Prima pagina > Stiri > Voluntariatul din Romania, un pas inainte
 
 

Voluntariatul din Romania, un pas inainte

13.04.2010 Vizualizari: 30696 Categoria: Civic
 
 

"Voluntariatul este o activitate necesara. El trebuie promovat si amplificat".

 

Voluntariatul din Romania a primit astazi un nou impuls, dupa ce presedintele Senatului Mircea Geoana a organizat o dezbatere in care a supus atentiei opiniei publice o initiativa legislativa privind voluntariatul. La consularea publica au participat circa 50 de reprezentanti ai societatii civile, dar si ai marilor corporatii din Romania. Au fost prezenti printre altii, Ilona Mihaies, presedintele Fundatiei Soros Romania, Mario Domezzo – director executiv al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, Madalina Cristea- manager de proiect Salvatii Copii Romania, Mira Lepoiev – vicepresedinte Voluntari pentru Idei si Proiecte, Doru Mitrana– Director Executiv MaiMultVerde, Cristina Rigman – director dezvoltare Pro Vorbis, Ionut Poenaru – presedinte al Uniunii Nationale a Studentilor din Romania. Mediul corporatist a fost reprezentat de Mona Nicolici – CSR Communication Manager OMV Petrom. La eveniment au participat viceliderul grupului PDL din Senat senatorul Gheorghe Birlea, deputatul independent Carmen Moldovan, deputatul PSD Florentin Gust si deputatii PDL Gelu Visan si Mihai Apostolache.

“Voluntariatul este o activitate necesara. El trebuie promovat si amplificat”, a declarat Mircea Geoana in debutul dezbaterii de astazi de la Senat. “Prea multi dintre tinerii nostri, cei profesionisti, se dezimplica, considera ca este o cauza pierduta, ca Romania nu se mai face bine niciodata, ca nu putem sa ne autodepasim, ca suntem condamnati la nedezvoltare, la lipsa de sanse. Nu cred ca este adevarat”, a mai declarat presedintele Senatului Mircea Geoana. El a apreciat ca scopul dezbaterii este readucerea respectului si a solidaritatii umane in centrul societatii.

Ce aduce nou legea?

Propunerea legislativa, elaborata de Mircea Geoana, deputatul independent Carmen Moldovan si de deputatul PSD Florentin Gust, isi propune in principal sa stimuleze activitatea de voluntariat. Masurile prin care noua lege propune stimularea voluntariatului include introducerea unor noi reglementari privind contractul de voluntariat, introducerea unor reglementari cu privire la managementul voluntarilor, introducerea concediului pentru voluntariat, instituirea unui registru al voluntarilor, si nu in ultimul rang stimularea activitatii de voluntariat prin recunoasterea implicarii organizatiilor private in actiuni de voluntariat in cadrul programelor de responsabiliate sociala corporativa. De asemenea, legea isi propune statuarea faptului conform caruia activitatea de voluntariat poate fi desfasurata indiferent de varsta. Propunerea legislativa defineste riguros termenul de voluntar, precum si voluntariatul si se precizeaza clar drepturile si obligatiile voluntarului, precum si cele ale organizatiilor gazda.

Toti participantii de la dezbatere s-au implicat activ in dezbatere, formuland observatii si propuneri de imbunatatire a legii. Dupa aceasta prima etapa a consultarii publice de astazi, timp de 3 saptamani toti cei doritori sa amendeze si sa imbunatateasca legea o pot face trimitand sugestiile lor pe adresa de e-mail cabinetpresedinte@senat.ro.

Puteti descarca proiectul propunerii legislative supusa astazi consultarii publice aici

 
 
 
 
Galerie foto

 
Mircea Geoana in retele sociale Facebook Twitter You Tube LinkedIn