Prima pagina > Stiri > Despre jocul cu fum si oglinzi al lui Traian Basescu
 
 

Despre jocul cu fum si oglinzi al lui Traian Basescu

 
 

In curand se face un an de cand asistam la un elaborat joc cu fum si oglinzi orchestrat de Traian Basescu si implementat de catre guvernul aservit domniei sale. Acest lucru nu ar fi o noutate si nu ar fi mai ingrijorator decat alte inginerii politice si manipulative, daca nu ar afecta direct si pe termen lung soarta romanilor.

 

De fapt, asistam la o elaborata capcana in care ne pregatim sa intram cu senitatate si buna credinta. Riscurile sociale sunt enorme si cred ca este de datoria mea sa le antentionez.

De ceva vreme incoace, Traian Basescu ne spune ce fel de stat trebuie sa avem pentru ca nu ne mai putem permite un anume tip de stat, identificat de presedinte sub numele de „statul social”. Statului social, presedintele Basescu ii opune „statul reformat”, adica acel stat pe care domnia sa si-l imagineaza si pe care se lupta din toate puterile sa-l faca realitate. Statul reformat nu ar fi un lucru rau daca el ar aduce beneficii tuturor cetatenilor sai si nu ar ascunde in spate un adevar mult, mult mai dureros si de-a dreptul de speriat. Traian Basescu si toti ciracii sai spun cu buna stiinta si rea credinta o serie de minciuni.

Minciuna 1. Statul social inseamna doar pomeni nenumarate pentru o categorie de cetateni care nu le merita oricum, pentru ca sunt prea lenesi sau prea egoisti sa se ajute singuri.

Adevarul: Statul social este o parte a contractului social incheiat intre entitatea numita stat si individul numit cetatean, in care fiecare parte are o serie de drepturi si obligatii. Statul social reprezinta obligatia celor care conduc sociatatea, care se afla in fruntea ierahiei decizionale, de a adopta acele politici publice care:

• Sa asigure venituri care sa permita un trai decent cetatenilor;

• Sa asigure un nivel minim de educatie si pregatire satisfacatoare cetatenilor, care sa le permita sa obtina o slujba sigura si bine pregatita;

• Sa asigure tratament de calitate pentru cetatenii sai;

• Sa asigure siguranta traiului pentru cei care ies din viata activa;

• Sa asigure accesul la cultura, sa permita libera informare si libera exprimare intre cetateni;

• Sa asigure cadrul juridic, social si insitutional care sa permita exercitarea unor drepturi inalienabile omului: dreptul la viata, la munca, la participarea in viata publica, la credinta, la gandire, la exprimare si la manifestarea convingerilor, la securitatea individului si a familiei acestuia.

Pe scurt, statul social nu ofera pomeni ci creaza cadre. Asta nu intelege seful statului, ca nu se rezuma totul la ajutoare sociale.

In schimbul prestatiilor de mai sus, cetateanul se obliga sa:

• Plateasca contributiile financiare care ii sunt solicitate;

• Respecte legile, regulile, normele care ii sunt impuse;

• Asigure loialitatea sa societatii si statului al carui membru este;

• Contribuie prin efortul sau la dezvoltarea comunitara si sociala;

• Aiba grija de semenii sai asa cum si semenii sai au grija de individ in momentele in care este lipsit de ajutor;

Statul este format din politicienii care il conduc, asa cum este format in egala masura de cetatenii care sunt condusi. Important este ca fiecare sa-si respecte obligatiile, nu doar ca cetatenii sa se achite de sarcinile lor, iar conducatorii sa cheltuiasca pe privilegiile puterii.

Minciuna 2: Nu ne mai permitem un „stat social”.

Adevarul: Atacul actual la adresa „statului social”, care este, de fapt, statul normal, nu are alt obiectiv decat sa justifice devalizarea banilor incredinţaţi de populaţie statului, in folosul politicienilor aflaţi la conducerea lui. La sfarsitul lui 2007, fondul de asigurari sociale avea un excedent de 1,5 mld lei. Acest excedent acoperea fara probleme deficitele de incasari din 2008 si 2009, dar a „disparut” si deficitul a fost acoperit din credite. De altfel, faptul ca pensiile sunt in prezent platite din contributiile la zi ale salariatilor si din credite platite din taxe si impozite este o ilegalitate. Pensiile trebuiesc platite, fiecarui cetatean, din propria sa contributie depusa de-a lungul anilor in gestiunea statului.

Ceea ce nu spune Traian Basescu este urmatorul adevar: Statul nu-si mai permite sa asigure un trai decent populatiei si profituri ridicate clientelei.

Cum vinde public aceasta idee: Sustine ca statul este atat de sarac incat nu-si mai permite sa asigure venituri decente populatiei.Solutia sa: reducem cheltuielile cu populatia, pentru a pastra profiturile clientelei.

Rezultatul: Politici publice care reduc cheltuielile statului, pentru a pastra mai multi bani pentru lucrarile clientelei.

Alternativa rationala, decenta, umana, normala, responsabila, ar fi sa renuntam la profiturile clientelei. Romania nu s-a imprumutat niciodata pentru a asigura un trai decent populaţiei. S-a imprumutat de fiecare data pentru a asigura un profit maximal clientelei si puternicilor lumii, Europei si Romaniei. Asta chiar nu ne mai putem permite.

Minciuna 3: Statul social reduce apetitul pentru munca.

Adevarul: Romanii ar munci, daca ar avea ce. Rezultatul ultimilor ani de guvernare de dreapta a insemnat reducerea numarului de locuri de munca, iar rezultatul reformelor guvernamentale si prezidential din ultimii 2 ani a insemnat circa un milion de someri. Conform ultimelor date facute publice de INS si care se refera la 2008 (INS nu se grabeste deloc sa publice date mai recente), cei mai saraci 10% din populaţia Romaniei primesc lunar de la stat ajutoare totale in valoare de 257 lei/lunar/gospodarie, in vreme ce, cei mai instariti, 10% din populatie primesc ajutoare de la stat in valoare de 416 lei/lunar/gospodarie, cu 62% mai mult. Cei mai saraci 10% dintre concetatenii nostri primeau, in 2008, de la „statul social” suma totala de 6,5 mld lei, adica circa 1,5 mld euro. Aceasta suma afirma Traian Basescu ca nu mai poate fi suportata de „statul social” roman, drept care in 2010 a cerut reducerea drastica a acesteia. Ceea ce ignora voit este faptul ca, in aceeasi ani, cei mai bogati 10% dintre romani au primit o suma de 10,3 mld lei, adica 2,3 mld euro si despre reducerea acestei sume nu a pomenit, desi, evident, ea taie apetitul pentru munca al acestor beneficiari intr-o masura proportional mai mare.

Minciuna 4. Statul trebuie reformat, potrivit viziunii lui Traian Basescu, altfel riscam sa cadem din istorie.

Adevarul: Reforma statului implica o reforma in abordarea bugetului: modul in care cheltuim resursele, cheltuielile trebuie sa fie transparente, depolitizate. Apoi, reforma statului inseamna si o reforma fiscala, care sa duca la largirea bazei de impozitare si la eliminarea exceptiilor politice de la amnistia fiscala. In acest moment, cei mai mari datornici  sunt marile regii. Daca este ceva nu ne mai putem permite, atunci nu ne putem permite sa caram in spate acesti mari datornici, care desi nu au bani sa-si plateasca darile au bani pentru clientela de partid. Marile regii sunt mereu utile in interes electoral in prag de alegeri, iar intre timp sunt sinecuri caldute si folositoare pentru sponsorii electorali.

Reforma statului inseamna reforma educatiei, asa cum inseamna reforma sanatatii. Reforma statului inseamna reforma justitiei, dar nu in masura in care justitia este buna daca ii condamna pe adversarii regimului si corupta cand nu se ridica la masura asteptarilor pe care le au potentatii momentului.

Minciuna 5: Nu avem nevoie de o noua strategie, si asa avem prea multe strategii si documente programatice, trebuie doar sa implementam programele sectoriale ale UE si este suficient.

Adevarul: Filosofia „noi muncim si nu gandim” nu este doar gresita, dar este mai ales falimentara. Dupa ce vom depasi la un moment criza, totul se va schimba si realitata va arata altfel decat am cunoscut-o. Nimic nu va mai fi la fel. Am nevoie de o noua strategie de dezvoltare, de crestere sustenabila bazata pe noi motoare de crestere si competitivitate. Fara reducerea polarizarii sociale, fara o politica industriala activa, fara o agricultura performanta, vom recrea conditiile de dinainte de criza: un ciclu de crestere fara dezvoltare, cu cresterea inegalitatilor si prabusirea calitatii serviciilor publice esentiale.

Aceste deziderate se pot atinge doar cand niste lideri in domeniile lor de activitate isi unesc energiile si-si folosesc cunostiintele, talentul, capacitatile, imaginatia, nu cand niste trogloditi isi sufleca manecile si se apuca sa masoare stramb cu rigla ciobita ca sa tai o linie impusa de altii. Avem nevoie de strategii tocmai pentru a evita capcane, nu pentru a cadea in ele. Il asigur pe dl presedinte si pe cei care ii impartasesc parerea ca niciodata nu e gresit sa cauti sa te gandesti la o strategie de a imbunatati lucrurile. Sa te gandesti la lucrurile din jurul tau, nu strica niciodata.

O ultima consideratie: Iti trebuie mult tupeu sa afirmi ca statul este saracit si nu-si mai poate permite multe lucruri de care cetatenii chiar au nevoie, ca sa spui la urmatoarea rasuflare ca statul trebuie sa finanteze toate campaniile electorale. Pot sa inteleg doar ca Traian Basescu si PDL au strans atat de multi bani din buzunare private de partid, incat acum, speriati de declinul lor electoral, vor sa interzica partidelor de opozitie sa foloseasca fonduri private.

Vom avea cu adevarat reforma electorala, nu doar cand vom reforma legea finantarii partidelor politice si a campaniilor electorale, dar mai ales cand vom reusi sa eliminam fraudarea alegerilor. Nu pot sa nu observ ca despre frauda la alegeri, dl presedinte nu a scos un cuvant, oare ea nu exista in Romania, sau nu trebuie eliminata, in cadrul efortului de a reforma statul.

 
 
  • ADELINA BADEA

    AM ADMIRAT SI ADMIR IN CONTINUARE OMUL MIRCEA GEOANA,APOI POLITICIANUL MIRCEA GEOANA,IDEOLOGIA DUMNEAVOASTRA ESTE GREU DE INTELES PT.UNII(DIN PACATE).TIND SA CRED CA POPORUL,INSA,NU A REALIZAT LA MOMENTUL OPORTUN,CA STAND IN CASA,NEIESIND LA VOT,SI-A SEMNAT SINGUR SENTINTA NEFAVORABILA.SUCCES!

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Craescu / Silviu

    Băsescu trebuie să plece! "Pe Traian Băsescu îl văd ca pe un om politic redutabil, ca pe cel mai mare duşman al lui însuşi si mai apoi al poporului roman". Acesta nu e tipul de "sef" pe care inca multi romani il vad in fruntea statului. Valoarea unui presedinte nu este atat cea intriseca ci este data de valoarea echipei si de modul in care o foloseste! In acest sens daca ne uitam la actualul "Presedinte Jucator" (care de altfel are mai ales scoala vietii prin porturi!) vedem ca Presedintele Traian Basescu este asa de infatuat ca si-a alungat mai toti consillierii de valoare(Weber, Saftoiu, Degeratu si chiar Plesu) si acum este inconjurat de niste paharnici care dau din coada asteptand osul! Atata timp cat acest bolsevic este la "Putere", Romania va avea de suferit. Este o piaza rea. Cred că prin plecare lui Traian Basescu de la "Putere" România va avea numai de câştigat.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Vasile

    Cu multe lucruri sunt de acord cu dvs. dle Geoana, dar in general nu sunt de acord cu concluziile reiesite doar din analizele facute numai la general, pe baza de statistici, medii si la modul teoretic si abstract. Concret, in Romania la ora acuala, asa cum putem vedea cu ochiul liber totul a scapat de sub control. Exista un haos,o debandada si o dezorganizare generalizata. Nu intru in detalii, dar oricum vinovatul principal este actuala conducere dar sa recunoastem ca si celelalte guverne au partea lor masiva de vina. Toate parlamentele din ultimii douazeci de ani au elaborat legi proaste, favorabile unor categorii sociale , sau grupuri de interese. Coruptia a fost extinsa la toate nivelurile si mai rau, este privita cu o toleranta inacceptabila de cei cu atributii de control. Discrepantele, nedreptatile ,aberatiile dar si lipsa de control a guvernului creaza nemultumire si lipsa totala de incredere. Ceea ce mi se pare surprinzator este faptul ca conducerea actuala a PSD-ului are o pozitie de respingere in totalitate a tuturor tentativelor de restructurare a puterii. Singura solicitare fiind ca totul sa ramana asa cum e in prezent. Dle Geoana starea actuala nu se mai poate mentine. Am ajuns la o situatie cand, ca sa putem merge inainte este neaparata nevoie de o restructurare a tuturor institutiilor statului care se poate face numai prin masuri de schimbare RADICALE. Si niciun partid politic se pare ca nu vrea schimbari radicale, doar ajustari si cosmetizari. In incheiere, ma voi referi la propunerea facuta de presedintele Basescu cu privire la finantarea campaniei electorale. Consider ca este o aberatie pentruca asta inseamna mai multi bani de la buget, putand fi si candidati independenti sau din partide neparlamentare-si nu putini.Deasemenea sunt dificultati in controlul utilizarii banilor si nu vad ce se rezolva prin acest lucru ? Am fost foarte surprins cand am vazut ca toate partidele din opozitie au imbratisat aceasta propunere. Dle Geoana , m-am nimerit in luna noiembrie 2010 in SUA, in perioada alegerilor parlamentare. Stiti cum se face campania electorala in tara democratiei ? Cu pancarde joase de cel mult 50 cm.latime cu numele candidatului, din ca partid apartine si pentru ce functie candideaza. Pancardele sunt infipte in iarba in zonele verzi dealungul strazilor. Atat. Legea nu le permite altceva. Si statul nu le da niciun ban. Campania o suporta candidatul din buzunarul propriu sau din donatii-la vedere. Si nimeni nu-si permite sa incalce legea. La noi de ce nu se poate aplica acest procedeu ? In cazul cand nu se fac schimbari radicale in legea electorala, sa nu va surprinda ca PDL-ul va avea un procent destul de mare in alegeri, atata timp cat institutiile statului le apartin in totalitate si au si multi, foarte multi bani. Si nu vor uita sa-i arunce PSD-ului declaratia-perla a lui Ponta precum ca si PSD-ul are un sistem de fraudare.

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau
  • Ionescu Anca

    Oare o sa mai auzim mult timp de personajul asta? Nu cred ca mai e mult pana sa ajunga lumea la saturatie...

    Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau