Câini de pază străini pentru democrația românească
Alegerile comasate sunt doar cel mai recent gest de siluire a democrației noastre. Se vede acum că tăcerea asupra modului în care s-au desfășurat alegerile din 2008 și 2009 n-a lovit doar într-un partid sau altul. Această tăcere a lovit în bazele democrației noastre.
O cercetare recentă a Fundației Soros arată că peste jumătate dintre cetățeni nu cred în corectitudinea alegerilor desfășurate în România. Dacă aceaste cifră ar trezi doar îngrijorare în rândul politicienilor, ar fi prea puțin. Ea arată care este chestiunea esențială cu care trebuie începută orice dezbatere despre legislația electorală în Parlament și în România: securizarea votului românilor și lupta împotriva fraudării alegerilor.
Românii nu vor fi mai încrezători în democrația noastră dacă o să avem sistem de vot proporțional, majoritar sau mixt, Parlament unicameral sau bicameral, 300 parlamentari sau 471, ca acum. Acestea sunt chestiuni tehnice, pentru specialiști. Așa cum se vede însă, românii sunt foarte preocupați de ce se întâmplă cu votul lor. Sănătatea democrației noastre este direct legată de sentimentul asupra corectitudinii alegerilor. Unui organism democratic virusat ar trebui să îi fie administrat antidotul și aceasta ar fi cu adevărat menirea Parlamentului.
Doar din această perspectivă pot privi eu comasarea alegerilor locale și generale. Parlamentul României a greșit astăzi profund, adăugând la o suferință democratică un malpraxis electoral evident. Dincolo de aiuritoarele argumente economice – America are un deficit de 13.000 miliarde de dolari și nimănui nu i-a trecut prin cap să facă economie cu alegerile, dincolo de străveziile argumente politice, în spatele comasării stă un adevăr incontestabil: nu mai știm să facem politică în România altfel decât prin furt, rapt, fraudare, artificii și tot felul de jocuri de culise. Alegerile noastre au ajuns adevărate thrillere politice, în care rezultatul nu se decide la urne, ci în noaptea de după, iar astfel românii au ajuns să-și piardă încrederea și în lucrul pentru care au luptat atât acum 22 ani: importanța votului lor.
Alegerile comasate sunt doar cel mai recent gest de siluire a democrației noastre. Se vede acum că tăcerea asupra modului în care s-au desfășurat alegerile din 2008 și 2009 n-a lovit doar într-un partid sau altul. Această tăcere a lovit în bazele democrației noastre. Dacă PSD ar fi avut curajul, după februarie 2010, lăsând la o parte luptele interne de putere, să ceară investigarea în Parlament a felului în care s-au desfășurat alegerile prezidențiale din 2009, poate actuala putere nu ar fi avut curajul să propună o asemenea grozăvie. Dacă avantajul de până acum o lună din Senat ar fi fost folosit pentru înființarea unei comisii de anchetă, poate nu ar fi fost atât de ușor pentru PDL să calce în picioare orice bună practică stabilită de către Comisia de la Veneția.
Tăcerea vinovată a opoziției s-a transformat în tăcerea întregii societăți românești. Cu excepția câtorva organizații non-guvernamentale, prea puțini au vorbit împotriva comasării alegerilor, deși acest procedeu este atât de greșit și de anti-democratic. USL, atât de îndepărtat de problemele românilor, n-a convins pe nimeni să i se alăture. Niciun fel de protest nu s-a auzit din partea ambasadelor străine, deși nu e prea mare diferență între această măsură și ce a făcut, indignând o întreagă Europă, Viktor Orban în Ungaria.
Pendulând între o putere periculoasă pentru democrație și o opoziție incapabilă să o apere credibil, România își poate salva obrazul electoral apelând doar la măsuri extreme. După comasarea alegerilor, pentru a nu fi anul viitor paralizați de cele mai contestate alegeri din ultimii 20 ani, cred că avem nevoie de o monitorizare foarte atentă a scrutinului din noiembrie 2012 din partea observatorilor străini.
Dacă Guvernul spune că alegerile produc instabilitate, atunci eu spun că percepția unor alegeri fraudate anul viitor ne poate îngropa, atât democratic, cât și economic. Criza democrației românești e o criză pe care, de-acum înainte, trebuie să o avem în vedere chiar mai atent decât criza economică.
Iar celor care tot insistă cu argumentul economiei care se face cu comasarea le propun următoarea variantă: haideți ca în martie 2013 să facem și alegeri parlamentare, și alegeri locale, și alegeri prezidențiale. Dacă e bal, măcar bal să fie.






S.le Senator,in promisiunea pe care ati facut-o la tv, de a da viata unei miscari ,altfel decat ce exista pe esichierul politic actual, NOI am hotarat sa va stam alaturi.Putem fi contactati atat pe e.mailul de mai sus cat si al tel o21-642299o-o724o15o24.Curaj!
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauRon Paul este favorit in cursa pentru presedintia SUA de la bun inceput, mai precis de cand cu miscarea Tea Party, in care a jucat un rol important. Doar ca din felia Tea Party (din ce in ce mai groasa, spre disperarea socialistilor si a celor care iubesc ideea de “big government/big spending”, prietenii stiu de ce) vor sa muste si persoane ca Newt Gingrich si Michelle Bachmann. Lui Ron Paul i s-a facut publicitate negativa ieftina si a fost evitat pe cat s-a putut atat de catre mass-media aservita lui Obama si democratilor, dar si de catre mass-media republicata (aka FoxNews). Acu’ nu mai au incotro, ca omu’ chiar stie ce vorbeste, are un trecut consecvent (cu toate slabiciunile si greselile care pot fi gasite in orice om de altfel), are un “track record” absolut impecabil care demonstreaza o verticalitate si un caracter moral demn de invidiat si cum nu prea gasim pe meleagurile noastre, unde de dimineata eram pro-capitalisti, ne aliam cu liberalii (care numai de dreapta nu sunt), la pranz suntem socialisti ca da bine la poporul indoctrinat inca, si probabil ca deseara ar prinde bine si niste voturi de la PRM numai sa ne asezam la masa resurselor. Noi ne tot caznim sa facem reforma, ori Ron Paul o zice atat de bine ca statul nu creeaza niciodata plus-valoare, el este doar un consumator de resurse si un factor de regres. In intreaga istorie, s-a demonstrat ca statul n-a fost in stare sa produca progres, ci initiativa privata a facut-o de fiecare data. Un exemplu foarte elocvent este cel al educatiei. Serviciu furnizat de stat, bani cheltuiti din buzunarul platitorului de taxe cocosat de povara fiscala si descurajat sa faca bani in tara, coruptie cat cuprinde, rezultate dezastruoase atat academic cat si moral, si cand vine vorba sa tragem pe cineva la raspundere, tot parintii sunt de vina, iar solutia este vesnica reformare a sistemului…Insasi ideea de invatamant obligatoriu, dincolo de decentele 4 clase, este o ineptie fara egal, izvorata din comunism, pentru ca rezultatul in cazul unor persoane nu va fi decat un dispret imens fata de educatie, dispret care se va reflecta in dezinteresul viitorului parinte fata de educatia propriilor progenituri. Cine are nevoie de 13 clase ca sa stie sa dea cu matura pe strada? Give me a break! Din pacate, Ron vorbeste prea pe sleau despre niste realitati pe care lumea mediatica de azi nu mai stie cum sa evite mai bine a fi expuse catre popor (care nu a ajuns atat de prost incat sa nu le priceapa). Ma mir ca nu l-au sters de pe Youtube. Ii cred in stare de asta pe americanii din media. Multi sunt fierti de pe acum in State si nu numai din cauza lui Ron Paul. Daca va reusi sa fie candidatul republicanilor pentru presedintie, vom trai vremuri foarte interesante… Ca Republican sustin canditatura Domnului Ron si cred ca va cistiga, poate schimba imaginea Americi spirutual vorbind stiu si legaturile Domnului Geoana cu viitorul Presedinte Ron si cred ca daca ma asculta Domnul Geoana sa ma ia Consilier v-om schimba imaginea Romaniei
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauHaideți Domnule Geoană să le facem un mărțișor "frumos" guvernanților noștri și să-i trimitem la tăiatul mieilor,iar noi,generația cu adevărat tânără a României să ne ocupăm de viitorul acesteia așa cum ați învățat Dvs. în acei ani de diplomație româno-americană sau în spiritul legislației Române studiate de Dvs. la Facultatea de Drept.Oricum ceea ce ne dorim se va îndeplini mai devreme sau mai târziu dar până atunci susțin necesitatea unei intervenții străine asupra Biroului Electoral Central și nu în ultimul rând creearea unei comisii de specialitate alcătuită din experți independenți nepărtinitori care să vegheze sau să investigheze CORECT modul în care se vor desfășura alegerile COMASATE din noiembrie 2012. Cu respect Ciprian Fîță
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauGresiti dle Geoana. Numarul parlamentarilor ne intereseaza. Si mai mult, ne-am exprimat opinia in aceasta privinta in 2009, in sensul reducerii numarului de parlamentari. In Statele Unite la o populatie de peste 300 de milioane de locuitori exista 100 de senatori, cate doi din fiecare stat si 435 de deputati. La noi, la o populatie de doar 20 de milioane sunt 137 senatori si 334 deputati. Si spre deosebire de noi, campaniile electorale sunt foarte clar definite si statul american nu le subventioneaza. Comparatia aceasta nu va deranjeaza catusi de putin ? Sau la noi e nevoie de un numar cat mai mare de parlamentari pentruca aceasta activitate a devenit o afacere folosita de multi din acestia pentru diverse influente si abuzuri facute in interes personal. Deasemenea de aici alesii nostrii pot desfasura si alte diverse activitati, cadre universitare, functii in partid, societati private, etc., ca doar de la sedintele de parlament se poate absenta oricand si oricat, fara sa se procedeze la diminuarea corespunzatoare a indemnizatiei, asa cum se intampla in mod normal, la oamenii de rand. Nu ma surprinde catusi de putin nici propunerile aberante ale Puterii si nici argumentele si contestatiile Opozitiei. Ceea ce ma surprinde insa este punctul dvs. de vedere cu privire la acest subiect. Dle Geoana, nu stiu daca e bine sau nu sa se comaseze alegerile. Pe de o parte e drept, ca anul 2012 va fi un an deosebit de greu din punct de vedere economic si o campanie electorala continua, pe tot parcursul anului poate produce instabilitate si blocaje intrucat toata energia politicului si nu numai, e directionata intai spre alegerile locale si apoi la cele parlamentare. Deasemenea in cazul comasarii, se asigura o participare la vot mai buna. Pe de alta parte prin comasarea alegerilor, fiind vorba de mult prea multe buletine de vot, exista riscul de a se face mult prea multe greseli si confuzii in randul electoratului. Dle Geoana, daca inteleg eu bine, cel mai vehiculat motiv impotriva comasarii alegerilor este teama de fraudare masiva. Dar indiferent daca acestea sunt sau nu comasate, alegerile se vor frauda in continuare atata timp cat functioneaza aceeasi legislatie. Ma asteptam de la dvs. sa veniti in acest sens, cu idei clare si concrete privind modificarea legii electorale ,si mai ales cu inasprirea pedepselor celor care o incalca. Eu consider ca problema fraudarii alegerilor nu se rezolva nici prin monitorizarea chiar si foarte atenta a observatorilor straini si nici prin alte masuri de control din interiorul tarii. Aceasta deoarece fraudarea se face inclusiv dupa votare, pe drumul parcurs de la sectiile de votare, la centralizare, la raportare la BEC si ceea ce e mai grav, cu sprijinul direct al institutiilor statului. Asa cum s-a intamplat la alegerile prezidentiale din 2009, cand rezultatele alegerilor in diaspora s-a facut "din condei". O simpla comparatie a votantilor din perioadele alegerilor precedente cu prezenta la vot din 2009 ar fi fost edificatoare. Daca nu se va modifica legea electorala, in sensul imbunatatirii ei, si nu se vor stabili raspunderi clare si precise, inclusiv penale, pentru cei care nu o respecta, alegerile se vor desfasura in acelasi mod ca si pana acum doar ca modalitatile de fraudare se vor perfectiona continuu, indiferent cina va fi la guvernare.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau