Statul social nu este statul "social-democrat". Este statul modern, dezvoltat democratic şi capitalist. Nu există nici un  "stat liberal", diferit de statul social. Ci doar soluţiile de a asigura tot sunt diferite.

O nouă lozincă tinde către un loc de frunte în discursul politic promovat de actuala guvernare şi de vocalii săi susţinători intelectuali: "moartea statului social". România, afirmă ei, şi-a irosit resursele încercând să fie un stat social, care nu este decât o nostalgie după statul comunist, devenind un stat asistenţial, în care oamenii, în loc să muncească, aşteaptă pomenile guvernanţilor. Avem nevoie de un stat nou, a afirmat Traian Băsescu, care nu mai este responsabil de toţi cetăţenii săi. Din politicile pe care le-a promovat până acum putem stabili cu uşurinţă faţă de care cetăţeni actuala guvernare consideră că statul nu mai este responsabil: pensionari, bolnavi şi persoane cu handicap, medici, profesori, poliţişti, militari şi funcţionari publici, şomeri, emigranţi, romi, mame cu copii, întreprinzători cu care a încheiat contracte şi, bineînţeles, faţă de adversarii politici care vor să târască România în prăpastia statului social. La un loc, este vorba despre cei 85% din cetăţeni care, conform sondajelor, consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, care trebuie schimbată.

Constituţia României vorbeşte atât despre statul social, cât şi despre economia de piaţă, deci un echilibru între justiţia socială şi dinamismul economiei private.

Dar accepţiunea utilitaristă şi primitivă a lui Traian Băsescu şi a corului antic care îl însoţeşte, prin care nevoia evidentă de eficienţă sporită a funcţionării statului echivalează cu afirmarea individualismului şi a profitului în detrimentul interesului şi binelui comun, trebuie respinsă de toţi cei care cred în valorile umaniste ale încrederii şi reciprocităţii, valori fundamentale ale modelului socio-economic european.

Căci nu există decât trei feluri de ţări: (i) cele în care statele pun populaţia în slujba unei ideologii, precum statul comunist, şi nu este responsabil în faţa nimănui; (ii) cele în care statele pun populaţia în slujba unei oligarhii şi este responsabil faţă de această minoritate; (iii) statul social (welfare state) în care statul este în slujba populaţiei şi este responsabil de toţi cetăţenii săi. Iar eu sunt ferm convins că în decembrie 1989, când a răsturnat regimul politic comunist, în 2004, când a fost primită în NATO şi a încheiat negocierile de aderare, şi în 2007, când a devenit membră a UE, România a optat de fiecare dată pentru statul social.

Statul social înseamnă trei lucruri: dezvoltare, democraţie şi capitalism. Dezvoltarea înseamnă o populaţie educată, sănătoasă, cu bătrâneţea asigurată, cu timp şi resurse alocate culturii, ştiinţei şi artelor, slujită de o administraţie corectă şi eficientă şi de o justiţie competentă şi neangajată politic. Democraţie politică înseamnă că populaţia este cea care stabileşte nu numai cine ocupă locurile în Parlament şi în fotoliul de la Cotroceni, dar şi care este direcţia în care trebuie să se îndrepte România. Iar capitalism economic înseamnă că piaţa, nu clientelismul, eficienţa eco¬nomică, nu fidelitatea politică, interesele economiei, nu interesele unui grup politic, vor distribui resursele. Pentru a obţine toate acestea, statul trebuie să educe populaţia, căci nu se poate face economie modernă cu analfabeţi, statul trebuie să asigure sănătatea populaţiei, altfel vor plăti angajatorii, statul trebuie să construiască autostrăzi, căi ferate, porturi etc., altfel nu are economie, statul trebuie să garanteze economiile depuse vreme de peste 30 de ani de pensionari, statul trebuie să blocheze intervenţia politică în justiţie şi administraţie, şi tot el trebuie să asigure securitatea cetăţenilor şi a familiilor lor. Şi mai ales statul este cel care, prin politicile sale economice, trebuie să acţioneze pentru crearea de locuri de muncă pentru cetăţenii săi. Nu ca zilieri în agricultură şi, mai nou, şi în activităţile industriale, cum pare să îşi propună noul cod al muncii, cel "flexibilizat". Ci locuri de muncă stabile, cu înaltă calificare şi ridicată productivitate a muncii. Citiţi memoriile lui Alan Greenspan, care numai de simpatii neocomuniste nu poate fi bănuit, şi o să vedeţi ce-l preocupa cel mai mult pe "boss-ul" capitalismului american: nu rata inflaţiei, cum ar putea crede partizanii morţii statului social, ci rata şomajului, fără zilieri şi fără angajaţi de probă trei luni.

România încă nu este un stat social, un stat capabil să asigure cetăţenilor săi educaţia, sănătatea, securitatea socială, cultura şi susţinerea internaţională de care are nevoie o economie capitalistă modernă şi o societate capabilă de dezvoltare. România nu este încă o economie matură de piaţă. Să construim un stat social şi o economie competitivă este prima şi cea mai mare obligaţie a clasei politice româneşti. şi cum actuala guvernare nici nu vrea şi nici nu poate să o facă, atunci ea trebuie schimbată cât mai urgent, şi nu definiţia constituţională a naturii statului şi, cu atât mai puţin, modul de alegere a preşedintelui.