a acestei tari”, a declarat presedintele Senatului.
Totodata, in cadrul intalnirii cu liderul diplomatiei italiene, cei doi au discutat si despre reuniunea interguvernamentala italo-romana, ce va avea loc la Bucuresti cel mai probabil in cursul acestei veri. “Franco Frattini a propus la Bucuresti anul trecut un forum civic care sa insoteasca actiunea guvernamentala. Am oferit inca o data ca Institutul Aspen din Romania si Institutul Aspen din Italia, extrem de prestigios in ambele tari, sa fie platforma acestui forum civic. Ideea a fost retinuta si sunt convins ca vom putea sa avem elitele culturale, de afaceri, ecleziastice din cele doua aducandu-si contributia alaturi de palierul guvernamental”, a subliniat Mircea Geoana, care este si presedintele Institutului Aspen Romania.






Dle Geoana, apreciez si-mi face placere sa constat implicarea dvs. in actiuni in afara spatiului mioritic faptul ca ati initiat aceea dezbatere privind modificarea Constitutiei Romaniei. Deasemenea intalnirea cu liderii italieni si in alte perioade decat atunci cand se intampla "ceva" este una din conditiile prevenirii discriminarii romanilor in afara granitelor.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDaca nu ati fi fost furat,ati fi ajuns presedinte;si daca ati fi ajuns presedinte prin relatiile de prietenie pe care ati reusit sa le faceti de-a lungul anilor,acum Romania ar fi fost vazuta altfel.Cu actualul guvern,Romania incepe treptat sa fie tot mai marginalizata.Din cauza instabilitatii care se manifesta in toate domeniile, tot mai multi agenti economici puternici,aleg sa plece. La dvs se simte un nivel de cultura prin care reusiti sa legati usor relatii stabile,foarte utile pentru tara ,eleganta,bun-simt, atuuri de exceptie pentru un sef de stat.Cred ca acestea sunt calitatile adevarate pe care ar trebui sa le aiba orice om politic.Felicitari pentruca reusiti sa faceti singur ceea ce un guvern intreg nu este in stare.Multumesc, pentruca nu promovati nici discordie,nici razbunare desi ati fi indeituit sa o faceti, la cate palme ati primit doar in ultima vreme
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauIntr-un comentariu (un om necajit) s-a scris: Domnule Geoana,sunteti un mare om politic,si intr-adevar si eu cred asa. Activitatea politica recenta a d-voastra la Roma (16- 17 aprilie),invitand reprezentntii camerelor superioare din 13 tari europene,cat si reprezentanti ai Comisiei de la Venetia,la Bucuresti,este o activitate la nivelul d-voastra si a functiei pe care o detineti. Organizarea unei dezbateri la acest nivel pentru modificarea Constitutiei Romaniei poate mult ajuta si Presedintele Basescu si Guvernul Romaniei ar trebui sa va multumeasca.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul taufelicitari! cred ca ar fi trebuit sa va concentrati a aduce romanii acasa! asta este prima si cea mai importanta activiotate aparlamentului si senatului. Numai in Italia se gasesc 1.2 milioane romani, tineri , dornici sa traiasca linga familiile lor, sa munceasca acasa la ei si sa aiba o viata demna. Nu ajuta cu nimic faptul ca a-ti gasit o atmosfera mai putin antiromaneasca in Italia. Cred ca sunteti de acord! Asa este colaborarea cu Guvernul si cu presedintele tarii este o obligatie a senatului sI parlamentului!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau