„Am intrat în acest parteneriat cu domnul Crin Antonescu şi deşi venim din orizonturi ideologice diferite,am găsit în câteva minute, printr-o strângere de mână şi printr-o înţelegere care nu a avut de-a face cu împărţirea puterii, principiile bunei guvernări şi principiile României europene"
Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, a arătat, luni, la un miting cu susţinătorii din Ploieşti, că românii au de ales pe 6 decembrie între un drum care duce către dezbinare şi scandal şi o politică de tip fanariot şi balcanică şi un preşedinte care să unească şi să dea României destinul european.
Preşedintele PSD a subliniat că în urmă cu cinci ani Traian Băsescu a făcut două promisiuni fundamentale pe care nu le-a respectat, că românii vor trăi mai bine şi că va stârpi corupţia.
„După cinci ani de mandat Băsescu, cum mai putem să mai credem că va putea schimba ceva în bine acest om care are un anturaj care reprezintă un pericol la adresa României?”, a arătat Mircea Geoană.
Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie a explicat că parteneriatul semnat între PSD şi PNL şi cu Klaus Iohannis va asigura stabilitatea României şi reprezintă o garanţie pentru lupta împotriva crizei, pentru salvarea locurilor de muncă, repornirea industriei şi o guvernare compententă, corectă şi decentă.
„Am intrat în acest parteneriat cu domnul Crin Antonescu şi deşi venim din orizonturi ideologice diferite,am găsit în câteva minute, printr-o strângere de mână şi printr-o înţelegere care nu a avut de-a face cu împărţirea puterii, principiile bunei guvernări şi principiile României europene”, a subliniat preşedintele PSD.
Mircea Geoană a explicat că prima măsură pe care o va lua guvernul Iohannis va fi eliminarae impozitului forfetar.
Preşedintele PSD a dat asigurări că viitorul guvern va creşte pensiile mici şi cele pentru grupa 1 şi 2 de muncă şi nu va recurge la disponibilizări în sectorul bugetar, pentru că nu concedierile reprezintă o soluţie, ci un sistem echitabil şi transparent de guvernare.
Candidatul PSD a reconfirmat angajamentul făcut la semnarea pactului pentru educaţie şi a subliniat că viitorul guvern va aloca 6% din PIB învăţământului, pentru a continua investiţiile strategice în acest sector strategic.
Mircea Geoană a arătat că, dincolo de măsurile economice, parteneriatul cu Crin Antonescu şi cu Klaus Iohannis arată că românii îşi pot regăsi încrederea.
„Această relaţie de încredere stabilită cu domnul Crin Antonescu, cu domnul Klaus Iohannis, între PNL şi PSD,două partide rivale ideologic, dar responsabile din punctul de vedere al intersului naţional, va restabili încrederea între noi, dintre noi şi despre noi, pentru că aici este cheia descătuşării energiei şi talentului românilor noştri”, a subliniat preşedintele PSD.






Mai mare dezbinare decat cea provocata de Basescu si PDL nu am mai vazut. Perioada Basescu-Boc va ramane o perioada de trista amintire.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDl. Geoana, aveti puterea de a inspira siguranta zilei de maine, multi romani traiesc cu frica zilei de maine, trebuie sa castigati, ca sa se traiasca intr-o tara unde cat mai multi oameni sa fie multumiti de viata lor. Cu T. Basescu m-am lamurit, am vazut ce poate si el si E.Boc si doamnele pe care le-a pus in guvern si ceilalti din pdl. Ca sa nu mai punem in calcul ca Basescu nu are fatza de presedinte. Numai cand ii vad privirea piezisa si furioasa ma infior. Nu stiu-ori Basescu nu vede bine, ori privirea ii reflecta caracterul. Nu-l vad sa se uite direct, deschis la cineva, mereu se uita stramb. Mult succes dl. Geoana in turul 2, trebuie sa-l invingeti pe cel care a cheltuit pt. el si gasca lui banii romanilor. Nu mai avem nevoie de un alt dictator cu numele Basescu!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauVA SUNTEM ALATURI. DIN PITESTI AVETI TOT SPRIJINUL NOSTRU.DUMINICA SA FIM INVINGATORI.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPe 6 decembrie votam MIRCEA GEOANA !!! MIRCEA GEOANA,MIRCEA GEOANA,MIRCEA GEOANA,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA ,MIRCEA GEOANA:PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,PRESEDINTE,
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauSINCER DE 5 ANI DE CAND NE GUVERNEAZA BASESCU AM TOT ASTEPTAT SA FACA CEVA DUMNEALUI PENTRU NOI, PENTRU TARA LUI DAR NIMIC.....SPER MACAR DOMNUL GEOANA IN CAZUL IN CARE IESE PRESEDINTE VA FACE CEVA PENTRU NOI....PENTRU ROMANI....
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPE 6 DECEMBRIE VOTAM MIRCEA GEOANA!!!!!!!!! IMPREUNA VOM INVINGE!!!!!!!!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauBuna ziua! Pana acum cateva momente m-as fi dus linistita la vot duminica si v-as fi votat, avand oarece incredere in dumneavoastra si faptul ca sunteti un om potrivit pentru functia de presedinte al Romaniei. Insa am vazut apoi niste inregistrati cu dumneavoastra, facute in judetul Suceava. Si increderea mea in dumneavoastra a scazut considerabil si e pe cale sa devina nula. Cum se poate ca dvs. sa va prezentati ca fiind un viitor presedinte al tuturor romanilor, sa militati pentru solidaritate, pentru o singura Romanie, sa vorbiti despre problemele atator oameni de parca le-ati intelege sau chiar v-ar pasa si apoi sa tratati cu un asemenea dispret niste oameni simpli, sinceri si nevinovati pana la urma? Oamenii aceia care vor sa fie ascultati de un om pe care il percep ca fiind superior lor, un om important,un om care poate sa faca un bine acestei tari nu merita un astfel de tratament. Oamenii naivi care vor sa discute cu dumneavoastra nu merita sa fie tratati cu dispret! Cum justificati acest comportament? Cine sunt nemernicii, doamnele din piata care au un sort portocaliu si care, eventual, au fost convinse de niste oameni ce detin puterea in tara asta ca acesti portocalii vor binele acestui popor? Sau insisi portocaliii cei mari? Asa tratati dumneavoastra naivitatea? Cu ce va deranjeaza un domn care doreste o clasa politica in care nu mai este loc pentru coruptie? Daca acesti oameni se inseala de ce ii tratati astfel? Nu este datoria dumneavoastra atunci cand cereti increderea si voturile acestor persoane sa le tratati cu respect si sa le vorbiti cu respect despre lucrurile pe care ei poate nu le stiu? Aceasta inregistrare va va costa si nu va recomanda ca fiind realmente un om solidar cu toti romanii si mai ales cu cei mai necajiti si mai naivi dintre ei! As aprecia o replica a dumneavoastra, o justificare a atitudinii dumneavoastra fata de asa-numita ”prostime”. Aceasta ”prostime” e Romania umila si atat de manipulabila! O sa merg duminica si o sa va votez pe dumneavoastra cu inima cat un purice si-o sa ma tem ca si dumenavoastra ca si altii o sa ne calcati in picioare, o sa ne inselati asteptarile si-o sa va bateti joc de oamenii acestei tari, de idealurile, sperantele si necazurile lor! As fi vrut sa votez pentru mai bine insa se pare ca voi vota pentru ca lucrurile sa nu mearga si mai rau sau la fel de rau de-acum inainte!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauRegret incidetul la care faceti referire. Nu am vorbit in niciun caz despre oamenii din piata, care imi spuneau problemele lor si pe care i-am ascultat cu mult calm si cu interes. M-am referit strict la echipa de propaganda a PDL, care a fost trimisa acolo cu scopul de a injura si de a hartui. Sunt diplomat de cariera. Stiu ce inseamna o campanie civilizata si asta am incercat sa fac alaturi de colegii mei. Insa exista anumite limite, peste care nimeni nu ar trebui sa treaca. La fel cum eu imi respect adversarii, un gest de decenta ar fi ca si ei sa manifeste acelasi respect. Cu toate acestea, incidentul este la fel de regretabil si imi doresc sa nu se fi intamplat. Atat in acest an, cat si in toata cariera am incercat sa ma intalnesc cu cat mai multi romani si sa aflu direct de la ei care sunt problemele cu care se confrunta si cu vad ei solutiile pentru un trai mai bun. Pentru mine, aceste intalniri sunt extrem de importante pentru ca indica directia in care oamenii vor sa se indrepte Romania. Va asigur ca in calitate de presedinte voi incerca sa rezolv problemele pe care romanii mi le-au transmis in aceasta campanie si, slava Domnului, acestea sunt multe. Candidez la Presedintia Romaniei pentru ca am solutii pentru criza economica, pentru criza politica si pentru problemele sociale ale oamenilor. Obiectivul meu este sa readuc normalitatea in aceasta tara si sa asigur stabilitatea de care avem nevoie. Nu am venit in fata dumneavoasta sa va cer votul pentru ca lucrurile sa nu mearga mai prost. V-am cerut votul pentru ca lucrurile sa mearga mai bine, pentru ca ii pot uni pe romani, pot asigura stabilitatea si pot pune punct scandalului din ultimii cinci ani. Am inceredere ca dupa 6 decembrie Romania va reintra in normalitate si romanii vor avea sansa de a trai mai bine. Pentru aceste lucruri, as fi onorat sa beneficiez de increderea dumneavoasta.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul taupe 6 decembrie mergem la vot sa votam cu Mircea Geoana, invingem impreuna, avem o sigura Romanie.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauATENTIE DOMNULE GEOANA CA SUNA A DEZBINARE
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauGEOANA PRESEDINTE PE 6 DECEMBRIE 2010-2015 SI 2015-2020 INVINGEM INPREUNA MAFIA PD-L
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul taun calitate de oganizaţie a societăţii civile, AFR a adresat o întrebare celor doi candidaţi, prin intermediul Institutului de Politici Publice, organizatorul dezbaterii publice de joi, 3 decembrie: "Care este poziţia dvs. faţă de drepturile minorităţilor sexuale şi faţă de legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în România?" Conform procedurii, organizatorul dezbaterii va extrage aleatoriu întrebări dintr-o urnă şi le va adresa ambilor candidaţi.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauTARA GEME SI BABA SE PIAPTANA
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPe 6 decembrie il aleg pe Mircea Geoana Domnule Presedinte, V-am acordat cu INCREDERE votul meu, nu doar pentru a realiza impreuna proiectul O singura Romanie, ci mai ales pentru ca tara mea are nevoie de un presedinte ADEVARAT, un om capabil sa reinstaureze valorile democratice, sa asigure respectarea lor si mai presus de toate, sa asigure un climat politic si social care sa ne permita depasirea crizei economice. Cred cu fermitate ca d-voastra sunteti acest om. Va doresc din suflet mult succes, curaj si intelepciune in a va duce la indeplinire intreg programul d-voastra in calitate de Presedinte al Romaniei, incepand cu data de 6 decembrie 2009 . Dumnezeu sa va binecuvanteze!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDomnule Presedinte, va urez mult succes ! In acelasi timp as dori sa va spun ca in iasi s-au distribuit astazi materiale 'informative' consistente, pline de MIZERII la adresa Dvs, printre care:ca de fapt Dl. Johannis nu va ajunge premier, ca filmuletul cu Basescu lovind un copil a fost trucat, ca votand PSD ne intoarcem cu 20 de ani inapoi, plus poze ale "mogulilor" care vor sa distruga tara etc.etc.etc...... La mine in bloc fiecare familie cred ca a primit aceste materiale care incearca sa va discrediteze. Dupa cum se vede, activistii lui Basescu nu stau degeaba!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPopor, fruntea sus ! La mulţi ani români ! dar nu oricum; Deştepţi şi buni în ţara noastră de acum, Fără Băseşti, Videni şi alte spurcăciuni De pedelişti făţarnici, jalnici şi nebuni. Fără Brucani, Romani şi alde mitomani Ce ne-au vândut de-atâtea ori pe bani ! Ţintind o viaţă nouă dreaptă şi pendinte De inimosul Mircea Geoană – Preşedinte. .
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDomnule Presedinte, Sunt alaturi de dumneavoastra. Sunteti in blogroll-ul meu. Votez Mircea Geoana. Nu sunt membra PSD, probalil ca voi deveni.Stiu ca nu aveti timp sa intrati pe blogul meu acum poate mai tarziu. Cu deosebit respect
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauan primul rand vreau sa stiti ca va iubib va dorim sanatate si sarbatori fericite eu si toata familia mea hammad din iordania vam votat cu toti si o sa votam an continuare si ne rugam la dumnezeu sa castigati alegerile ca poate asa sa ne mai antoarcem si noi anapoi an romania acum vreau sa ma ajutati pt a mi anoi pasaportul romanesc acum vreo 4 ani ma ti ajutat sa obtin viza pt fetita mea dina hammad la toti ne venise viza dar ei nu vroiau sa i o dea va multu mim acum eu am certificat de casatorie din romania am pasaport romanesc ezpirat de curand am avut si buletin dar mi laa oprit dm consul la ambasada cu toate ca sant multe romance care au buletin si dm consul stie si nu i lau ridicat am si copie legalizata dupa certificatul de nastere dupa care tot deauna mi am facut pasaport de aici de la ambasada adica mi lau luat an considerare acum dm consul nu vrea sa mi primeasca actele pt un pasaport nou eu am aici aproape 30 ani iam explicat ca numai de aici mi am facut pasaportul dar dansul spune ca nu se poate cu copie legalizata dupa certificatul de nastere va rog din suflet sa ma ajutati am toata ancrederea an dumneavoastra va multumesc anticipat am sa lupt mereu pt sa am pasaport romanesc sant romanca si sant mandra cu asta o sa fac tot posibilul sa a mi ramane dreptul de a fi romanca si de a avea un pasaport roman si daca am ambatranit aici departe a mi iubesc tara si eu si copiii si sotul meu chiar mai mult ca noi toti au cetatenie romana ajutatima sa a mi recapat un pasaport nou fara atatea probleme aici a mi fac pasaport iordanian antr o orara numai al arat pe cel vechi atat si eu nu sant iordanianca si ei stiu asta multe salutari din iordania santeti un om bun cu suflet mare si asta se simpte si daca nu spuneti nimic santem alaturi de dum pana veti castiga si dupa dumnezeu csa va ajute astept ajutorul dumneavoastra cu sufletul la gura cum se spune numai bine oana zuhair mohamed dina si sara hammah iordania
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDomnule Mircea Geoana, Nu de putine ori am fost tentat sa va consider un "aventurier". Au fost momente in viata Dv. cind , sfatuit gresit, v-ati grabit sa ajunge-ti in fata. Maturitatea si intelepciunea vin, in cele mai multe cazuri, cu virsta, cu experienta si cu invatatura. Aveati de unde in momentul alegerii intrarii sau "coptarii " in PSD. Ati trecut peste rind, reusind sa "formati" grupuri, grupulete, in PSD. V-au ajutat mult "ardelenii". Sigur, initiativa nu a fost a Dv. dar a prins, fiindca in acel moment (poate si azi) membrii PSD, cu vechime, "cu prea multa miere pe degete" cautau sa se "ingrase" si sa puna de o parte si pentru vremuri mai grele. Graba celor tineri de a inlocui pe premergatori este carecteristica vremurilor noastre si manifesta la orice nivel si in oricare domeniu. Judecata mea poate fi subiectiva. Ea nu este absoluta, nici hotaritoare in schimbare de destine, fiindca eu sint un observator marginal, neimportant, pierdut in multimea de obisnuiti ai saraciei materiale si spirituale din ROMANIA, obisnuiti care traiesc de azi pe miine, cu multumiri putine, cu gindul la ce va fi pe masa, sub un acoperis mostenit sau sperat de la vreo minune. Sper ca reusita Dv. sa fie deplina fiindca TB si clica sa au adus poporului roman, pacalit zi de zi de teoria anticomunismului care prinde la scoala putina, dezastre economice, distrugatoare de visuri, de sperante, de stabilitate, aducatoare de dezbinari in familii, in prietenii si in afaceri cinstite. TB are multi adepti in cei care se lasa pacaliti, inselati, mintiti, in speranta ca EL va stirpii comunismul, comunistii (care), razbunindu-i pentru trecutul trait pina la revolutie. TB se foloseste de atacurile indreptate cu predilectie catre Dl. Iliescu, omul considerat (nedrept) exponent al comunismului, care nu a reusit sa schimbe ROMANIA. (Cine oare va reusi acest lucru, fiindca din relatarile traitorilor de pe vremea lui Eminescu, I. L. Caragiale, etc, viata era izbitor de asemanatoare cu cea de astazi !? ) Silviu Brucan a gresit in aprecieri, dar a tintit bine caracterul si tarele societatii in care traim. Este necesar sa combate-ti anticomunismul afisat de TB, aratind ca POPORUL ROMAN nu este format din cei 30% de votanti, printre care sustinatorii zgomotosi ai lui TB, profitorii din preajma lui, inselatii ca Dl. Liiceanu, obosit de comportamentul inadecvat al unui presedinte lipsit de sentimente de respect, de recunostinta, de apreciere a spiritului cultivat, de profitorii intelectuali din clasa lui Patapievici, omul cu fata posomorita, care nu are loc de Eminescu, de scriitori, poeti si oameni de cultura ai neamului romanesc, care nu sint pe placul filozofiei necunoscutului de pina mai ieri. Puneti in oglinda faptele urite ale lui TB, precum smulgerea telefonului ziaristei, rasismul manifestat in familie (cine stie de cite ori si cine a mai fost subiectul discutiilor intime ale presedintelui ?), in fata sotiei sale, viz-avis de tigani, prin sintagma "imputit", mostenita la romani sub forma de "tigan imputit" sau "tiganca imputita", de fapte precum implicarea si sugerarea in alegerea/stabilirea conducerii organelor din justitie, de numirea si impunerea impotriva prevederilor constitutiei, prin ABUZ de FUNCTIE, a ministrilor justitiei, procurorilor din conducerea DNA si Parchetului general, prin abuzul in numirea primului ministru, in detrimentul nevoilor imediate ale tarii, prin dezbinarea aliantelor politice, precum atragerea UDMR si a PC de linga PSD, pt. formarea guvernului TARICEANU, prin promovarea alegerilor anticipate (fara a tine cont de cheltuielie presupuse de acestea, sau de risipa si furturile ocazionate de alegeri si referendum), prin initierea dezordinii si dezorganizarii de tipul inlocuirii presedintelui Camerei Deputatilor Adrian Nastase. Evidentiati cu argumente insusirea de catre TB a unor reusite ca merite personale, desi la realizarea lor aportul din functia de presedinte este doar simbolic, iar intinderea actiunilor revendicate a depasit mandatul lui din ultimii ani. Luati cu Dv. la intrevedere un BASTON, un scaunel, dar mai ales o miniflota, pentru a-l indemna pe TB la pensionare si la reflectie prin aducere aminte a flotei vindute, risipite, sub mandatul sau de ministru si in beneficiul bine ascuns de relatiile (secretizate, cu serv. secrete, sau cele care l-au adus neasteptat in functia rivnita in continuare) sale. Acuzati-l ca a adus tara in prag de faliment prin atitudinea inconstienta si sfidarea competentei, promovind oameni incompatibili ori necalificati in functii de raspundere, specializate, ca a imprumutat tara sau a platit tributul unor obligatii ajutorului dat pentru mandatul precedent, din functia de presedinte, acum in ultimul ceas, cind a subjugat economic viitorul Romaniei pentru inerese proprii. Staruiti pe exemple de dezbinare: PNTCD; PD pe vremea lui P. Roman, prieteniiile sau legaturile cu Sorin Rosca Stanescu, cu Mircea Dinescu, subordonarea lui Stolojan. Prezentati in antiteza personalitatile care va agreaza, va sprijina, cu neprofesionistii din PD-L. O colectie de papusi, neaparat blonde, care sa-i tina de tovarasie, pe "lacul rusesc", pe o corabie ascunsa, cine stie unde, ce a apartinut flotei romanesti. O urare de batrinete si reflectie active, pentru alungarea stafiilor flotei, si un sprijin sustinut de umarul inca umed de la lacrimi al curajosului domn Stolojan. Sa nu uitati pe d-na ministru al justitiei, Macovei, cea care a pus bazele justitiei moderne in Romania si in "Imperiul Roman" de mai tirziu. Domnule nu va mai grabiti, cintariti, judecati si fiti spontan cind trebuie, socotit, cu masura la momentul oprtun, retinut si diplomatic cind se manifesta obraznicia. Doamnele, nu papusile, nu trebuie sa fie in atentia dezbaterii, socotiti ca nu au fost acolo din voia lor si ca vinovat este cel care le-a ales. Izbinda si fie ca DOMNUL sa va calauzeasca spre binele acestui popor condamnat de veacuri sa traiasca in dezbinare.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauExpunerea prezinta, din nou, profesiunea de credinta a domnului Mircea Geoana fata de capacitatea si aptitudinea noastra, a tuturor, de a gasi solutia eliberarii de constrangerile de a actiona, in comun, constructiv, in armonie si buna intelegere, prin potentialul nostru creativ si demn, pentru o Romanie europeana.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauaveti dreptate domnule Geoana, tocmai de aceea, eu nu va votez! Traian Basescu nu este perfect, dar domniile voastre a-ti pus umarul semnificativ la ficare esec al Romaniei in ultimii 20 de ani. Va urez ceea domniile voastre doriti poporului roman!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDomnule Geoana ati pierdut..Nu-i nimic . Peste 5 ani daca perseverati poate.. Talent aveti. Dar nu suficient. Acum .
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPCR sa transformat in PSD iar asta nu se va uita nicioadata
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauIuliana, ma tem ca nu te-am inteles .Il consideri mai vinovat pe Geoana decat pe Basescu ? DE ce ?
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau