"Cred ca un proiect national, Romania 2020, in care sa convenim pe termen mediu cateva linii directoare ale modelului de societate, ale modelului economic si tipului de stat pe care dorim sa il avem reprezinta un prioritate de grad zero pentru noi".
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a afirmat, joi, in cadrul seminarului “Romania 2010. Perspective economice si financiare”, organizat de Banca Nationala, ca modernizarea tarii ar putea fi realizata printr-un larg consens si acord politic in jurul unui proiect, propunerea lui fiind "Romania 2020".
Geoana a spus ca posibile puncte centrale ale acestui proiect national pot fi: modernizarea statului, a administratiei si a infrastructurii, investitii in educatie, cercetare si dezvoltare, investitia in capitalul uman si in reprofesionalizare, stabilirea unei agende de coeziune sociala si un plan anti-saracie, dezvoltare rurala si agricola, protectia mediului si reforma sectorului energetic si adoptarea monedei euro.
"Cred ca un proiect national, Romania 2020, in care sa convenim pe termen mediu cateva linii directoare ale modelului de societate, ale modelului economic si tipului de stat pe care dorim sa il avem reprezinta un prioritate de grad zero pentru noi", a declarat presedintele Senatului.
"Adoptarea monedei euro trebuie sa devina o problema de consens national. Trebuie sa recunoastem ca avem o administratie slab performanta. Fara un acord politic larg, nu vom putea sa progresam. Nu avem inca un concept de buna guvernare. Cred ca o agenda de coeziune sociala si un plan antisaracie sunt necesare imediat", a afirmat presedintele Senatului.






Si eu vreau sa va spun ca trebuie sa faceti tot posibilul sa ramaneti in functia de presedinte al Senatului. Inteleg ca se fac presiuni de tot felul aspra tuturor celor care incearca sa opreasca ciuma asta portocalie, imi inchipui ca treceti prin momente grele, dar nu trebuie sa va dati batut... eu una cred cu tarie ca n-ati pierdut alegerile din 6 dec. dvs sunteti adevaratul presedinte.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauAveti dreptate , e necesar un astfel de proiect. Important este insa sa se stabileasca termeni precisi pentru indeplinirea obiectivelor si sanctiuni in caz de nerespectare . Ar trebui sa fie aprobat prin lege acest proiect , numai astfel se poate realiza. Felicitari pentru initiativa ... mai trebuie si realizat. Succes!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDin pacate astfel de proiecte au intrat in desuetudine din cauza politicienilor care doar mimeaza "grija fata de popor" numai in campania electorala si atunci cand sunt incoltiti. In rest ramane cum am stabilit: "orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare si neintentionata!" Din nefericire, politicenii sunt ca peste tot, rupti de realitate.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul taudle presedinte eu am votat psd numai pt ca in acel partid se afla cel mai elgant politician din romania:MIRCEA GEOANA. VA ROG SA CONTINUATI LUPTA SI PT NOI CEI CARE AM LUPTAT ALATURI DE DVS. IMPOTRIVA ACESTOR INDIVIZI CARE CONDUC ROAMNIA PRIN FURT.DVS. SUNTETI ADEVARATUL PRESEDINTE AL ROMANIEI. VA ROG SA CONTINUATI LUPTA SI VA ASIGUR CA NU SUNTETI SINGUR.NOI SUNTEM ALATURI DE DVS.MULT SUCCES
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDomnule Geoana.nu lasati sa vi se ia functia de Presedinte al Senatului. Cereti sfatul avocatilor sa citeasca bine Constitutia. Daca PDLul o sa aiba si Presedintele Senatului,ROMANIA va deveni o dictatura a PDLului ,iar daca veti fi inlocuit cu M.Mitrea acesta nici nu se poate compara cu capabilitatea d-voastra,si mai ales cat v-a lucrat si nu v-a votat la prezidentiale cand l-a votat pe Basescu.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauImi pare rau ca nu vi s-a dat sansa de a arata ca se poate si altfel decit cu acest guvern,. Eu sunt convinsa ca guv. care l-ati fi facut dvs. cu Johannis in frunte ar fi avut succes si coruptia ar fi putut fi ameliorata ,daca nu chiar stopata. Continuati sa fiti omul bine crescut care sunteti, calm si rational, opusul lui Basescu si peste 5 ani orice s-ar intimpla cred ca veti avea sansa de a ne conduce.Ma bucur ca nu ati plecat din PSD.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauProiectul "Romania 2020" dupa modelul Agenda 2010 lansat de SPD, Germania se poate aplica si Romaniei. Cred ca initiativa e inspirata si binevenita daca se intentioneaza realizarea unui "carnet de sarcini" cu baza de pornire in 2010. Altminteri, studii de fezabilitate s-au mai facut si tot pe drumuri de tara megem cu caruta. Lansarea unei "Agende 2020 pentru Romania" nu e un task usor dar mai greu e cu finalizarea. E o provocare cu sanse de reusita daca ne tinem de treaba. Si asta... tot dupa modelul nemtesc!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauMa intreb, cine mai este dispus sa se angajeze intr-un proiect care presupune responsabilitate?! Care ar putea fi partenerii insitutionali ai unei asemenea idei? De ce in tara asta totul se intampla atat de greu...?
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau