„Este cartea tatălui, a părintelui, a soţului, a prietenului şi a omului Geoană, care a descoperit şi ce înseamnă marile cancelarii ale lumii occidentale, care a descoperit şi mizeria,necazurile,durerea şi disperarea din atât de multe colţuri ale acestei ţări.”
Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, şi-a lansat, miercuri, la salonul literar Capşa, cartea intitulată „Încredere”, în care vorbeşte despre experienţa sa de viaţă, ca om simplu, ca tată, soţ, părinte şi român.
Preşedintele PSD le-a spus celor prezenţi că nu vorbeşte în carte despre politică, ci despre ceea ce este el, despre ceea ce crede şi despre valorile care îl caracterizează, dincolo de imaginea uneori deformată şi de patima inevitabilă din competiţia politică.
„Este cartea tatălui, a părintelui, a soţului, a prietenului şi a omului Geoană, care a descoperit şi ce înseamnă marile cancelarii ale lumii occidentale, care a descoperit şi mizeria,necazurile,durerea şi disperarea din atât de multe colţuri ale acestei ţări”, a relevat autorul.
Mircea Geoană relatează etape ale vieţii lui, începând cu copilăria şi valorile insuflate de părinţii care l-au educat în condiţii de modestie şi normalitate.
Candidatul PSD rememorează întâlnirea cu România profundă a satului, acea Românie matriceală pe care nimeni nu are voie să o murdărească sau să o arunce în ridicol.
Mircea Geoană descrie, de asemenea, în cartea intitulată „Încredere”, momentul întâlnirii cu soţia lui, pe când era „tânăr debutant schior”, şi despre experienţele de la şcoala naţională de administraţie din Franţa şi despre perioada ca ambasador în Statele Unite.
Preşedintele PSD a relatat auditoriului episodul în care, ca tânăr ambasador, şi-a prezentat scrisorile de acreditare preşedintelui Bill Clinton, fiind invitat în Biroul Oval de la Casa Albă împreună cu soţia şi cei doi copii.
Experienţa din Franţa, unde a studiat la Şcoala Naţională de administraţie, este amintitită de asemenea de Mircea Geoană, care a arătat că acolo a învăţat că românii nu au niciun motiv să se simtă inferiori sau complexaţi faţă de occidentul dezvoltat.
„Trebuie să găsim încrederea în noi, dintre noi şi despre noi. Această carte este o profesiune de credinţă în această ţară. România are toate ingredientele de a fi o ţară de succes, are inteligenţă şi dacă am putea să eliberăm lipsa de încredere dintre noi putem elibera potenţialul uman gigantic al acestei ţări”, a subliniat preşedintele PSD.
Mircea Geoană a arătat că „Încredere” înseamnă şi o invitaţie către elita românească, de a gândi propriul model de societate, pentru că, deşi au fost importate, uneori cu naivitate şi mimetic, fragmente de modele din occident, acestea nu alcătuiesc un întreg unitar românesc.
„Să avem curajul ca la 20 de ani dela Revoluţie, după atât de multe dezamăgiri şi şanse irosite, să avem curajul să gândim cu minţile noastre, să încercăm că această ţară poate fi pusă într-un proiect corect. Această carte este o invitaţie pentru un proiect de societate, de a ne aduna dincolo de diferenţele pe care le avem”, a explicat preşedintele PSD.






aceasta tara ar putea fi una de succes , dar sincer cum am fost condusi doar cu o schimbare putem face viitorul mai bun. pa 6 decembrie la brasov votam cu mircea geoana
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauaceasta tara are nevoie de un adevarat lider,ne trebuie un conducator in care sa avem incredere, la brasov pe 6 decembrie votam cu mircea geoana, la brasov geoana presedinte
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPSD Succes ! Clasa de mijloc sa nascut la sat - Victorie!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauMult succes domnule Geoana. Sper din tot sufletul sa fiti presedinte. Pentru aceasta functie sunteti cel mai potrivit,avand in vederea educatia si performantele in diplomatie. Deasemenea stiu ca vorbiti fluent mai multe limbi straine ceeace este nu un avantaj ci o conditie a unui presedinte dintr-o tara europeana.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauBravo domnule Geoana!Am incredere ca veti face ceva pentru tara noastra si ne veti ajuta sa iesim din criza politica si economica in care ne aflam!Invingem impreuna!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDe abia astept sa citesc si eu cartea domnului Geoana si vreau sa cred ca ceea ce e scris acolo este cat se poate de adevarat.Ma bucur ca aceasta coalitie nou formata are ca scop relansarea economica a tarii noastre.Modelul propus de domnul Geoana este un fezabil care nu ma poate decat ambitiona si tanar fiind stiu ca trebuie sa muncesc mai mult.Va multumesc!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauMircea Geoana este un om educat ,serios si cinstit,de asemenea nu sunt prea multi cu cv -ul domnului Geoana in diplomatie.Mircea Geoana este singurul care pote ridica aceasta tara ,care poate sa redea stabilitatea acestui popor,care in ultimii 5 ani afost bataia de joc a lui Traian Basescu......Domnule Geoana sunteti singura speranta a romanilor intr-un viitor mai bun,eu va votez si va doresc ca pe 6 decembrie sa deventi noul presedinte al Romaniei ,un presedinte adevarat................Mult succes domnule presedinte
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau