Prima pagina > Stiri > Avem nevoie de un program economic national, dincolo de competitia intre partide
 
 

Avem nevoie de un program economic national, dincolo de competitia intre partide

 
 

„Trebuie să gândim împreună, cu minţile noastre, cu braţele noastre, cu inginerii noştri, cu academicienii noştri, cu profesorii universitari, cu clasa muncitoare şi cu sindicatele, un model de dezvoltare, un model economic pentru secolul 21."

 

Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, a subliniat, marţi, în mijlocul muncitorilor de la MAT Craiova, că elitele româneşti din toate domeniile trebuie încurajate să îşi unească eforturile pentru a gândi un model de dezvoltare economică modern, pentru secolul 21.

„O ţară care nu produce, o ţară care nu are industrie puternică, o ţară care nu are infrastructuri moderne, o ţară care nu are agricultură competitivă, o ţară care nu are sector energetic performant şi eficient este o ţară condamnată să fie la periferia lumii civilizate, condamnată să exporte forţă de muncă ieftină şi să importe produse cu valoare adăugată înaltă”, a afirmat preşedintele PSD.

Mircea Geoană a dat exemplul tractoarelor produse la MAT Craiova şi a arătat că astfel de produse trebuie să reprezinte simboluri ale renaşterii economiei naţionale.

Preşedintele PSD a făcut un apel la toţi liderii politici să colaboreze pentru crearea unui program economic naţional, dincolo de campania prezidenţială şi de competiţia între partide.

„Trebuie să gândim împreună, cu minţile noastre, cu braţele noastre, cu inginerii noştri, cu academicienii noştri, cu profesorii universitari, cu clasa muncitoare şi cu sindicatele, un model de dezvoltare, un model economic pentru secolul 21”, a evidenţiat Mircea Geoană.

Candidatul Alianţei PSD+PC a insistat asupra necesităţii încurajării industriei româneşti, care poate crea locuri de muncă în ţară şi poate atrage înapoi în România o mare parte din tinerii plecaţi în străinătate.

„Scopul nostru este crearea de locuri de muncă acasă, scopul nostru este diversificarea activităţilor în mediul rural, scopul nostru este să putem să creăm meserii atractive şi bine plătite pentru tinerii noştri”, a subliniat preşedintele PSD.

Mircea Geoană a arătat că agricultura trebuie să ocupe un loc important în modelul de relansare şi dezvoltare economică a României, o agricultură modernă şi competitivă asigurând şi locuri de muncă, şi produse ieftine şi transformarea ţării dintr-o piaţă de importuri agricole într-una de export.

Candidatul Alianţei PSD+PC a remarcat că o agricultură modernă înseamnă o şansă acordată şi industriei, în primul rând industriei producătoare de echipamente agricole.

Mircea Geoană a dat exemplul uzinei MAT de la Craiova, care a supravieţuit celor douăzeci de ani de neglijare şi cinism din partea autorităţilor şi a asigurat că, încurajate, astfel de uzine-simbol pot deveni pilonii relansării economice şi se pot transforma în campioni industriali cu forţă şi pe piaţa internă, dar şi pe cea regională.

 
 
 
  • Ioan Ardelean

    Am prins agonia uzinelor UTB Brasov- ultimul deces si Mecanica rezultatele le regasim in buruienile de pe marginea drumurilor si terenurile necultivate, marcate de lipsa unui mijloc de productie ieftin, fiabil si accesibil fermierilor romani- felicitari celor de la MAT Craiova. La o cota anuala de lapte de peste un million tone/an (castigata acum cativa ani de PSD la negocierile de aderare a Romaniei la U.E. ) si la suprafata de teren arabil a tarii de peste 9 milioane h.a. cred domnule presedinte Geoana ca se impune conceperea unui nou tractor, in 4 timpi romanesti pentru sustinerea si asigurarea securitatii alimentare a populatiei, pentru revitalizarea potentialului agricol national. Succes

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Aurel Pantea

    Dl M. Geoana are perfecta dreptate.Trebuie sa recunoastem ca civilizatia noastra nu ar fi putut atinge nivelul de astazi fara industrie,fara surse de materii minerale.Astazi resursele de minereuri metalifere,substante nemetalifere,combustibili minerali si nucleari,au ajuns sa formeze o preocupare de baza a tuturor statelor.De-a lungul istoriei s-a dovedit ca imperiile,regatele,etc sau culturile cele mai puternice si mai dezvoltate erau cele care controlau procesul de livrare a aurului in lume,iar in prezent marile puteri lupta pentru a pune stapanire pe resursele de materii prime energetice.Ca urmare a importantei industriei, spre exemplu a celei extractive in ansamblul economiei nationale,apare necesitatea realizarii de studii de prognoza pe termen mediu si lung,pentru ca pe baza lor organismele abilitate ale statului sa decida asupra cercetarilor necesare ,a cooperarilor internationale,si dezvoltarii celor mai adecvate tehnologii.Toate natiunile au nevoie de materii prime minerale,de industrie,etc,pentru a-si sustine si dezvolta economiile proprii,iar pentru cele insuficiente va trebui actionat la nivel inalt,si procurate din exterior.Romania are nevoie de un Mircea Geoana Presedinte ,care sa se preocupe de dezvoltarea economiei nationale,scoaterea tarii din criza si caruia nu-i este frica sa intervina pentru a preveni lipsa gazelor naturale necesare industriei romanesti si consumului casnic al populatiei.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Trandafir Stefan

    Cel care a vindut flota Romaniei mai vrea sa fie inca o data presedinte al Romaniei.Ce puteti spune despre Traian Basescu si particularitatile virstei lui? Din putin se pot afla multe si faptasii vor iesi la iveala.Sub conducerea lui Nicolae Ceausescu,Romania a cunoscut o mare inflorire!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • andra

    Cu rugamintea de a nu neglija, in ceea ce priveste agricultura, productia traditionala. La fel, modernizarea nu trebuie privita de catre electorat drept dusmanul traditiilor satesti si urbane, ideea e sa va ganditi la un proiect despre Romania intre traditie si modernitate. Un program pentru Romania nu este in primul rand economic. Desigur, are o latura economica pronuntata, dar nu se rezuma la economic. Banuiesc ca ati citit Schimbarea la Fata a Romaniei pe care v-a facut-o dl. Nastase cadou. Orice demers politic este in primul rand identitar (Cine suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam?). In al doilea rand, legat de politica externa, atentie la sensibilitatile antirusesti ale electoratului, dar si la spaima de rusi a americanilor. Ati facut cateva greseli (sper) de comunicare: - mentionarea posibilitatii participarii Romaniei la Proiectul Southstream (impardonabil, politica externa a Romaniei este clara, sustinem, ne luptam cu dintii exclusiv pentru Nabuco); - folosirea termenului de "popor moldovean"/"moldovenesc", ceea ce nu exista. Ati facut-o de doua ori! - Sa nu cadeti in capcana de a accepta ideea incheierii unui tratat de baza cu RM! Si nici a vreunei solutii de compromis (cum ar fi federalizarea) in ceea ce priveste solutionarea conflictului din Transnistria in afara celei propuse de Vlad Filat (retragerea trupelor rusesti si inlocuirea acestora cu o misiune civila, retragerea totala a sprijinului Moscovei pentru populatia separatista). - o relatie DEMNA cu Rusia, pornind de la cuvintele lui Bush din 2003 care vedea Romania ca "o punte intre Occident si 'Noua Rusie'".

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau