Prima pagina > Stiri > Încrederea este lucrul care lipseşte cel mai mult acestei ţări
 
 

Încrederea este lucrul care lipseşte cel mai mult acestei ţări

 
 

„După o criză cumplită, trebuie să ne întrebăm care va fi contractul dintre stat şi cetăţean, ce fel de Românie vrem să construim. Este o provocare pe care încerc să o lansez, de o manieră modestă, dar responsabilă, pentru a defini care este tipul de societate în care vrem să trăim.”

 

Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, a afirmat, duminică, la Târgu Mureş, unde şi-a lansat cartea intitulată „Încredere”, că, la douăzeci de ani de la Revoluţie, România are nevoie de un model de societate gândit de români.

Preşedintele PSD le-a spus intelectualilor din Târgu-Mureş că se descrie în cartea „Încredere” ca un om simplu, ca omul din spatele imaginii uneori artificiale create de presă.

„Această carte este opusul acestui joc al oglinzilor în care trăim de aproape 20 de ani. Fugim practic de propria noastră realitate şi, într-un fel, în această carte încerc să mă arăt ca un om obişnuit, ale cărui experienţe de viaţă, de carieră, de familie şi de crez m-au influenţat”, a subliniat Mircea Geoană.

Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie le-a spus celor care au asistat la lansarea cărţii că încearcă astfel să rupă şi o imagine artificială pe care stângăciile sale în politică şi faptul că a intrat destul de târziu şi nepregătit în politică au creat un fel de barieră artificială între el şi cetăţenii ţării.

“Ca fire, ca om, sunt profund diferit faţă de ceea ce se vede de multe ori la televizor, şi nu este vina televiziunilor, este vina mea că nu am reuşit întotdeauna să fiu mai simplu, să fiu mai natural, să arăt că am un simţ al umorului relativ dezvoltat şi această educaţie diplomatică puţin mai scorţoasă a creat de multe ori o ecranare între mine şi cetăţenii acestei ţări”, a arătat Mircea Geoană.

Preşedintele PSD a evidenţiat că, prin rândurile scrise, propune elitei româneşti unirea eforturilor în elaborarea unui proiect românesc de societate, la douăzeci de ani după ce au fost preluate valori ultraliberale dintr-o parte a lumii şi elemente sociale inspirate de alte ţări.

„După o criză cumplită, economică, financiară, socială, politică şi morală, trebuie să ne întrebăm care va fi contractul dintre stat şi cetăţean, ce fel de Românie vrem să construim. Este o provocare pe care încerc să o lansez, de o manieră modestă, dar responsabilă, pentru a defini care este tipul de societate în care vrem să trăim”, a explicat autorul.

Candidatul Alianţei PSD+PC a vorbit şi despre problemele specifice Transilvaniei, evidenţiind că  o ţară diversă, cu multiculturalism şi multietnică, este o ţară mai puternică.

„Această carte vorbeşte despre faptul că trebuie să învăţăm să fim mai toleranţi, să înţelegem că există lucruri care ne unesc, lucruri care ne separă, dar întotdeauna există un anumit tip de înţelepciune şi de armonie într-o societate, pe care trebuie să le găsim împreună”, a arătat Mircea Geoană.

Preşedintele PSD a subliniat faptul că România poate fi construită împreună, că trebuie găsit un echilibru just între piaţă şi stat şi, de asemenea, trebuie regăsit acel ţesut social pe care comunismul l-a distrus.

Citeste declaratiile integral

 
 
 
  • mariabrasov

    increderea lipseste pt ca nu am avut niciun conducator care sa ne faca sa avem incredere in el si sa faca ceva pt tara noastra, asa ca la brasov pe 6 decembrie votam cu mircea geoana

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • silviu din Transilvania

    Ratarea Democratiei ar putea fi generata de o Dilema ?!! Alegatorul roman pare sa fie intradevar in fata unei dileme ??! Exista intradevar vinovatii, responsabilitati neimplinite sau chiar pacate grave savarsite de fiecare din cele doua tabere care vin acum sa ne solicite sprijinul si votul, nadajduind sa vina sau sa ramane in continuare la putere ! Pentru mine insa problema pare relativ simpla. Trecand peste resentimentele si umilintele personale suferite sub dictatura Ceausisto-Comunista, in calitate de fost detinut politic, cred si acum ca prima noastra datorie este aceea care o impune calitatea de a fi un bun cetatean roman ! Inainte de a fi un bun Taranist sau un bun Liberal, cred ca avem datoria sa nu uitam sa fim, in primul rind, buni cetateni romani, devotati interesului general si binelui public ! Sintem datori sa aparam valorile democratiei, ale civilizatiei europene, al respectului fata de Dumnezeu si Aproapele nostru ! Toate aceste valori le vedem cu totii sper, mai bine reprezentate si aparate prin Majoritatea realizata intre C.Antonescu, M.Geoana, B.Marko, Grupul Minoritatilor si cu un PM in persoana lui K.Iohannis ! Sintem de asemenea datori sa ne opunem cu toate eforturile unei Dictaturi vizibile si dovedite de apetitul mereu nesatisfacut de putere a lui T. Basescu care ne ameninta libertatile si demnitatea, impreuna cu Camarila care-l sprijina ! Asadar avem de ales intre Dictatura si Totalitarismul lui T.Basescu si al Camarilei, dupa modelul Lukashenko-Belarus ! Si intre Democratia, Libertatea, Civilizatia, Cultura si Prosperitatea reprezentata de M.Geoana garantata de C.Antonescu si K.Iohannis, dupa modelul Europei-Occidentale ! Dumnezeu sa ne dea gandul cel bun ! p.s. Sa bagam de seama cind aruncam apa murdara din copaie sa nu aruncam totodata si pruncul din ea !!!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • ZARA

    Dle Geoana, insist din nou pentru a explica prin a face o paralela intre dvs. si Basescu referitor la Revolutie si mineriade. Puneti accent pe faptul ca, Timisoara locul unde a inceput revolutia,l-a votat in primul tur in majoritate pe Basescu un colaborator al securitatii un nomenclaturist comunist. Unde-i mandria banatenilor ???? (sunt banateanca asa ca stiu ca cea mai mare parte din votanti au impresia ca dvs.sunteti comunisto -securist iar Basescu e un mare ANTIcomunist). Din pacate foarte multi voteaza in necunostinta de cauza . Se lasa manipulati. E absolut necesar sa faceti aceste precizari la toate intalnirile si confruntarile,altfel ramaneti cu eticheta de comunist-securist.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • andra

    O discutie pe tema politicii extrene si cea a securitatii(cu componenta energetica) a Romaniei poate pleca de la asa -numitul plan Belkovsky : "Moldova poate deveni membră UE doar prin filiera României şi după unirea cu România" In urma cu cinci ani, Stanislav Belcovsky a prezentat la Bucuresti un plan de reglementare transnistreana caruia i s-a atribuit ulterior titlul generic "Planul Belkovsky". Denumirea exacta suna astfel: Conceptia de reglementare a problemei transnistriene. Planul presupunea unirea Republicii Moldova cu Romania si acordarea independentei pentru Transnistria urmare a acestei uniri. Cu doua zile in urma, la expirarea termenului de cinci ani de la prezentarea acelui plan, analistul rus acorda un interviu jurnalistei Natalia Morari pentru Europa Libera pe tema valabilitatii proiectului mentionat. Stanislav Belkovsky: "Actualmente exista doua state romanesti - Romania si Moldova. Si eu pornesc de la premiza ca unirea lor era si ramine logica. La fel cum logica a fost unirea celor doua state germane in urma cu doua decenii, chiar daca s-a produs in alte conditii istorice. Dar sint convins ca o extindere formala a UE in urmatorul deceniu nu se va produce. Prin urmare daca Moldova isi propune sarcina integrarii in UE, atunci unirea cu Romania este un preludiu inevitabil al acestei integrari. Uniunea Europeana ar putea fi convinsa ca unirea celor doua state romanesti este o necesitate obiectiva pentru toata lumea si este mai lesne de realizat decit integrarea Moldovei in UE". "Fara indoiala, acest proces se poate produce doar cu acordul jucatorilor geopolitici de baza, adica nu doar al Uniunii Europene ci si al Statelor Unite, care sint singura superputere din lumea moderna", continua analistul. La intrebarea intrebarea: "pe care din punctele hartii politice a Europei sau a lumii intregi se afla acum cheia reglementarii transnistrene"?, Stanislav Belkovsky raspunde: "Cred ca in primul rind cheia este, oricit ar parea de straniu, la Bucuresti si Chisinau. DACA ELITELE DE LA BUCURESTI SI CHISINAU vor intelege ca au nevoie de integrare, DACA VOR IMPARTASI POZITIA PRIVIND DOUA STATE CARE DESPART UN POPOR, atunci va fi lesne de convins principalii jucatori geopolitici. Altfel zis eu nu accept procesul politic fiind unul manipulabil apriori din exterior. Daca va exista o pozitie univoca si consecventa a Romaniei si Moldovei restul se poate obtine". Ce primeste Rusia in schimbul RM? UE renunta la proiectul care urma sa-i aduca independenta energetica? Pozitia Statelor Unite din iulie vis-a-vis de proiectul Nabuco s-a schimbat? Cum va actiona Romania ca actor regional in urmatoarele decenii?

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • stegerean diana manuela

    Raspundetii la Traian Basescu cu aceasi moneda dar cu mai mult tact, diplomatie si fairplay, il puteti invinge si la confruntari si la voturi si la orice vrea el si pentru asta aveti nevoie doar de o confruntare ca sa se vada valoarea dumneavoastra, nu de 10 confruntari cum vrea el, ca totul s-a facut numai cum a vrut el, acum este un leu in cusca......un tigru.....nu stie cum sa se apere mai bine, aveti cu ce sa-l atacati din moment ce acum face declaratii peste declaratii despre fostii ministri pe care i-a avut, RIDZI = copil politic, care a crescut sub ochii lui, de UDREA si chiar de fiica lui a comentat, pana acum nu a facut asa ceva fiindca nu i-au sarit toti in cap, dar acum il puteti invinge, e un leu in cusca si din aceasta cauza se pierde foarte repede chiar daca pare foarte sigur pe el, de asta spune tot felul de lucruri care sa incurce oamenii, mergeti acolo si actionati, spuneti tot ceea ce nu este adevarat si el sustine, acum nu mai are ce face.......sper sa fie cat mai bune intrebarile care va vor fii adresate si pt dumneavoastra si pentru dansul, am incredere in dumneavoastra si Dumnezeu sa va ajute sa castigati aceste alegeri.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • George Simion

    Domnule Geoana, sper sa cititi comentariul meu, fiindca va poate ajuta la confruntarea tete-a-tete cu dictatorul marinar, cea mai nefasta figura politica a acestei tari. Normal ca voi vota cu dvs. in turul II, desi in primul tur am zis sa dau un semnal pentru normalitate si am votat cu Remus Cernea, care similar cu dvs. a avut un discurs echilibrat si progresist. Ei, vedeti (si aici oftez adanc) aici e problema dvs. si a poporului acesta indoctrinat de zeci de ani de dictatura totalitara: romanii nu sunt pregatiti si deocamdata nu vor un presedinte cu valori democratice, au nevoie in continuare de o mana de fier, un tatuc care sa-i pedepseasca pe marii corupti ai natiei, si indiferent ca discursul lui basescu este demagogic si fara continut avand in vedere ca nu a facut nimic in cei 5 ani de putere pe paine, multi dintre cei needucati (si surpriza mare, nu numai acestia) vor vota cu amandoua mainile ba`secu. M-ar durea sufletul sa vad cum Romania pierde inca o sansa spre normalitate prin re-validarea acestui putregai de presedinte, dar sa stiti ca o face oarecum si cu concursul poate nevoit al dvs. Stiu ca aveti nevoie de sprijin si din spate, dar va rog detasati-va de imaginea de "asistat politic" si nu mai permitetipersonaje compromise in spatele dvs.(Vanghelie, Voiculescu, Iliescu) la discursurile electorale (poate cu exceptia celor bine vazuti: Diaconescu, Crin Antonescu, Dan Nica. De asemenea, poporul vrea o figura autoritara, bataioasa pe care o gaseste in imaginea ipocrita a dictatorului smecher de duzina cum le apare basescu in vise noaptea. Nu va sfiiti sa va dati la el, si va recomand cu caldura sa-l ridiculizati, nimic nu-l va enerva mai tare pe stalin al II-lea al Romaniei, si in mod sigur se va pierde cu firea. El este exact precum un caine care latra si isi arata coltii dar cand te dai la el latra doar de dupa colt, neavand tupeu sa muste. Scoatet-i ochii cu averile facute de moguli (triplate) chiar sub obladuirea mandatului sau glorios, acuzati-l de nepotism si fiicism prin promovarea analfabetei de fie-sa in Parlamentul European, si raspundeti-i la sintagma draga lui ca el face reforme, ca dvs veti face reforme in liniste. Cred din buna dvs. credinta si vreau sa va vad presedinte. Sper sa si confirmati pentru ca vedeti ura a cel putin jumatae din populatia Romaniei fata de acest demagog si gluma de presedinte. Si cu asta inchei, sa stiti ca eu cred ca veti castiga, desi destul de strans (fiindca mai sunt multi romani indobitociti care inca mai cred ca basescu face reforme), insa sa stiti ca multi voteaza impotriva basescului si nu fiindca sunt convinsi de competenta dvs. ca presedinte. Dovediti-le ca se inseala. PD-L -ul se va dizolva, fiindca nu sunt decat o gasca de hoti si oportunisti abonati la ciolanul public. Nu va bucurati, si cei din PSD sau PNL saliveaza dupa acelasi ciolan. Totul este o chestie de preferinte. Toate cele bune.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Liviu

    Daca doreai si votul meu nu era nevoie sa-l pui pe Gusa sa-si bata joc de Realitatea TV. Un ziarist pentru 10 000 euro spune orice, deoarece la el constiinta nu tine de foame. Sincer, Gusa imi provoaca scarba, deoarece din 2004 mi-am dat seama ca slujeste Moscova. Scapa de el daca mai vrei si votul meu. Poate o sa ai nevoie de el.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • ZARA

    Referitor la replica lui Ponta cu privire la evenimentele trecute apreciez faptul ca a explicat modul de implicare a lui Basescu atat la Revolutie cat si la mineriade. Consider ca a facut-o totusi foarte anemic si nu cu gura larg deschisa ca sa inteleaga tot electoratul. Fineturile si subtilitatile in acuzatii n-au ce cauta in replicile date membriilor PDL care sunt de o agresivitate verbala iesita din comun. Foarte multi dintre fanii lui Basescu au impresia ca Geoana a participat alaturi de Iliescu la mineriade, fiind convinsi ca Geoana a fost un mare comunisto-securist. Nu este bine sa nu se riposteze. Domnule Geoana daca mergeti la Timisoara trebuie sa aratati faptul ca Basescu a fost nomenclaturist si colaborator al securitatii. Exista dovezi in acest sens. El a fost implicat direct si la mineriade fiind secretar de stat si apoi ministru la Ministerul Transporturilor.( a aprobat plecarea trenurilor cu mineri la Bucuresti) Spuneti dvs.dar si ceilalti colaboratori care e situatia dvs.faptul ca nu ati avut functii de conducere la Revolutie,n-ati colaborat cu securitatea iar in perioada mineriadelor nici n-ati fost in partid. Spuneti-o zilnic,de mai multe ori pe zi ca sa se intipareasca in mintea electoratului si chiar a unor fanatici ai lui Basescu. Spuneti-o si la Timisoara,cu detalii pentru ca Timisoara a votat in majoritate cu Basescu. Banatenii sunt foarte orgoliosi.Amintiti-le ca l-au votat in primul tur pe cel care a colaborat cu securitatea....E de ne'nteles. E bine sa aratati care sunt proiectele aliantei cu PNL pentru viitor dar e nevoie si de replici la acuzatiile lui Basescu si nu numai (ca har domnului are destule " pete"). Poate altcineva,mai vocal. In alta ordine de idei mi-a placut f.mult Dl.Iancu azi la Realitatea TV.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Chiriac Sorin

    Un atribut de care cu totii avem nevoie si pe care il invocam atunci cand ne simtim pierduti de speranta,si noi vrem sa construim si sa castige domnul Geoana!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • un profesor

    Domnul Geoana dovedeste, din nou, calitatea de intelectual de inalta clasa,competenta manageriala-valorizeaza diversitatea si o cheama la unitate pentru un scop comun si nobil:recladirea sociala,morala,economica a tarii,intr-un context de pluriculturalitate,interculturalitate.Proiectele si programul de management prezidential propus de D-nul Geoana si echipa, trebuie sa fie cunoscute de toti oamenii din toate localitatile tarii.Cu stima, un profesor.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • cristi marinescu

    domnule mircea geoana, aveti tot respectul meu. sunteti singurul candidat cu un program realizabil si bine pus la punct, si o spune un om care are ceva experienta in acest domeniu. nu sunt aici sa va fac publicitate gratis si nici sa determin lumea sa mi urmeze votul...dar va consider singura persoana capabila in acest moment sa scoata tara din criza in care basescu a aruncat o cu nerusinare. va votez pe 6 decembrie

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Mihai

    Eu am incredere in dumneavoastra. Asa ca va voi vota fara sa am nici o urma de indoiala si stiu ca veti face tot ce se poate pentru binele acestei tari.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • gaby

    oare planul lui basescu este acela de a termina poporul pshic? incredibil ce gandire poate avea acest om.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Mirela

    Mare confruntare, mare, joia viitoare, intre cei doi candidati la presedintie ! Nu ratati ! Se anunta mare spectacol, actualul presedinte (impreuna cu acolitii lui) se lauda peste tot, cui sta sa-l asculte, ca il va distruge pe Geoana ! Din cuvinte, deocamdata... Grozav ! Scopul lui Basescu nu este acela de a veni sa ne spuna cum va scoate tara (el si guvernul Boc 5...) din rahatul in care au bagat-o pana peste cap, situatie fara precedent si care se anunta prelungita mult in viitor daca acest individ va castiga un nou mandat... Nu vine sa raspunda la intrebari vechi, gen afacerile fiicelor lui, a fratelui mafiot arogant, a mogulilor lui (care, de fapt, in tabara PDL se numesc oameni de afaceri onesti), nu vom afla niciodata unde s-au topit vapoarele (pentru care, desigur, el n-are nici cea mai mica vina). Nu vom afla nimic din ce n-am aflat pana acum, strict secret... Nu. Toate astea sunt niste prostii si, de fapt, votantii fideli ai acestei bestii nici nu vor sa afle "amanuntele" astea... Toata golanimea cartierelor, toti ratatii si toate adunaturile sunt fani Basescu ! Nu inseamna ca toti votantii lui sunt asa, dar faptul ca toate categoriile amintite sunt gata sa te bata pe strada daca aud ca gandesti altfel (cu capul tau, as zice...) poate mai spune si asta ceva ! Asadar, nu ratati! Nu veti avea nici o satisfactie, pentru ca Geoana, mult prea citit, educat si cu bun-simt, e prea plictisitor si "prostanac" pentru gustul select al poporului roman, fascinat si hipnotizat de nivelul suburban al unui politician fascinat de el insusi, care are inca ganduri mari pentru tara asta... nu conteaza ca acest personaj oribil va folosi minciuna, calomnia, injuriile dincolo de limita, violenta in limbaj si nu numai... daca asta place poporului, asta trebuie sa aiba ! Urmariti-l joi, apoi votati-l duminica si bucurati-va apoi inca 5 ani de prezenta in viata voastra (indirect, dar cu efecte puternice) a acestui pitic frustrat, pocit, rau, mincinos si razbunator, lipsit de Dumnezeu, caruia parca incep sa i se vada coarnele si copitele crescandu-i... Il veti avea pe el si pe toata camarila de mafioti obraznici si siguri pe ei, fosti si viitori ministri incompetenti, sau de europarlamentari care, deocamdata, fiind plini de ura si de venin (inspaimantati ca s-ar putea termina in curand visul lor frumos), ameninta si jignesc in stanga si in dreapta mai rau decat in orice alta perioada zbuciumata prin care a trecut tara asta. Traim vremuri ingrozitor de dificile si triste si se pare ca nu vor lua sfarsit prea curand... sau vreodata. Votai cum doriti, dar apoi sa nu va mai mire absolut nimic.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • ZARA

    Avand in vedere faptul ca fanii lui Basescu sunt in majoritate lor agresivi,fanatici si care nu suporta discutiile calme,rationale,avand in vedere mintea lui diabolica folosita in a face cat mai mult rau , cred ca Basescu ar fi ideal pentru calitatea de GURU intr-o secta interzisa.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
 
Galerie foto

 
Mircea Geoana in retele sociale Facebook Twitter You Tube LinkedIn