A trecut mai bine de jumatate de an de cand Guvernul Boc isi angaja raspunderea pe Codul Educatiei si nimic, nici macar deciziile Curtii Constitutionale nu au impiedicat Executivul sa incerce inca o reforma a invatamantului romanesc.

Ceea ce nu a inteles nici mult prea grabitul reformator al intregii Romanii, Emil Boc, este ca nu prin angajarea raspunderii si prin politica pumnului in gura se poate face performanta si cu atat mai putin in educatie.

Raportul Comisiei Europene ar impune cateva momente de gandire din partea premierului-candidat si cel putin o demisie, poate chiar de onoare, din partea ministrului educatiei. Datele din Raportul Comisiei Europene arata ca media elevilor slab pregatiti din Uniune este de 20%, in timp ce in Romania acest procent este de 40%. Rata abandonului scolar este si ea prea mare, 16% dintre elevi parasind prea repede institutiile de invatamant. Media Europei este de 14,4%. Nici cu formarea profesionala nu stam bine, doar 1,5% dintre adulti sunt implicati in procese de formare profesionala, in conditiile in care media europeana este de 12,5% .

Inca o cifra care sa puna toate lucrurile in context. Potrivit statisticilor Ministerului Educatiei de anul trecut, doar circa 59% dintre candidatii de la Bacalaureat au reusit sa promoveze examenul.

Ce inseamna toate acestea, dincolo de retorica triumfalista a membrilor Guvernului, acum mandri ca isi angajeaza iar raspunderea ca blocheaza salariile profesorilor? Ca invatamantul romanesc nu mai este in deriva, ci aproape a esuat.

In era in care se cer studii tot mai inalte pentru a obtine-o slujba buna, Romania are elevi slab pregatiti, in conditiile in care toata forta de munca din Europa si chiar de peste tot de prin lume se pregateste pe tot parcursul carierei si chiar al vietii, in Romania formarea profesionala continua este ceva ce tine de domeniul fanteziei. In conditiile in care se fac eforturi mari pe plan mondial pentru a reduce abandonul scolar, la noi acest indicator este la cote ridicate.

Dar ce inseamna toate astea, dincolo de cuvinte?  Inseamna ca avem niste studenti care nu sunt corect instruiti sa faca fata cerintelor de pe campul muncii, ceea ce inseamna ca vor trebui sa accepte slujbe pentru care nu sunt pregatiti, sau slujbe slab remunerate, iar asta se traduce intr-o forta de munca frustrata, prost platita, incapabila sa faca fata eficient unor convulsii economice majore, precum criza pe care o traversam acum. Mai inseamna ca avem niste adulti care nu sunt informati despre avantajele formarii profesionale continue si carora nu li se faciliteaza deloc accesul la aceste instrumente, ceea ce ii face dependenti de un loc de munca si ii face vulnerabili de capriciile angajatorului si, mai rau, ii face extrem de vulnerabili la schimbarile cererii si ofertei de piata. Cand stii sa faci un singur lucru, iar lucrul pe care il produci nu mai are cautare, atunci abilitatile tale, dobandite de-a lungul a zeci de ani de munca, sunt pur si simplu irosite. Iar acest lucru dauneaza grav economiei si climatului social. Mai inseamna in cele din urma, ca nu se face niciun efort real pentru scaderea abandonului scolar, dar pentru asta ar fi nevoie de politici publice coerente, facilitati pentru familiile care fac eforturi sa-si tina copii in scoala si poate chiar sanctiuni pentru cei care nu-şi trimit copiii la şcoala.

Un adevar care nu se spune este ca invatamantul romanesc a fost mutilat perpetuu in ultimii 20 de ani. Am avut strategii peste strategii, am avut atatea viziuni cati ministrii s-au perindat in fruntea invatamantului, am avut chiar si un Pact National pentru Educatie, semnat şi asumat de toate partidele politice. Rezultatul: suntem repetentii Europei.

Cred ca lucrurile au mers prea departe. Este momentul sa incetam cu reformele facute de demnitarii cu ambitii de Spiru Haret. Este momentul sa incepem sa ne gandim si la elevii pe care ii afectam cu reforma peste reforma. Este momentul sa platim in mod corect si profesionist profesorii. Calitatea invatamantului inseamna mai mult decat calitatea infrastructurii. Este momentul sa incepem sa ascultam angajatorii in legatura cu nevoile lor de la viitorii absolventi. Este momentul sa incepem cu niste politici focalizate pe eficienta si asta inseamna mult mai mult decat celebra “finantarea urmeaza elevul”. Este nevoie sa elaboram niste politici speciale pentru mediul rural, unde trebuie acordata o atentie  speciala abandonului şcolar. Este, mai ales, nevoie sa facem aceste lucruri cu o viziune clara legata de dezvoltare: dezvoltarea invatamantului inseamna dezvoltarea absolventilor, ceea ce inseamna dezvoltarea economiei, ceea ce, in final, inseamna dezvoltarea intregii societati.

Reforme fara reforma am avut, reforme pentru nenumarate generatii de sacrificiu am avut, cred ca a venit momentul sa terminam cu reformele si sa incepem cu guvernarea. Sau macar sa incetam sa-i chinuim pe elevi si pe parinti deopotriva.