Prima pagina > Stiri > Criza politică îndepărtează România de şansa relansării economice în 2010
 
 

Criza politică îndepărtează România de şansa relansării economice în 2010

 
 

„Criza politică de acum îndepărtează şansa relansării economice în 2010. Singura soluţie este ca noul preşedinte, după 6 decembrie, să aibă o majoritate în Parlament, un nou guvern profesionist până în Crăciun, format din oameni de valoare, astfel încât să poată propune un buget pentru anul 2010 în luna ianuarie”

 

Mircea Geoană, preşedintele Senatului României, a primit vineri, 16 octombrie 2009, vizita oficială a lui Ivan Gasparovici, preşedintele Republicii Slovace.

Discuţiile dintre cei doi oficiali s-au axat în special pe teme legate de adâncirea colaborării dintre România şi Slovacia în zona politicii externe faţă de UE şi NATO, dar şi pe problemele generate de criza economică mondială.

Preşedintele Senatului României şi-a exprimat speranţa că România va reuşi să depăşească criza fără o adâncire mai accentuată a problemelor deja existente, anunţând cea mai optimista estimare economică pentru anul 2010 privind o creştere economică de 1%. Pe de altă parte, domnul Mircea Geoană a subliniat importanţa şi efectul negativ pe care criza politică, suprapusă peste criza economică, îl are asupra relansării economiei româneşti. „Criza politică de acum îndepărtează şansa relansării economice în 2010. Singura soluţie este ca noul preşedinte, după 6 decembrie, să aibă o majoritate în Parlament, un nou guvern profesionist până în Crăciun, format din oameni de valoare, astfel încât să poată propune un buget pentru anul 2010 în luna ianuarie”, a declarat Mircea Geoană.

Ivan Gasparovici a apreciat impactul pe care conducerea politică o are asupra unei ţări, precizând că guvernul Slovaciei a implementat peste 70 de măsuri pentru diminuarea crizei. „De asemenea, guvernul nostru a reuşit să menţină toate măsurile sociale pe care le-am avut în programul de guvernare pentru 2010”, a continuat domnia sa.

Atât Mircea Geoană, cât si Ivan Gasparovici au fost de acord că relaţiile dintre România şi Slovacia trebuie strânse atât în faţa crizei economice, cât şi în contextul de modificare a opţiunilor geostrategice a marilor actori mondiali. Astfel, preşedintele Senatului României a pledat în favoarea unui viitor european pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, dar şi pentru tratarea Rusiei ca partener egal în relaţia cu statele UE. „Dominarea unui stat foarte puternic trebuie echilibrată prin solidarizarea celor mici”, a afirmat preşedintele Slovaciei, răspunzând pozitiv invitaţiei domnului Mircea Geoană de a se contura un grup strategic „de reflexie” între cele două ţări. „Din punct de vedere strategic, este imperios necesar să armonizăm un minim punct de vedere comun al ţărilor mai noi în Uniunea Europeană”, a subliniat Mircea Geoană.

 
 
 
  • marina

    ar fi cazul sa avem (in sfarsit ) oameni competenti nu doar marionete tara este in impas .a fost mai mult decat suficient ce ne-a "oferit " BASESCU SI IN SPECIAL BOC!MAI LASATI-NE!!! SUNTEM DEJA PREA DISPERATI SA MAI SUPORTAM INCOMPETENTA SI SA VA AUZIM PROMISIUNILE!!!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • RODICA

    Motivul pentru care scriu este unul real. Recunosc deschis ca e primul an in care ma gandesc sa plec din Romania. Si daca actuala stare de lucruri se va scurge si dincolo de 6 decembrie, pentru inca 5 ani, probabil ca o sa am mult de luptat cu gandurile ca sunt idiot ca mai stau aici. Si mi-e frica de faptul ca recunosc sentimentul acesta la mult prea multi prieteni si cunoscuti de-ai mei. Oameni care alta data ar fi zambit la ideea ca e nevoie sa-si lase viata in urma ca sa poata trai. Noi, ca natiune, avem nevoie sa ne regasim decenta. Avem nevoie sa ne privim in ochi si sa realizam ca suntem pe marginea unei prapastii identitare. Pentru ca tocmai ne-am aruncat la cos speranta si am ales sa supravietuim intr-un soi de film de prost gust. Noi avem nevoie sa fim o societate. Pentru ca acum suntem grupuri de oameni, impotmolite in mizerie, intr-un spatiu oarecare. Cum am ajuns?Un exemplu: A fost odata ca niciodata, ca daca nu s-ar fi intamplat nu v-as mai fi povestit, pe cand criza finanaciara era potcovita cu noua potcoave la un loc si caii-putere nu mai primeau jaratic de scump ce era, intr-o imparatie marunta a lui Matroz imparat, un minister saracacios, urat si blestemat in gura mare de toata lumea, caci acolo oamenii erau care mai de care mai amarati si mai sarmani. Si asa, de dimineata pana pe la pranz, ministerul muncea si muncea, iar apa-n piua se batea si treaba se facea si cu ce atitudine? “Dar ministerul a zis ieri ca nu creste plata.. Eu am grait cu oameni de acolo..”, le zise el cu spaima. “Au publicat inscrisul asta la ceas de seara, mosule. De azi toata imparatia are de platit un bir mai mare. Daca n-ai acum sa ne dai, ne dai mai incolo, dar vezi ca o sa fie si mai mult, asa ca judeca mata cum e bine.” “Vai de mine ca ciudat mai stau treburile in imparatia asta.. Cum spun ei una si fac alta.. ”

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Maria Mare

    Va avea Romania in sfarsit un presedinte bun diplomat,cinstit si vrednic sa o reprezint si in afara tarii. Avem nevoie de asta ca de oxigen. Si de ce sa nu spun ca este si prezentabil, cu tinuta de om drept si demn. Pentru mine sunteti deja Presedintele Romaniei.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau