Prima pagina > Stiri > Sfanta Liturghie de Sfantul Mare Mucenic Dimitrie
 
 

Sfanta Liturghie de Sfantul Mare Mucenic Dimitrie

 
 

Peste o mie de oameni au fost prezenti la Patriarhie pentru a asista la slujba. Sfantul Dimitrie a fost martirizat in secolul al III-lea pentru credinta in Hristos.

 

Preşedintele PSD, Mircea Geoana, a participat astazi, 26 octombrie 2009, la slujba religioasa oficializata de Inaltpreasfintitul Mihail, Arhiepiscopul Ortodox al Vienei, delegatul Patriarhiei Ecumenice cu ocazia sarbatoririi Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, de la Patriarhia Romana, unul dintre cei importanţi martiri ai Bisericii Ortodoxe.


Liderul social-democrat a declarat ca participa la aceasta ceremonie religioasa ”cu gandul la tatal meu, care s-a stins in urma cu cateva luni”. Cu aceasta ocazie, el a urat “La multi ani!” tuturor celor care poarta numele “Dumitru”.


Peste o mie de oameni au fost prezenti la Patriarhie pentru a asista la slujba. Sfantul Dimitrie a fost martirizat in secolul al III-lea pentru credinta in Hristos.

 
 
 
  • Goga Aurelian Liviu

    Sunt mandru ca il votez pe Mircea Geoana. LA BRASOV VOTAM MIRCEA GEOANA !

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Goga Aurelian Liviu

    Sunt mandru ca il votez pe Mircea Geoana. LA BRASOV VOTAM MIRCEA GEOANA !

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • RARET VASILE

    Campania "dudue" în avantajul PSD. Am fost pe Googl la VotMetru şi dl Preşedinte Mircea Geoană este pe primul loc în opţiuni online. Semnalele din ţară pe unde a trecut dl Mircea Geoană îi sunt favorabile şi îl felicit pentru strategia, organizarea şi desfăşurarea vizitelor cu rezultate excelente. Poate că ar fi bine să evite vizitele la zi de sărbătoare în casa Domnului, enoriaşii consideră că este un gest politic care se vrea susţinut de datina creştină. Românul în rugăciune nu vrea să ştie decât de păcatele lui şi credinţa în Dumnezeu. Să-i respectăm crezul. Prestaţia la TVR.1 de ieri a fost excelentă şi trebue să continuăm pe acelaşi drum schimbând registru funcţie de împrejurări cu aplicare imediată. Băsescu scade în toate sondajele publicate, motiv de enervare după care comite greşeli politice enorme. Unde nu mai poate el , îl ajută Elena Udrea cum a făcut-o ieri câd a spus că "românii sunt urmaşii lui Trăian Băsescu"! Râde lumea şi apostrofează "Băsescu când apare, soarele răsare" parafrază după sloganul lui Ceauşescu. Final dezonorant de carieră, asta a vrut asta are incisivul om politic Trăian Băsescu.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • calin

    D-nul Geoana putea sta la coada daca tot vroia sa se inchine la moaste... A fost un gest usor nefericit!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • HUTANU GEORGE EMANUEL

    SUCCES DOMNULE PRESEDINTE MIRCEA GEOANA NU UITATI CA MULTI ROMANI SI MOLDOVA E CU DUMNEAVOASTRA MERITATI SA NE CONDUCETI IN URMATORII 5 ANI CEL PUTIN MULT SUCCES !!!!!!!!!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Vulpe Ionut Daniel

    Un om ca Domnul Mircea Geoana care dovedeste ca este mereu aproape de oameni de rand din Romania, merita cu adevarat ca sa fie viitorul Pesedinte al Romaniei.Un om care respecta traditiile si nu uita niciodata de unde a plecat este cu siguranta reprezentantul Romaniei si al tuturor romanilor.Cu aceasta ocazie vreau sa le transmit "LA MULTI ANI" tuturor care poarta numele de "Dumitru" si sa va urez mult succes Domnule Presedinte Mircea Geoana, romani sunt alaturi de dvs. ca si dvs. sunteti alaturi de ei.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau