Prima pagina > In presa > “Caravana Rosie", in turneu la Ploiesti si Mizil
 
 
 

“Caravana Rosie", in turneu la Ploiesti si Mizil

Ieri, in aceeasi zi si la aceeasi ora in care sute de social-democratii prahoveni se pregateau pentru deplasarea la Bucuresti, la Congresul extraordinar al PSD, care a avut ca obiectiv principal lansarea oficiala a lui Mircea Geoana la alegerile prezidentiale, in Ploiesti a poposit “Caravana Rosie".

 

Actiunea a fost organizata tot de catre PSD, dar de la nivel national, sub acest slogan, 40 de tineri care sustin candidatura liderului social-democrat in alegerile pentru presedintia Romaniei, organizand un spectacol interactiv alcatuit din dans, muzica si acrobatii in mai multe zone ale tarii. Ploiestiul a fost primul pe lista celor peste 30 de orase din tara in care “Caravana Rosie" se va opri.

Prezenta zecilor de tineri imbracati in tricouri rosii, in fata Palatului Culturii din Ploiesti si momentele artistice sustinute au atras in jurul acestora foarte multi ploiesteni de aceeasi varsta. “Prin Caravana Rosie" vrem sa dovedim ca PSD este un partid in care tinerii au ceva de spus. Prin aceasta actiune incercam sa schimbam perceptia tinerilor despre clasa politica, iar cei care fac parte din aceasta caravana, pe langa faptul ca vor dansa, vor vorbi cetatenilor din orasele prin care acestia vor trece si despre campania electorala", a declarat Rares Enescu, secretar executiv al Organizatiei Tineretului Social Democrat, in calitate de coordonator al acestei actiuni.
“Caravana Rosie" se va opri, astazi, si in zona centrala a orasului Mizil.

Sursa: Ziarulprahova.ro
Autor: N. Dumitrescu