Despre Putere şi Opoziţie şi momentul potrivit

Este simplu. Ce trebuia să se întâmple zilele astea şi nu s-a întâmplat este o moţiune de cenzură. Opoziţia a ratat acest moment, aşa cum a ratat gestionarea corectă a momentului din 2010 când s-au tăiat salariile.

Parlamentarii puterii nu aveau cum să nu fie speriaţi şi afectaţi de protestele de stradă. Cred că astăzi, în faţa unei moţiuni de cenzură, parlamentarii puterii nu vor mai putea fi forţaţi să stea în bănci. Este vorba despre supravieţuirea lor politică. Era o bună oportunitate pentru ca Opoziţia să strângă majoritatea de care avea nevoie şi să încerce debarcarea Guvernului Boc. Moţiune de cenzură ar fi deschis complet terenul de joc. Ar fi permis înlocuirea Guvernului Boc cu un cabinet de tehnocraţi, cu un cu totul şi cu totul alt profil decât miniştrii actuali şi cu altă credibilitate şi competeţă decât cei actuali. Mai important însă, ar fi dus la recredibilizarea Opoziţiei, ca fiind o forţă care este în stare de gândire politică coerentă şi coordonată. O moţiune de cenzură ar fi pus Parlamentul în acrod cu ceea ce cere strada şi ar fi fost nu doar o victorie a politicienilor, ci o victorie a cetăţenilor care au protestat.

Însă din păcate nu am avut parte de aşa ceva. Opoziţia a prefera un gest formal: sesiune extraordinară în care premierul Boc a putut să vină cu aceeaşi placă stricată. Nici nu trebuia să vină el, putea să trimită un CD cu vocea dânsului că tot era acelaşi lucru.

Mai rău este că Opoziţia şi-a arătat limitele credibilităţii şi ale funcţionalităţii. USL a vorbit pe voci discordante în loc să tune la un loc. Crin Antonescu a zis una, Adrian Năstase alta, iar câţiva dintre parlamentarii PNL şi-au dat demisia. USL a dat de înţeles că nu reuşeşte să se pună de acord şi să se coordoneze. O constucţie tricefală nu poate funcţiona în vreme de război. Şi că tot veni vorba de război, cred că în război te lupţi până la capăt, nu alegi să pleci din prima. Cred că demisia parlamentarilor este ultimul gest, la care recurgi abia după ce ai tras toate cartuşele. Ce bătaie a fost astăzi în Parlament? Sau ce bătaie va fi mâine? Evitând lupta directă, prin moţiune de cenzură, o parte a Opoziţiei a ales să se scoată singură din joc. Acum sunt şi mai puţine voturi împtoriva Guvernului şi oamenii nici nu au înţeles prea bine ce s-a demisionat astăzi din Parlament, mai ales că nu a fost un gest unitar.

Înainte să recurgi la gesturi extreme trebuie să parcurgi, chiar rapid, câteva etape democratice obligatorii şi, în primul rând, epuizezi toate căile din Parlament. Eu cred că în acest moment o moţiune de cenzură ar avea şanse să treacă, pentru că nici cei de la putere că nu sunt complet autişti. Iar din punct de vedere politic este obligatoriu ca Emil Boc să plece. Este obligatoriu să se încerce o formare de alt Guvern. Dacă acel Guvern poate fi făcut şi cum poate fi făcut, este o altă conversaţie. Este clar că acest Guvern nu mai poate să vină să propună niciun fel de măsură, convenită cu cei de la FMI sau nu, pentru că nu mai are credibilitatea necesară acestui gest.

Și s-a mai pierdut, ieri, o ocazie bună. Aceea de a-l chema în Parlament, pentru a răspunde în faţa Legislativului, pe cel care este principalul vinovat despre situaţia în care se află România. S-a ratat şansa unui dialog autentic, care poate ar fi dus şi la calmarea unor protete din stradă. În alte condiţii, nici nu era de aşteptat să fie un dialog. În primul rând, pentru că părţile nu erau dispuse la dialog. Eu când am spus că trebuie să vină în faţa Parlamentului Traian Băsescu, am spus că nu putem să ne prefacem că dialogăm cu Emil Boc despre criza actuală, pentru că Emil Boc nu este decât un pion, important instituţional, dar nesemnificativ din punct de vedere strategic la rezolvarea acestei situaţii. Domnul Traian Băsescu a creat această problemă, dânsul trebuie să dea explicaţii acum în privinţa ei. Spun de şase luni de zile, că singura soluţie pentru a preîntâmpina o explozie socială, o erodare accelerată a puterii şi a instituţiilor statului, este o schimbare de Guvern. În legătură cu acest lucru ne putea vorbi Traian Băsescu. Eu am spus altceva, ieri, în Parlament: nu este normal ca un om care a avut curajul să anunţe şi să ia asupra sa, cu riscurile politice colosale, măsurile de austeritate, a avut curaj să iasă în faţă atunci, iar acum este nefiresv ca preşedintele să se ascundă în acest moment, ca un fel de lup rănit care se ascunde undeva în spatele instituţiilor. În mod normal, ar trebui să vină în Parlament astăzi, de Ziua Unirii.

Se putea institui şi o regulă ca în fiecare an preşedintele acesta şi următorii să vină cu un discurs despre starea naţiunii, ca o formă de recunoaştere istorică a semnificaţiei Unirii din 24 ianuarie între cele două Principate Române şi să ascultăm de la cel care a creat criza care este soluţia, în opinia domniei sale. Dacă nu este capabil să furnizeze o soluţie, înseamnă că are o problemă şi mai mare. Aceasta ar fi fost calea firească de urmat şi regret că nu a fost acceptată propunerea mea.

În ceea ce priveşte soluţiile democratice, continui să cred că singura soluţie democratică aplicabilă imediat este înlocuirea de urgenţă a actualului Guvern. Iar dacă această formulă nu ţine, şi e posibil să nu ţină – din motive legate de PD-L, de actuala majoritate, din motive legate de opoziţie - de-abia acolo anticipatele pot fi o soluţie. Dar pentru anticipate este necesar cel puţin depunerea moţiunii de cenzură.

Dacă eu aş fi astăzi în locul celor de la opoziţie aş fi insistat să nu mai existe întoarcere în vacanţă a Parlamentului României după ziua de 24 ianuarie şi aş depune de urgenţă o moţiune de cenzură în care aş spune extrem de clar: Guverul trebuie să plece. Cum să te gândeşti să te întorci în vacanţă când ţara fierbe? Cum să nu te gândeşti că parlamentarii PDL au tot mai puţine opţiuni legate de supravieţuirea lor politică?

Din păcate, românii sunt prinşi între o Putere disperată şi o Opoziţie haotică. Primii nu au ce să facă, iar cei din urmă nu ştiu ce să facă. În aceste condiţii, o a treia forţă este inimentă. Ea este în concordanţă cu opinia dominantă din stradă şi este mai mult decât evident că este mai mult decât necesară. Timpul nu mai are răbdare. Şi nici românii.

Fac un apel către factorul politic existent, pentru că deocamdată ăsta este, să înţeleagă din partea puterii că este obligatoriu să dea un semnal de destindere politică a situaţiei. Sacrificarea lui Boc nu este un sacrificiu prea mare pentru PD-L, pentru că riscă să se topească, cum au fost ţărănişti acum câţiva ani de zile dacă rămân în continuare în formatul acesta. Şi atunci mă întreb: Până când preşedintele României continuă să tacă şi să nu vină cu o soluţie politică care să facă sens? Schimbarea de Guvern este primul lucru. Dacă un Guvern poate fi instalat şi să fie un Guvern mai decent asta înseamnă că poţi să faci alegeri corecte, la termenele fireşti. Aceasta ar fi cu adevărat o victorie democratică.