Europa cu o cutie automată de viteze

În România, întotdeauna am avut cicluri frânte de dezvoltare şi de stabilitate politică. Din 150 de ani, nu cred că am avut mai mult de 2,3,4 decenii maximum în care am avut acelaşi sistem politic şi de sistem geopolitic. Ne-ar fi ajutat enorm să fi avut şi o serie de lideri cu viziune şi o înţelegere adecvată. Din păcate, nu am avut această şansă. Mai mult, se pare că aceşti lideri nu sunt de găsit nici în Opoziţie .

Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economice, a declarat astăzi că Uniunea Europeană intră într-o perioadă critică de 10 zile, referindu-se la timpul rămas până la următorul Summit Euro, care va avea loc la 9 decembrie.

În cuvintele comisarului european: „Intrăm acum într-o perioadă critică de 10 zile pentru a finaliza strategia de ieşire din criză a Uniunii Europene“.  Zilele trecute, miniştrii de Finanţe din zona euro au dat startul unui maraton de 10 zile care poate salva sau distruge uniunea monetară şi moneda unică. Pentru UE urmează aproape două săptămâni de negocieri dure pentru găsirea unei soluţii ferme în ceea ce priveşte criza datoriilor de stat.

Toate acestea ar fi veşti cu desăvârşire pozitive, dacă proiectul european nu s-ar afla într-o situaţie atât de dificilă. Occidentul, aşa cum îl ştiam noi, începe să se fisureze. În urmă cu doi ani de zile a apărut o criză care nu se termină şi care nu se va termina prea curând. Ţările care deţin în interiorul resurse de dezvoltare şi resurse de coeziune socială şi morală şi economică vor rezista. Este vorba de un război în care nu se iau prizonieri.

Adevărul este că ne îndreptăm cu paşi către o Europă cu mult mai multe viteze decât anticipam. Înţelegerile care au loc acum în Europa vor avea consecinţe pe care nu le putem anticipa şi care vor fi extrem de diferite. Sunt unele voci care vorbesc chiar despre refacerea într-un fel a imperiului carolingian. Astăzi, se vorbeşte de o zonă destul de rigidă în interiorul zonei euro, în jurul Germaniei, Franţei, a Olandei, a Austriei şi a Belgiei, o zonă în care să se emită bonduri europene pentru ţările care sunt capabile să-şi păstreze ratingul de AAA, adică cel de ţară dezvoltată. De acestea reiese cât se poate de clar că nu mai este o Europă cu două viteze, ci este vorba de o adevărată cutie automată de viteze, în care reglajele se fac în mod automat de către cei care pot să calce pedala de acceleraţie economică: Germania, Franţa, Austria, Olanga, Marea Britanie, etc.

Proiectul european se modifică, organic, văzând cu ochii. Este clar că este nevoie de un nou model, orientat deopotrivă către spre prosperitate şi dezvoltare, dar şi către un set comun de valori civice şi sociale. Este un moment complicat pentru România, pentru Europa, ca de altfel şi pentru întreaga lume în care activam până acum. Lucrurile vor reveni la normal, dar la un normal pe care nu l-am cunoscut niciodată în istoria acestei naţiuni, şi poate, în istoria întregii Europe.

În România, întotdeauna am avut cicluri frânte de dezvoltare şi de stabilitate politică. Din 150 de ani, nu cred că am avut mai mult de 2,3,4 decenii maximum în care am avut acelaşi sistem politic şi de sistem geopolitic. Ne-ar fi ajutat enorm să fi avut şi o serie de lideri cu viziune şi o înţelegere adecvată. Din păcate, nu am avut această şansă. Mai mult, se pare că aceşti lideri nu sunt de găsit nici în Opoziţie.

"Cine are încredere în Angela Merkel și Nicolas Sarkozy o să pățească precum Papandreou, cred că trebuie să învățăm din asta”, declara rituos, din Bruxelles, Victor Ponta, cel care se recomandă ca fiind unul dintre liderii Opoziţiei româneşi.

Aşa cum până acum a confundat PSD cu persoana sa, Victor Ponta confundă Franţa cu Nicolas Sarkozy şi Germania cu Angela Merkel. Când îi arată cu degetul pe Sarkozy şi Merkel, Ponta arată cu degetul Germania şi Franţa. Nu, nu este vorba despre preşedintele Franţei şi despre Cancelarul Germaniei aici, este vorba despre Franţa şi despre Germania, de care depinde şi soarta noastră. Este vorba, aşa cum am spus şi mai sus, despre cei care calcă pedala de acceleraţie a Uniunii Europene.

În condiţiile în care este clar că decizia de a adera la Schengen şi la zona euro este o decizie politică, chiar are nevoie România de declaraţii iresponsabile şi din partea Opoziţiei, după ce are parte de politici inconsecvente din partea Puterii? În condiţiile în care imaginea României în ochii partenerilor europeni este în continuă degradare, chiar avem nevoie ca Che Guevara de Dâmboviţa să-şi pună mâinile în şold şi să arunce cu lături în două dintre cele mai influente state din Uniunea Europeană?

Dacă ar fi avut mai puţin orgoliu şi mai multă abilitate, Victor Ponta ar fi putut lua lecţii de la Poul Nyrup Rasmussen, care i-a luat şi el apărarea fostului premier grec, însă în cu totul şi cu totul alţi termeni: „George Papandreou este o persoană cu puternice convingeri, care, atunci când s-a confruntat cu cea mai grea criză din intoria europeanăm a susţinut cu fermitate valori sociale şi progresiste”. Rasmussen a înţeles să-l apere pe Papandreou cu principii şi să-i atace pe Merkel şi pe Sarkozy pe politici, aşa cum a făcut în repetate rânduri pe parcursul acestui an când a criticat politicile de austeritate ale celor doi. Aceasta este diferenţa între viziune şi demagogie.

În ceea ce-l priveşte pe Papandreou, el a fost nevoit să plătească pentru anii de risipă şi de proastă guvernare. Este, dacă vreţi, o fereastră în viitor şi pentru România, dacă nu reuşim, cât de repede posibil, să înlocuim acest model de guvernare, cu un alt model de guvernare.

Evaziunea fiscală este o  problemă şi la greci şi la noi, ei au tolerat-o mulţi ani de zile şi au ajuns în această situaţie. În România, nu reuşim să facem nimic nici noi în privinţa evaziunii.

Sistemul public a fost ineficient în Grecia, dar nici în ciuda “reformelor” de până acum sistemul public  din România nu este mai eficient şi mai productiv, el doar consumă mai puţin.  Grecia a risipit banii contribuabililor vreme de ani buni. România a risipit şi risipeşte în continuare banii contribuabililor fie pe cheltuieli şi investiţii inutile, fie în buzunare de partid care cresc exponenţial în vreme ce încasările bugetare scad.

Toate acestea sunt motivele pentru care am susținut, susțin și voi continua să susțin necesitatea unei noi abordări a modului de guvernare. Da, este nevoie de un nou model de guvernare, nu doar cu alți oameni, dar cu altă viziune și alte metode. De aceea, spun că este nevoie de competență și cinste în guvernarea românească, tocmai pentru a evita situația Greciei.

UE intră în perioadă critică pentru existenţa sa, România a intrat deja în această perioadă critică şi, din nefericire, continuă să bâjbâie fără viziune şi din partea Puterii şi din partea Opoziţiei.