Anul 2012, dragii mei prieteni, trebuie să fie anul Adevăratei Schimbări în România. Pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi. Europa se schimbă, lumea se schimbă, marile puteri se schimbă. Suntem în plin război economic și financiar, în care nu se iau prizonieri, în care învingătorii vor lua totul, iar învinșii vor pierde totul.
Mesajul video îl puteți vedea aici
Dragi prieteni, La multi ani!
Sa dea Dumnezeu ca 2012 să fie un an mai bun, mai linistit, mai plin de bunătate și de omenie, valorile tradiționale ale națiunii noastre.
Astazi doresc sa va vorbesc despre starea natiunii, în prezent, dar mai ales în viitor. Acum cinci ani, când am aderat la Uniunea Europeana am fost convinși cu toții, și eu ca ministru de Externe, și noi toți, că simpla aderare la Europa ne va rezolva problemele, ne va conduce către demnitate, prosperitate, către mai multă dreptate. Am sperat că vom recupera decalajele față de Europa dezvoltată, față de Europa Occidentală, față de Vestul la care noi și înaintașii noștri am visat și continuăm să visăm.
Dar se pare că ne-am înșelat, pentru că ceea ce reprezintă singura cheie a unei națiuni și a succesului națiunii române este schimbarea modului în care funcționăm, muncim, trăim, iubim, votăm aici la noi acasă.
Anul 2012, dragii mei prieteni, trebuie să fie anul Adevăratei Schimbări în România. Pentru că timpul nu mai are răbdare cu noi. Europa se schimbă, lumea se schimbă, marile puteri se schimbă. Suntem în plin război economic și financiar, în care nu se iau prizonieri, în care învingătorii vor lua totul, iar învinșii vor pierde totul.
Pentru ca 2012 să reprezinte anul Adevăratei Schimbări, al Salvării și al Viitorului acestei națiuni, trebuie să înțelegem că noi toți, voi toți, trebuie să realizăm câteva obiective obligatorii. În primul rând trebuie să facem tot ce depinde de noi ca actuala putere să fie înlăturată. Pentru asta e nevoie de voi toți. Nu mai putem continua așa!
Nu mai putem să lăsăm incompetența, corupția, clientelismul și lichelismul să reprezinte politică de stat în România, la început de secol 21. Dar mai este nevoie de ceva in 2012. Nu putem să înlocuim un guvern cu alt guvern, vin ai noștri, pleacă ai noștri. Adevărata schimbare, și pentru asta e nevoie de voi toți, trebuie să conducă și la schimbarea modului în care guvernăm și administrăm această țară, a modului în care soluții cu privire la economie, la societate, la nevoia generală a țării de a merge mai departe să reprezinte cu adevărat o schimbare fundamentală a țării.
Degeaba schimbăm culorile de partide, degeaba ne punem cravată roșie, galbenă sau violetă. Degeaba venim cu reclame pompoase în campania electorală dacă clientela unui partid se înlocuiește cu clientela altor partide. Pentru adevărata schimbare este nevoie de voi toți.
Și mai este nevoie de ceva în 2012. Adevărata schimbare este și în modul în care ne comportăm, a modului în care avem încredere, a modului în care suntem mândri că reprezentăm națiunea română și că suntem români, a modului în care suntem văzuți și ne place să fim văzuți în străinătate. Adevărata schimbare are nevoie de voi toți!
Pentru că nu mai putem să trăim în minciună, în tristețe, în lipsă de soluții. Anul 2012 trebuie să aducă în România o altă politică economică. Avem nevoie să ne stabilim cu adevărat prioritățile naționale: crearea de locuri de muncă, prin investiții inteligente, educație, sănătate, lupta și războiul împotriva sărăciei, a incompetenței, a nepotismului și a modului de a face politică care, din păcate, a dominat ultimii 20 de ani.
Avem nevoie să le dăm speranță și încredere națiunii noastre. Avem nevoie să terminăm cu austeritate pentru unii și îmbogățire pentru alții. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Să spunem că trebuie să fim copilul cuminte al austerității, în timp ce firmele de casă ale clanurilor politico-economice devin tot mai bogate, iar românii devin tot mai săraci, iar clasa mijlocie – temelia democrației oricărei națiuni – devine tot mai mică și mai lipsită de speranță.
Și pentru cei care se întreabă ce am să fac în 2012 și ce am să fac în anii care vin, am să vă dau un răspuns extrem de simplu și de clar: Am să continui să mă bat! Am să continui să lupt pentru ideile, principiile, valorile și pentru oamenii care m-au votat și sper că în continuare au încredere în mine! Pentru o Românie mai demnă, mai dreaptă, mai prosperă, mai respectată și mai influentă în Europa și în lume! Iar pentru asta am nevoie de voi toți, de cei care ați votat și m-ați votat și de cei care nu m-ați votat sau nu ați mai votat de câțiva an de zile!
Pentru cei care doresc să știe mai mult despre proiectul pe care am să-l propun vreau să anunț, acum la început de 2012 că voi lansa o mișcare profesionistă, cu oameni serioși și competenți, cu oameni cu frică de Dumnezeu și cu dorința de a face bine acestei țări, în următoarele săptămâni.
Sunt convins că această nouă Mișcare, sănătoasă, bazată pe principii și valori puternice, va reprezenta fermenul unei schimbări mai mari la nivelul întregului sistem românesc, pentru că după 20 de ani este clar că așa nu mai merge. Este nevoie de o schimbare mai profundă, mai adevărată! Acest lucru este obligația mea și este obligația noastră de a înțelege că trebuie să mergem altfel mai departe.
Sper ca 2012 să fie un an în care să asistăm la schimbări mai profunde, dincolo de politică. Să fie un an în care să ne regăsim încrederea în noi înșine, în care să ne regăsim puterea să zâmbim, să ne regăsim puterea să nu mai fim atât de cârcotași și de dezbinați și să ne unim atunci când este vorba despre interesul țării, despre unitatea noastră, de modul în care suntem percepuți în țară și în străinătate.
Sunt convins că această luptă, pe care nu am dreptul să o abandonez este și lupta voastră! Este și lupta tuturor celor care cred în această țară și care cred într-o România mai bună, mai dreaptă, mai prosperă și mai mândră!
Starea națiunii este proastă astăzi. Națiunea are nevoie de schimbare, dar nu orice fel de schimbare, ci de o schimbare adevărată, durabilă și fără compromisuri.
Sper ca anul 2012 să vă aducă un pic de speranță, de încredere, de mândrie, și sper că anul viitor pe vremea aceasta să putem să respirăm, în sfârșit, puțin aer proaspăt și un început de speranță și de drum nou pentru națiunea aceasta.
Din partea mea, a Mihaelei, a Anei-Maria și lui Alexandu, a familiei noastre, urez tuturor familiilor de români și românilor, din țară și străinătate, celor care reprezintă alte etnii, indiferent de confesiune religioasă, indiferent de crez politic, indiferent de stare socială, un An Bun! Un an bun pentru oameni buni! Un an bun pentru oamenii buni din România! La Mulți Ani!






Sa dea Domnul sa fie promovati oameni competenti si sa fie restabilita scara valorilor. Sa dea Domnul sa vina oameni cu coloana vertebrala, constiinta de sine si de neam. Respect!!!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauLa multi ani si dvs. d-le Geoana. Pentru mine, omul politic Geoana ESTE CREDIBIL. D-lui este una dintre acele putine persoane politice din Romania, la care bunul simt si vorba bine aleasa contureaza mesajul verbal transmis. Cred ca multi cetateni care il critica se lasa prea usor prada instinctului de marginalizare a personajului neagreat de conjunctura, aparent slab. Viata ne arata insa ca atunci cand sunt confruntate cu situatii dificile, aceste persoane ne pot dezvalui latura cea mai valoroasa a caracterului lor, caracterizata prin simtul de echilibru civic, prin tarie de caracter si consecventa - trasaturi inconfundabile, care ii avantajeaza sa abordeze o maniera deschisa, sincera si fara disimulari. Consider ca d-l Geoana reuseste sa ajunga la auditorii sai, tocmai prin aceea ca puncteaza deschis temele reale si vitale ale societatii romanesti. Ultimele alegeri si campania electorala i-au conturat destul de bine multe parti bune, valoroase ca om politic benefic, dar si anumite slabiciuni. Insa, slabiciunile dumnealui par a fi umane, nascute adesea dintr-o naivitate lipsita de armura dura a politicianului de strategie stramta. Fiecare dintre noi cunoastem acest lucru: asfel de slabiciuni trec neobservate intr-o grupare (politica) caracterizata de intentii si valori comune. Ele sunt insa speculate pana la marginalizare, in detrimentul potentialului personal, atunci cand vor transpare impreuna cu diferente de fond marcante, de care ceilalti sunt privati. As dori sa dau un exemplu legat de o personalitate pe care o asociem cu un om politic remarcabil. Putini dintre (viitorii) alegatori al d-lui Geoana cunosc inceputurile politice ale cancelarului german, d-na Angela Merkel. Nu sugerez o comparatie, aceasta este imposibila sau nepotrivita. Insa, daca d-l Geoana se trage de la Dabuleni, d-na Merkel provine din Templin in Uckermark, un satuc din landul Brandenburg, a carui nume nu are rezonante mai impunatoare decat Dabulenii d-lui Geoana. D-na Merkel a intrat in politica in 1990. Daca la inceput a beneficiat de un cerc de oameni politici cunoscuti in fosta DDR, la nivel de bundesland a fost initial mai degraba o aparitie stearsa, fara a fi avantajata de timiditatea si nesiguranta ce o caracterizau. A invatat din greseli, iar in umbra fostului cancelar Helmut Kohl a invatat bine. In lupta politica din randurile partidului propriu a fost propulsata timpuriu la varful piramidei. Insa, dupa retragerea lui Helmut Kohl, a reusit sa-si asigure sustinerea si succesul in intrigile din randurile rivalilor directi in special prin lupta de convingere dusa la baza partidului. Desi la inceput a starnit multe semne de intrebare, a reusit sa-si atraga increderea prin cele mai convingatoare metode: a ramas tot timpul obiectiva, modesta, a discutat cu precadere problemele si solutiile nu ideile, a cautat in permanenta echilibrul dintre realitate si politica. Nu a confirmat nici odata ceva pe care nu a fost sigura. Nu si-a implicat familia sau persoanele apropiete din mediul privat in discutii sau evenimente politice. Surprinzator, a recurs la aceste deprinderi corespunzatoare mai degraba conservatorismul european, desi a fost intotdeauna un partener foarte apropiat omologilor ei americani. D-lui Geoana ii doresc asadar la fel de mult succes, precum si multa putere de convingere pentru cei care cu siguranta il vor sustine.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauLA MULTI ANI! VA IMBRATISAM CU DRAG SI SUNTEM PERFECT IN ASENTIMENTUL DUMNEAVOASTRA IN PRIVINTA URARII FINALE: SA AJUTE DUMNEZEU SA AVEM, IN SFARSIT, UN AN BUN PENTRU OAMENI BUNI! SI SA SE ALEAGA PENTRU TOTDEAUNA GRAUL DE NEGHINA! MULTA SANATATE SI FERICIRE IN FAMILIE! CELE RELE SA SE SPELE, CELE BUNE SA SE ADUNE!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauLA MULTI ANI! VA IMBRATISAM CU DRAG SI SUNTEM PERFECT IN ASENTIMENTUL DUMNEAVOASTRA IN PRIVINTA URARII FINALE: SA AJUTE DUMNEZEU SA AVEM, IN SFARSIT, UN AN BUN PENTRU OAMENI BUNI! SI SA SE ALEAGA PENTRU TOTDEAUNA GRAUL DE NEGHINA! MULTA SANATATE SI FERICIRE IN FAMILIE! CELE RELE SA SE SPELE, CELE BUNE SA SE ADUNE! FAM. LUPEI
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauSubscriu la cele scrise de Marian Marincas, este nevoie de implicarea celor tineri, nepatati de trecut si coruptia ultimilor 20 ani. Ma gandesc in special la intelectualtatea plecata, sunt convins ca multi ar dori sa se implice intr-o miscare in care ar avea incredere. Un an nou bun.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauURARI DE SANATATE DUMNEAVOASTRA SI INTREGII FAMILII SI SA CREIATI UN PARTID CARE SA DEVINA PUTERNIC SI SA FACA CA ACEASTA TARA FRUMOASA SI BUGARA SA NU MAI FIE URATA SI SARACA. LA MULTI ANI MIHAI BUGEAC
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauRomania are doua simple alternative; Mentine situatia actuala de Pseudo Feudalism fara sanse reale de prosperitate pentru omul de rand, sau face SCHIMBARI RADICALE, schimbari prin care societatea remunereaza acei indivizi corecti si capabili ce din resursele economisite sunt capabil prin inteligenta si creativitate sa combine capital productiv cu forta de munca disponibila pentru a crea o vloare adugata si productivitate ridicata generatoare de noi locuri de munca bine platite. Mai multe detalii la: http://abciconomics.blogspot.com/
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDaca veti aduce in aceasta miscare tot babalacii lacomi si iresponsabili din guvernul actual...nu mai are sens sa faceti nimic, eu cred ca tineretul acestei tari merita sa ajunga la putere macar sa incercam daca in 22 de ani cei care au fost la guvernare nu au facut nimic , eu ca cetatean cu drepturi depine n aceasta tara care trage din rasputeri sa se ridice (dar nu poate)cred ca o schimbare de putere treb dar cu dumneavoastra ca presedinte sicer cred ca am avea o sansa sa schimbam ceva sa scapam de cei 300 de somnorosi din parlament si sa umplecm cu 100 de tineri competenti ,a face politica este usor a urni, ajuta, si conduce un POPOR este greu.Ssper ca anul 2012 sa va aduca toate cele bune si dumneavoastra si familiei multa sanatate si prosperitate:)
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauTe contrazic, Marian. Este bine sa intre cine vrea in partid, dar sa fie promovati cine merita. Interesul partidului e sa primeasca cat mai multi membrii pentruca asta inseamna automat voturi mai multe. Nu as exclude nici intrarea in acest partid a lui Vanghelie si cei de pe langa el, care nu sunt putini. Dealtfel Vanghelie este bun organizator aduce multe voturi si este mult mai inteligent decat o buna parte din politicienii nostrii, in ciuda greselilor gramaticale pe care le face. Sa nu se confunde inteligenta cu cultura. Se stie ca intelepciunea nu este apanajul doar al oamenilor cu scoli inalte.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau