Prima pagina > Stiri > Transcrierea emisiunii “Tema Zilei”, invitat presedintele PSD, Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei – 14.05.2009
 
 

Transcrierea emisiunii “Tema Zilei”, invitat presedintele PSD, Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei – 14.05.2009

18.05.2009 Vizualizari: 363 Categoria: PSD
 
 

Presedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei, a fost invitatul lui Mihai Constantin la emisiunea "Tema Zilei", la TVR1, joi, 14 mai 2009. Va prezentam transcrierea emisiunii.

 

Presedintele Partidului Social Democrat, Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei, a fost invitatul lui Mihai Constantin la emisiunea "Tema Zilei", la TVR1, joi, 14 mai 2009. Va prezentam transcrierea emisiunii.

 

Mihai Constantin: Buna seara, domnule presedinte! Ati venit direct din mijlocul multimii...

Mircea Geoana: Se vedea frumos, la televizor...

Mihai Constantin:... din fieful dumneavoastra. O prima intrebare, haideti sa punem in context acest Consiliu National Extraordinar! De ce, in mijlocul campaniei europarlamentarelor, pentru ca chiar dumneavoastra ati spus ca pe centru ar fi trebuit sa fie candidatii la europarlamentare?

Mircea Geoana: Pentru ca am facut mai multe lucruri, astazi. In primul rand, am dat un semnal puternic de lansare a campaniei pentru alegerile europene. Am facut un pas catre Congresul nostru, din partea a doua a anului, pentru cursa pentru Cotroceni, deci, este o prelansare, sa spunem. Lansarea cea mare, cu program politic, oferta pentru o noua Romanie o vom face ceva mai tarziu. Si, trei, pentru aceste momente de entuziasm si de simbolism, pe care l-ati vazut. Eu vreau sa spun ca sunt extrem de miscat de gestul frumos, pe care l-a facut domnul Iliescu. N-au fost intotdeauna relatiile... au mai fost si mai incordate...

Mihai Constantin:
... nu se stia dinainte ca el urma sa va anunte, sa va propuna candidatura?

Mircea Geoana: Stiam, dar modul cum a facut-o, a fost un fel de transfer simbolic, de stafeta, de generatie, 10-12.000, 14.000 de oameni - nici noi nu stim cati au fost - extrem de entuziasti. Vreau sa va spun ca a fost un eveniment puternic si un eveniment care readuce in atentia romanilor faptul ca PSD este cel mai puternic partid din Romania. Atunci cand i-a fost greu tarii, am fost acolo, am facut si greseli, dar, intr-un fel, al treilea arc in timp sunt cei 20 de ani de la revolutia romana si, intr-un fel, predarea stafetei, de la domnul Iliescu, primul presedinte al Romaniei democratice, catre Mircea Geoana, sper eu, viitorul presedinte al Romaniei europene, reprezinta in sine un gest politic, si sunt recunoscator tuturor colegilor mei, pentru entuziasm si pentru sustinerea incredibila din aceasta seara. M-au emotionat si m-au indatorat.

Mihai Constantin: Au fost discursuri interesante. Tot evenimentul nu a durat prea mult, asa cum eram obisnuiti cu congresele altor partide si manifestari politice. Spuneti-ne, totusi - pentru ca deja ati intrat in campanie si v-ati indreptat tunurile si impotriva altor contracandidati, dar si impotriva partenerilor din Coalitie - cum va suferi Coalitia, in timpul lunilor care urmeaza?

Mircea Geoana: Nu. Eu am fost relativ rezervat, astazi, pentru ca nu cred ca atacurile mult prea dure si prea violente fac bine. Au fost atacuri la adresa lui Traian Basescu, sunt justificate, sunt aproape cinci ani de zile de mandat, in care promisiunea cea mare, "Sa traiti bine!", este astazi practic o promisiune mai degraba luata in deradere de catre romani, dar eu am fost destul de atent, pentru calibrarea mesajului meu, spunand ca PSD-ul a intrat la guvernare, la greu, ca avem o obligatie fata de Romania si, atata vreme cat aceasta obligatie va fi respectata si de partenerii de Coalitie, nu am motive sa ma indoiesc de buna functionare a acestei Coalitii, dar nevoia de respect, nevoia de parteneriat real si nevoia de calm politic reprezinta o necesitate in Romania. Am fost, in mod deliberat, rezervat, astazi, in tipul de atac. Am incercat sa prezint ceea ce cred eu ca reprezinta principala provocare a Romaniei, o tara care este, in acest moment, prinsa intr-un fel de menghina de evenimente, pe de o parte, criza economica, pe de alta parte, o reasezare pe plan international, foarte importanta. Ca intotdeauna, la greu, PSD a fost chemat de catre romani, sa ii dea conducatorii care sa redea speranta si sa redea o linie pentru viitor.

Mihai Constantin:
Dumneavostra ati formulat, in discursul de astazi, relatia cu partenerii de la PD-L - nu este o guvernare usoara, este una cu nabadai. Intebarea mea este: credeti ca ati fi gestionat mai bine acest context economic in care se afla Romania, daca erati singurul partid la guvernare?

Mircea Geoana: Probabil ca da, si nu spun asta ca sa ne facem laude. In 2001-2004, am preluat tara intr-o situatie comparabila cu cea de acum. In 2001-2004 am realizat o crestere economica semnificativa. In 2001-2004 am incheiat un acord cu Fondul Monetar, in conditii care nu au fost usoare. Deci, intr-un fel, coerenta guvernarii ar fi fost mai buna daca PSD ar fi guvernat singur, dar asta este viata, asta este realitatea politica. Eu vreau sa ii asigur pe toti romanii ca am un puternic simt al echilibrului, ca stiu sa dialoghez si ca, de fapt, principala critica pe care i-o aduc lui Traian Basescu, dincolo de lucrurile care se mai spun in campanie si in politica, este ca a fost un permanent ferment de vrajba in societate, si cred ca rolul unui presedinte este acela de a aduna romanii, mai ales in momente grele, de a avea dialog, inclusiv cu adversarul politic, de a fi un element de echilibru si un element, mai ales, de proiectie catre o societate mai corecta si mai putin nedreapta. Deci, astazi, am facut un lucru, care poate ca pare la prima vedere un simplu ritual electoral, am facut, azi, mai mult decat acest lucru, am adunat un mare partid al Romaniei, in jurul unui lider si in jurul unei idei, si vreau sa va spun ca suntem pregatiti sa ne facem datoria fata de Romania, asa cum a facut-o partidul meu de-a lungul celor 20 de ani de democratie romaneasca.

Mihai Constantin: Dar nu trebuie sa fiti pregatiti, pentru ca sunteti la guvernare chiar acum, dumneavoastra sunteti presedintele Senatului si poate foarte multi romani se intreaba in aceste clipe, uitandu-se la lupta care va contine mai mult sau mai putin cavalerism dintre PSD si PD-L, oare o sa mai avem guvern pana dupa alegerile prezidentiale? Se va gripa toata aceasta coalitie?... Pentru ca sunt probleme arzatoare, care trebuie gestionate acum.

Mircea Geoana: Nu se va gripa din cauza noastra, asta pot sa va asigur. Eu sunt un om care ma tin de cuvant. Am semnat un parteneriat pentru Romania. Din punctul meu de vedere, atata vreme cat termenii acestui contract, cu cei de la PD-L, sunt respectati, din punctul meu de vedere coalitia poate sa mearga mai departe. Dansii au o problema, si asta este de fapt preocuparea mea cea mai importanta, faptul ca domnul Basescu este intr-o zona de scadere pe sondajele de opinie si ca nici PD nu sta prea bine in sondajele de opinie, i-a creat o anumita stare de tensiune si se si vede o schimbare de tactica la conducerea PD-L, probabil la ordinul lui Traian Basescu. Si de aceea, fac si pe aceasta cale un apel la stabilitate politica. Avem tot timpul sa ne confruntam electoral, romanii vor decide cine este viitorul presedinte, dar, pana atunci, sa trecem un moment dificil. Si va mai spun ceva: multi colegi din partid, chiar comentatori si analisti politici poate ca m-au si criticat - de ce am ales ministere atat de grele? Si eu am spus: mai, daca suntem un partid social, daca ne-au votat oamenii acestia pentru menirea noastra sociala, daca oamenii isi pun speranta in PSD pentru munca, pentru sanatate, pentru educatie, pentru agricultura, am luat ministere grele, care au si o mare doza de incarcatura negativa, din partea populatiei, si n-am facut-o cu niciun fel de gand electoral. Poate ca altii s-au gandit sa faca rost de ceva bani, la ministerele care produc asflat sau produc resurse pentru campanie. Eu am intrat cu onestitate in aceasta Coalitie si sunt hotarat sa respect cuvantul dat, atata vreme cat suntem respectati ca parteneri egali.

Mihai Constantin:
Am inteles, dar, apropos de problemele care au nevoie de rezolvare chiar acum si nu mai pot astepta. Astazi, a fost cel mai mare mars sindical, in Capitala, de cand s-a instalat guvernul PD-L - PSD. Ce le transmiteti celor peste 8.000 de oameni care au vrut sa-si urle in strada frustrarea si neputinta in vremuri de criza?

Mircea Geoana:
Nemultumirea este reala si exprimarea, prin miscare sindicala, a acestei nemultumiri, este un lucru democratic firesc. Singurul lucru pe care il doresc este ca, la nivelul Guvernului, sa existe un dialog, urmat si de solutii. Am asistat, in multe tari europene, la foarte multa neliniste sociala, am asistat chiar la fenomene grave, de neliniste sociala. De aceea, intr-un fel, cred ca obligatia Guvernului Romaniei - si aici vorbesc inclusiv de PSD, nu vorbesc doar de cei de la PD-L, este ca, in acest moment, lumea asteapta etapa a doua a raspunsului Guvernului la situatia economica si sociala a tarii. Prima etapa a fost mai degraba de reducere de cheltuieli, a venit si acordul cu Fondul Monetar, cu plusurile si cu minusurile sale, plusuri din punct de vedere psihologic, pe piata financiara, pe pietele internationale, minusuri, pentru ca este, incao data, constrangator, din multe puncte de vedere. Ceea ce lumea asteapta, si noi asteptam in continuare de la Guvern, si am indemnat ministrii nostri sa vina cu mai multa indrazneala si cu mai mult curaj, cu idei noi, cum facem sa pastram locuri de munca, cum facem sa nu sacrificam locuri de munca, cum facem ca resursele pe care le avem, interne si internationale, si banii europeni, sa mearga spre investitii care sa antreneze economia cat mai repede. Si va mai spun ceva, eu am, in continuare, de la sectorul bancar o importanta astepare. Cea mai mare suma a acestui imprumut gigantic, pe care l-a luat Romania - 20 de miliarde de euro este o suma imensa, pe care va trebui sa o dam inapoi - a fost dedicata sectorului bancar, a mers catre Banca Nationala a Romaniei, in scopul de a reporni creditarea in economie, fara de care nu putem sa visam la relansare economica. In continuare, aceasta repornire a creditarii se lasa asteptata. In continuare, creditul este foarte foarte scump, deci recomandarea mea catre Guvern ar fi: mult dialog social; a doua faza a programului guvernamental de pregatire a relansarii economice si mai multa presiune si poate o discutie putin mai barbateasca cu sectorul financiar bancar, care are o mare obligatie fata de Romania, a facut profituri enorme in Romania, si cred ca astazi Romania ar putea, in continuare, sa primeasca acesti bani, pentru a putea sa punem in miscare economia.

Mihai Constantin:
...bancile...

Mircea Geoana:
... sindicalistii au, din partea mea, intreg respectul. Sunt motive de preocupare, au nevoie de solutii, nu doar de un simplu dialog cu autoritatile.

Mihai Constantin:
Bancile comerciale straine v-ar putea spune ca, in economia de piata, singura ratiune este profitul, si nu loialitatea fata de tara in care actioneaza. Adica, aveti de gand sa le cereti, printr-o parghie oficiala, loialitate fata de Romania, tara in care au facut profituri foarte mari?

Mircea Geoana:
Nu. Incercam sa-i convingem, evident, ca este vorba si de profit, dar este vorba si de un interes pe termen mai lung, pentru ca aceasta criza se va termina la un moment dat. Eu sper sa se termine destul de repede. In orice meserie, in meseria de ziarist, in meseria de politician, in meseria de bancher, reputatia este lucrul cel mai important. Cei care, intr-adevar, in acest moment, inteleg ca Romania are nevoie de solidaritate si de efort comun, vor intelege ca acest lucru este important. Sunt parghii monetare, din partea Bancii Nationale, sunt parghii fiscale, din partea Guvernului, sunt parghii de credibilitate, din partea intregii societati, sunt parghii de natura internationala, printr-un lobby poate mai bine facut, in cateva capitale importante, inclusiv de unde sunt bancile mama, deci, nu vreau sa creez un fel de tap ispasitor din sectorul bancar prezent in Romania. Nu acesta este sensul la ceea ce spun eu, dar cred ca, in acest moment, cateva lucruri sunt foarte importante: pregatirea relansarii economiei romanesti, protejarea locurilor de munca si repornirea creditarii. Sunt lucrurile cele mai importante si au nevoie de un raspuns urgent.

Mihai Constantin:
Dar as vrea sa va intreb care este relatia curenta, cu premierul Emil Boc, in calitate de sefi ai partidelor care se afla partenere, la Coalitie, pentru ca, din ce mi-ati spus dumneavoastra mai devreme - urmeaza sa discutam sau ar trebui sa o facem - inca mai cautam solutiile? Nu avem planul de iesire din criza, bine stabilit, pas cu pas?

Mircea Geoana:
Etapa a doua inca nu este conturata, si asta nu este o critica, este o constatare, si multe guverne din Europa, si chiar si din America, au venit cu planuri in etape. Ceea ce eu cred ca trebuie facut - si este recomandarea mea prieteneasca si pentru domnul Boc, pana la urma suntem in competitie electorala, dar cel mai important lucru este ca Romania sa treaca de acest moment, in conditii cat mai bune si cat mai solidar - este nevoie de o anumita abordare, ceva mai strategica, a acestei etape de pregatire a relansarii economice. Pentru ca senzatia pe care o avem si senzatia pe care sunt convins ca si premierul o are si cred ca incearca sa o corecteze, si noi incercam sa contribuim la aceasta corectare, este ca se iau, mai degraba, masuri sectoriale, punctuale, care nu reprezinta un tot strategic, un plan strategic, care sa tina cont si de problemele momentului, dar care sa pregateasca si momentele de maine sau de poimaine. De aceea, cred ca raspunsul se afla in dirijarea resurselor statului, in acest moment, catre sectoarele cheie, care pot sa produca cea mai rapida antrenare a economiei reale. Cred ca este vorba de folosirea a ceea ce reprezinta statul, ca si garant ultim, cu privire la repornirea creditarii. Si cred ca trebuie facut un lucru mult mai important: mult mai multa disciplina si transparenta in cheltuirea banilor pe infrastructuri. Aici este un punct vulnerabil, "calcaiul lui Ahile" in Romania de multi ani de zile, si cred ca un bici ar putea sa reprezinte o cale de urmat. Sunt multe alte idei. Noi vom contribui la aceasta dezbatere, la aceasta solutie, dar, pana la urma, raspunderea este a primului ministru, el e seful Guvernului si are obligatia principala sa vina cu un astfel de raspuns.

Mihai Constantin: Haideti sa ne intoarcem la lupta politica si la "calcaiul lui Ahile" pe care l-ati pomenit! Care credeti ca este "calcaiul lui Ahile" in cazul lui Crin Antonescu? Credeti ca va trebui sa dati, mai intai, o batalie mai mica, si apoi una mai mare?

Mircea Geoana:
Nu. Este un om respectabil, este un om agreabil, si cu care am o relatie corecta si cordiala, as putea spune.

Mihai Constantin:
Dar o sa-l aveti adversar politic. O sa fiti fata in fata...

Mircea Geoana:
O sa-l am adversar politic. E firesc sa creada in sansa lui, cred ca sanse foarte mari de a merge mai departe nu sunt, si nu spun asta vizavi de dansul, ca persoana politica, vorbesc de partidul pe care il reprezinta. E un partid de talie mijlocie. Si mai este ceva: acesti patru ani de guvernare liberala, chiar daca s-a schimbat liderul, au lasat urme si impresia despre aceasta varianta extrem de egoista de capitalism, pe care liberalii o propun in continuare, de parca nu s-ar fi intamplat nimic in lumea asta, cred ca este un mare handicap pentru domnul Antonescu, nu atat ca persoana publica, cat mai degraba ca lider ideologic al liberalilor romani. Poate sa aiba o sansa, sansa lui se numeste o cadere dramatica a lui Traian Basescu, si atunci, cu mare placere, il astept in turul doi.

Mihai Constantin: Si banuiesc ca, daca il intalniti in turul al doilea, pe Crin Antonescu, n-o sa mai fiti atat de galant.

Mircea Geoana: Am sa fiu elegant, nu galant. Este un om de buna calitate si nu vreau sa transform aceasta campanie intr-un element de dusmanie personala.

Mihai Constantin:
Cum aveti de gand sa-l combateti pe Traian Basescu, pentru ca, spuneati si dumneavoastra - si Ion Iliescu, si Adrian Nastase, practic toti liderii care au vorbit astazi l-au atacat foarte dur pe actualul presedinte al tarii - sa rupem lesa si sa scapam de Traian Basescu si promit asta, inclusiv PD-L-ului.

Mircea Geoana:
Eu cred ca sunt foarte multi in PD-L, care ar fi bucurosi ca Traian Basescu sa plece, pentru ca este o tiranie apasatoare in acest partid. E problema lor, nu-i problema mea. Sa fie sanatosi! Dar Traian Basescu este, in acest moment, si o spun cu toata responsabilitate, la finalul combustibilului din rezervorul politic pe care l-a avut acum aproape cinci ani de zile. Si-a epuizat capacitatea de a convinge, si-a epuizat capacitatea de a demonstra ca a facut ceva bun, in acesti ani. Poate ca a avut intentii bune, eu nu contest acest lucru, dar finalitatea a ceea ce a adus este indoielnica si, atunci cand, in cinci ani de zile, principalul trofeu pe care il ai este vrajba, scandal, dusmanie, partizanat si, practic, te indepartezi de ceea ce asteapta romanii de la liderul lor cel mai important. Cred ca Traian Basescu este deja un proiect compromis. Este in continuare un jucator redutabil, nimeni nu spune ca nu va juca, nimeni nu respecta ceea ce reprezinta. Traian Basescu este un proiect expirat, un proiect consumat, asa cum, in multe parti din Europa, proiectele de dreapta sunt proiecte care apartin trecutului.

Mihai Constantin:
As vrea sa va pun o ultima intrebare. Trei cuvinte, pe care le doriti alaturate de numele Mircea Geoana, in lunile care urmeaza?

Mircea Geoana:
Bun. Nu-mi plac sloganurile. De-abia am plecat de la miting, dar un singur lucru stiu ca m-au invatat parintii mei - pe care ii salut cu mult drag, au si ceva probleme de sanatate, ma duc chiar acum sa-i vizitez - in primul rand, m-au invatat un lucru important: in viata, ca sa poti sa-ti pastrezi respectul oamenilor, trebuie sa faci trei lucruri: sa fii harnic, sa fii cinstit si sa fii modest. Daca aceste lucruri ma vor tine si, mai tarziu, daca, cu voia lui Dumnezeu, ajung presedintele Romaniei, sunt convins ca am sa fac o treaba buna pentru tara.

Mihai Constantin:
Mircea Geoana, presedintele PSD si candidatul PSD la presedintia Romaniei. Multumim pentru prezenta!