Despre șantaj, încredere și ascunsul problemelor sub preș în USL
Concluzia acestei săptămâni, chiar și printre liderii PSD, ca să nu mai vorbesc despre membrii, simpatizanții și votanții PSD, este că nimeni n-a înțeles de ce am fost eu exclus din partid. S-a înțeles, în schimb, cum orgoliul unui lider de a-și obține legitimitatea și evitarea unei discuții serioase despre viitorul PSD sunt mai importante decât interesul partidului și cum PSD și PNL au făcut cadou PDL Președinția Senatului, în cel mai nepotrivit moment posibil – când s-au declanșat procedurile de suspendare a Președintelui Băsescu.
Pentru că nimeni nu înțelege nimic, pentru că totul are aerul unei răzbunări și improvizații care le explodează în față inițiatorilor, liderii PSD au pornit la înfierarea post-factum a „deviaționistului”, la expunerea de motive care mai de care mai ireale, totul în logica lui „mai întâi condamnăm și apoi justitificăm”.
În primul rând, Președintele și Secretarul General al PSD au transmis o adresă în teritoriu prin care li se cerea organizațiilor să facă ședințe de partid prin care să explice cât de mult am greșit eu și ce buni și îngerași au fost ei. Adresa era însoțită de un pomelnic de acuzații, acela pe care l-am primit și eu cu 3 minute după începerea ședinței de marți a Comitetului Executiv, deși îl ceream de 3 săptămâni.
În al doilea rând, au umplut toată mass-media cu acuza că aș avea o înțelegere cu Băsescu, că am face parte din același „sistem”. Oricât de vocale ar fi goarnele liderului PSD, s-a văzut că minciuna are picioare scurte: în secunda doi în care au avut oportunitatea să mă dea jos de la Senat, pedeliștii au făcut acest lucru. În mod normal ar trebui să aștept niște scuze publice de la toți aceia care știau ei prea bine ce jocuri am eu cu Băsescu și le spuneau, fără jenă, la televizor. Dar știu că nu am de la cine.
Acum, mai nou, sunt acuzat de subminarea ordinii de partid, de acțiuni revoluționare în PSD și de destabilizarea USL. Intenția mea de candidatură la Președinție a tulburat teribil USL, atât de mult încât domnul Titus Corlățean să spună aseară că eu „riscam, prin această candidatură la preşedinţie anunţată pentru 2014, să arunc în aer USL-ul”. Mai mult, vicepreședintele PSD spunea că, din cauza acestui subiect, „au fost nemulţumiri, pe care liberalii le-au transmis de o manieră foarte tranşantă, inclusiv la vot în Senat. După acest episod, am fost clar sancţionaţi de grupul liberal la vot, care a votat proiectele importante alături de putere şi am înţeles foarte bine mesajul”, a spus Corlăţean aseară, la Antena 3.
Am mai spus-o și o repet: Protocolul USL nu prevede că Ponta e candidat de prim-ministru și Antonescu de președinte. În cazul candidaturii la Președinție, se spune foarte clar în Protocol că acela care va fi cel mai bine plasat într-un sondaj de opinie să fie candidat. Eu mi-am anunțat doar intenția de a-mi încerca șansele de a candida, în cazul în care aș fi fost primul plasat în sondaje. Atât și nimic mai mult. Exact aceleași lucruri le-au spus Victor Ponta, în 8 iunie 2011, și Adrian Năstase, în 27 octombrie 2011, într-un interviu în „Evenimentul Zilei”. Așa cum se vede însă, doar eu „arunc în aer USL”. Această dublă măsură și toate reacțiile disproporționate ale unor lideri USL nu fac decât să confirme că am fost dat afară din PSD de frică. De frica prezidențialelor. Dacă nu contam pentru prezidențialele din 2014, atunci m-ar fi ignorat. Și Victor Ponta, și Crin Antonescu.
Dacă tot vor să-i înscăuneze pe Ponta candidat de prim-ministru și pe Antonescu candidat la președinție, liderii PSD să aibă decența să respecte statutul, convocând Congresul. Doar Congresul PSD poate stabili cine sunt candidații PSD la cele mai importante funcții în stat. Să aibă deci acești lideri curajul să spună membrilor și votanților PSD că, pentru prima dată în istorie, PSD nu va avea candidat la președinție și să le ceară să voteze. Aștept cu mare interes acest Congres, la care voi avea poate prilejul, dacă se va considera că democrația nu stânjenește festivismul, să contest excluderea mea din PSD.
În fond, toată această acuză cu subminarea USL e stupidă, de la început până la sfârșit. Reamintesc că, în 5 iulie 2011, Victor Ponta spunea că eu sunt singurul din PSD care susține o alianță cu liberalii. 7 luni mai târziu s-a ajuns la vorbele mele, formându-se USL. Tot eu am realizat parteneriatul cu liberalii încă din 2009, după turul I al alegerilor prezidențiale.
După toate acestea, constat că USL este o idee fericită, omorâtă însă de orgoliile liderilor săi, care nu înțeleg că scopul Uniunii este de a schimba actuala guvernare și nu de a le asigura lor funcții. Protocolul USL, cu toată această paritate, a fost prost negociat. Nu poate exista niciodată egalitate între PSD și PNL. Este contraproductiv să pui un liberal să candideze doar pentru a respecta litera protocolului, când știi că el va pierde și că un social-democrat ar fi câștigat. Protocolul USL handicapează PSD, forța electorală primă a Uniunii, demobilizând zeci de mii de oameni sau aruncându-i în brațele altor partide, care le vor oferi candidaturi. Toată această luptă pentru candidaturi, efect al vanității liderilor, a făcut USL să scadă 15% în 9 luni de zile, apropriindu-se periculos de pragul de 50%. Pentru că nu s-a înțeles că orgoliul e mai puțin important decât performanța electorală, paritatea, alături de abandonarea agendei cetățenilor, va fi unul din groparii USL
Acest șantaj al liberalilor și votul alături de putere în Senat, despre care vorbește domnul Corlățean, sunt un mare semnal de alarmă atât pentru PSD, cât și pentru USL. Unde e șantaj, nu e încredere. Unde nu e încredere, se poate întâmpla orice și Băsescu își poate băga foarte ușor coada. Pentru ca toate aceste lucruri să fie tranșate, pentru a se vorbi despre direcția greșită a PSD și a USL, iată de ce vorbeam eu despre necesitatea unui Congres în PSD.
Problemele liderilor PSD și USL, care negociază pe sub masă candidaturi, nerespectând nici voința bazei partidului, nici litera Statutului sau a Protocolului, vor deveni din ce în ce mai mari și mai greu de băgat sub preș în următoare perioadă, când se va vedea unde au dus USL. În locul democrației și a dezbaterii problemelor, ei preferă excluderile. Eșecul electoral previzibil al USL nu îi va salva nici pe Victor Ponta, nici pe Crin Antonescu. Prin modul în care tratează electoratul actuala putere și actuala opoziție, jocul pentru 2012 și 2014 este larg deschis.






Stimate domnule Geoana, reprezint un membru tanar al electoratului din aceasta tara care are in general o atitudine apolitica, dar in acest caz datoria civica ma obliga sa scriu acest comentariu. Mentionez ca nu simpatizez cu nici o organizatie politica si sunt dezgustat de felul in care sunt condus. As vrea sa pun cateva intrebari, pe care le puteti considera retorice. Ce fel de polician declara cu nonslanta de la tribuna parlamentului, atunci cand isi anunta candidatura, ca este constient ca in partidul din care face parte exista multi care au pradat aceasta tara si ca e adevarat ca s-au facut greseli de guvernare cu consecinte nefaste asupra noastra? V-as ruga, cu cele mai bune intenti, sa staruiti nitel asupra imaginii pe care ne-o serviti si fara resentimente sa dati dovada de maturitate si sa intelegeti ca nu mai vrem astfel de exemple de politicieni, fara coloana vertebrala si care vorbesc prea mult si prea multe. Aaaa si inca ceva, in registrul estetic, faceti parte dintr-o generatie de politicieni cu un aspect fizic obosit, astenic care nu stiu sa zambeasca, mereu incrancenati si pregatiti sa atace opozitia cu toate armele si cu orice pret, si acesta este motivul pentru care sunteti aici. As fi vrut sa am un discurs mai asertiv insa se impune sa spun lucrurilor pe sleau, cu toate acestea va asigur de sinceritatea mea.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul taupt eugen: Stiti pilda cu "cine se crede lipsit de pacat sa arunce primul cu piatra"? Vi se potriveste si dumneavoastra.Nu exista politica fara compromis, important este stadiul acestei compromiteri, in ceea ce va priveste cred ca va veti schimba parerea odata cu inaintarea in varsta, aceasta mai ales daca doriti sa ramaneti in Romania.Veti deveni foarte flexibil, sunt convins ca il veti intrece cu mult pe Mircea Geoana, pentru ca aveti abilitatea specifica unui defaimator si profitor de ocazie.Veti fi intr-adevar incununat de succes pana insa cand altcineva va va defaima si pe dumneavoastra si atunci va veti retrage intr-un colt frustrat si inciudat...Cat despre ras si astenie daca doriti pe cineva cu adevarat "surazator" il puteti urma oricand pe Berlusconi, perfectul exemplu de "tara arde si baba se piaptana",insa in Romania de la Revolutie incoace nu vad vreun motiv de zambit , mai ales cand sperantele unui popor sunt spulberate.Zambetul poate fi eventual cinic sau astenic de cinic asa cum va banuiesc pe dumneavoastra ca sunteti.Va place sa muscati? Cred si eu....doar v-ati nascut pentru asta.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul taupentru Diurpaneus (se impune corectia): vad ca postati sub numele unui invins...Pilda nu se potriveste pt ca e biblica iar dv. aveti alura de tovaras, democrat bineinteles. Si nu sunteti invins de istorie ci de bunul simt, care va obliga sa respectati pareri (desigur nu e valabil in socialism). Aaaa si a zambi sincer nu costa nimic mai ales daca te pretinzi un model politic (desigur daca in jur vezi doar gri cu iz socialist n-ai cum). Fara lipsa de modestie am un talent la vanat relicve comuniste si pe dumneavoastra v-am prins, nu-i nimic mai aveti sanse.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDle Geoana, Cred ca intru prima oara pe blogul dvs si deci trebuiesa-mi anunt culoarea . Sunt votant Traian Basescu si in lipsa de altceva mai bun votant PDL.Desigur uninominalul poate sa-mi puna in fata o personalitate de exceptie dintr-un alt partid sau independent si desigur atunci acela va avea votul meu. Problema pe care v-o supun atentiei este urmatoarea: Lasand deoparte tot ce se poate spune dar considerand ca luni la Senat fiecare partid sau grup parlamentar sau coalitie isi poate prezenta un candidat, nu ar fi in cea mai corecta logica politica, sa fie Crin Antonescu candidatul USL daca chiar este candidatul USL la presedentie asa cum s-a spus ca sa fiti dvs atacat cand ati explicat ce-i cu candidatura la Presedentie? Nu e normal ca cel care urmareste prima functie in stat sa urmareasca daca apare ocazia mai intai pe cea de a doua? Nu ar fi un antrenament ptr Crin sa vina mai des la Senat daca fereasca Dumnezeu(opinia mea) ar fi ale presedinte de Senat? Saiu poate din sarirea dlui Antonescu la o astfel de candidatura ne spune care este cota sa reala in cadrul USL ? Oricum eu in locul dvs tinand cont de ce a spus Corlatean constatand ca asazisa dvs intenție de candidatură la Președinția Romaniei a tulburat teribil USL, atât de mult încât dlui a spus că dvs riscati, prin această candidatură la preşedinţie anunţată pentru 2014, să aruncati în aer USL-ul”, as solicita maine in senat uSL sa sustina candidatura dlui Crin Antonescu pe care dvs sa-l propuneti drept candidat, zicand ca macar daca plecati de la presedentia Senatuli sa lasati inlocuitorul pe care-l doriti :) :) :) Ce spuneti, si cred ca nu va lipseste simtul humorului politic , nu ar fi o lovitura de maestru? :)
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDomnule Geoana, va apreciez si va sustin. Aduce-ti oameni importanti, cunoscuti pentru corectitudinea lor si cu dragoste de tara si va sustin in demersul dvs. Va apreciez pt. ceea ce sunteti, faceti si ati facut. Continuati sa atrageti psd-sti pt. ca cei care va sprijina sunt multi. Cu stima si consideratie.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauMai credeti in democratie dupa atata abureala politica? Toata lumea de bine ramane consternata, acele televiziuni atasate grupurilor de interese pledeaza pentru libera exprimare insa nu au nici o decenta.D-le Geoana , oare nu stiati ca avand alaturi asemenea oameni o sa cadeti in groapa?Sunteti naiv daca mai credeti intr-un reviriment national.Daca doriti sa continuati aveti o datorie: sa fiti ceea ce nu au fost altii, sa dati exemplul pe care nu l-au dat altii, si ma refer aici la treburi serioase....sa spuneti lucrurilor pe nume, daca lumea nu vrea sa asculte sa plecati si sa duceti o viata linistita departe de Romania, un om de talia dumneavoastra sa fie tarat in mizerie de un tampon ca Victor Ponta si o sperietoare de paie ca Antonescu nu merita.Poporul roman are o hiba mare, au stiut sa-si excluda mereu valorile, mari sau mici si pe cei care au ridicat glasul i-au anihilat social. Romanii se cred destepti dar ca popor sunt codasii istoriei. E greu sa lasati puterea dar trebuie sa intelegeti ca nu aceasta este cea mai buna alegere pentru o viata de om.Mergeti in State si scrieti despre ce se intampla cu adevrat, publicati , fiti un adevarat dizident.Nu mai trebuie sa aveti toleranta in raporturile cu nimeni, nu mai trebuie pactizat cu nimeni....asta in cazul in care vreti sa aduceti vreo schimbare.......
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauPonta ? Un pusti derbedeu care se crede mare si tare desi in realitate este o adevarata sinecura. Are tupeul sa afirme ca el este acum asa-zisul presedinte si sa procedeze la executii fara judecata pentru ca atat il duce capul. S-a nascut si a crescut in impostura si vrea pe mai departe sa duca acest stindard si sa-l implanteze si in randul altora pentru ca sa-i fie lui bine. Tot timpul se plimba prin strainatate, alearga ca nebunul la formula 1 si participa la sedinte de sex organizate colectiv pe banii membrilor de partid. Ganditi-va cine a fost si cine este Iliescu, un indivil rapace fost KGB-ist vandut rusilor, ganditi-va la Adrian Nastase care atunci cand a fost prim-ministru a furat pe ruptelea, faceti-va o imagine asupra neispravitului Ponta care impreuna cu gasca lui de corupatori si violatori de minore vrea sa impuna legea junglei in partid. Ganditi-va cat de cinic si razbunator a fost si este acest asa-zis « Micul Titulescu » care mai de graba ar fi trebuit asemuit cu Hitler, care a dispus inlaturarea lui d-lui Geoana din partid fara ca acesta sa aibe dreptul la aparare, lucru care-i este acordat chiar si unui condamnat la moarte. Ganditi-va ca Ponta ascunde un fapt deosebit de grav : moartea procurorului Cristian Panait care in ultimele sale minute de viata a declarat ca autorul asasinarii sale este chiar prietenul sau Ponta. Ganditi-va la toate boacanele pe care le-a facut Ponta in Parlament fapt ce a dus obtinerea de castiguri si avantaje de catre aripa Basescu. De multe ori m-am gandit ca poate acesta este chiar inteles cu Basescu si ca toate actiunile si declaratiile contradictorii facute de el nu sunt decat false afirmatii care sa-i serveasca mai tarziu la o eventuala numire in postul de prim-ministru. De ce aceasta ? pentru ca Ponta se asemana ca doua picaturi de apa cu Basescu avand acelasi caracter controversat, pus tot timpul pe scandal cu tendinte de razbunare. Toate acestea sunt acuzatii probate care au fost dezvaluite in presa si televiziune fara sa mai vorbesc de uneltirile ascunse care inca nu sunt cunoscute. Iata pe cine vreti sa votati la viitoarele alegeri ! Deschideti ochii mari si spuneti un NU ferm acestor fosti si viitori infractori. In Romania sunt o multine de oameni corecti, nepatati de infractiuni, devotati patriei si mult mai scoliti decat acesti asa-zisi diplomati cu diplome false. Nu va lasati inselati ! Aveti posibilitatea sa-i dati definitiv la o parte cu un simplu vot impotriva !
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauDle Geoana, nu stiu de ce le mai purtati grija celor de la USL ? Asta au ales asta au. Doar au votat in proportie mare sa va excluda. PSD-ul nu s-a gandit la dvs., nu va mai ganditi nici dvs. la el. Bine ar fi nici sa nu castige alegerile pentruca nu sunt cu nimic mai buni decat basestii. Ce ma incalzeste pe mine ca nu mai fura Videanu dar fura baronii PSD, ca n-are contracte cu statul familia COCOs dar are familia Sova care oricum castiga milioane de euro din contracte in cel mai fericit caz imorale cu Rovinariu si foarte grase cu Primaria capitalei. Asta-i si motivul pentru care PSD il sustine pe Oprescu la primaria capitalei. PSD-ul e un partid care-si subordoneaza interesele de partid, dorintelor de putere si inavutire a unor conducatori ai lor pe care i-au sustinut. Nu le mai datorati nimic. Dle Geoana, repet, nu mai plangeti pe umarul PSD-ului, ca partid, pentruca asta au vrut. Ei au preferat in varful partidului un copilandru obsedat de putere, lipsit de caracter, fara scrupule si care spre rusinea PSD-ului se bazeaza pe oameni imorali, cu dosare penale, sau zglobii acuzati si cercetati penal, alaturi de Ponta pentru sex cu minore. Sova, Dragnea, Negoita, Benicioiu, sunt nume cu care ar trebui sa se jeneze partidul si nu sa defileze. A ajuns PSD-ul sa nu mai aibe candidati proprii nici la primaria capitalei si nici la presedentie, tot din cauza unor interese meschine a unor conducatori. Imi doresc din suflet sa ne vorbiti de ce va fi si nu de ce a fost in viata dvs. politica. In ce ne priveste noi va vom sustine.
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauSi totusi dle Geoana, nu inteleg un lucru. Stiu ca atunci cand te simti nevinovat, cand ti se face o mare nedreptate si efectiv nu intelegi cauza acestor demersuri frustrante, e greu sa accepti acest lucru, cu greu iti gasesti linistea. Dar totusi, aveti oarecare experienta politica, cunoasteti cum merg treburile in politica, stiti ca in Romania in special, se poate face orice, ca se practica minciuna, dezinformarea, manipularea si calomnierea. Sigur ca dvs. ati fost lovit mai mult decat oricine, fara motive credibile, doar pretexte si ca atare e greu de acceptat. Totusi, nu va inteleg. De ce va incapatanati si nu vreti sa nu mai priviti inapoi ? De ce nu puneti capat acestui episod prin care ati fost lovit nemeritat dar care a fost hotarat (n-are importanta cum ) de marea majoritate a pesedistilor si orice incercare a dvs. de a mai contesta ceva nu are alt efect decat sa va puna pe dvs. intr-o pozitie penibila si umilitoare. Nu va mai incapatanati sa fiti reprimit in aceasta familie a pesedistilor pentruca nu se mai poate sa va accepte si nici nu mai vor. Nu se mai poate sa supravietuiti in acest partid, in conditiile actuale. Ce sa mai contestati, cand nici la Congresul congresurilor nu mai poate hotara altceva. Imaginati-va care ar fi imaginea dvs. cand la Congres veti fi lovit din nou (si ati fi in mod sigur).? Cum v-ati simti ? Eu sunt convinsa ca cariere dvs. politica ar lua sfarsit., si asta intr-un mod rusinos. Deja interventiile dvs. cu tonuri ridicate si la adresa lor-a conducerii si a PSD-ului corupt si a unor persoane din partid , a fost o gresala de imagine. Incercati ca in interventiile dvs. sa vorbiti cu un ton mai asezat, echilibrat, si atacul sa fie, nu direct si strident ci mai degraba subtil. Sunteti mult deasupra lor, numai ca sunteti atipic pentru Romania. Coborand atat de jos, renuntand la mandrie si demnitate, nu veti face altceva decat sa va discreditati in fata electoratului si a eventualilor nemultumiti din PSD dar si alte partide care s-ar alatura dvs. in cazul in care va ganditi sa creati o noua formatiune politica. Sunteti perceput ca un politician echilibrat care actioneaza cu eleganta, discretie, bun simt si masura. Orice alte discutii, contestatii si milogeli la aceiasi conducere a partidului nu poate conduce decat spre ridicol si compromitere a dvs. definitiva din punct de vedere politic. Criticati-i oricat pe blog pentru masuri, pentru actiuni, pentru greseli dar nu va mai umiliti in mod nepermis. Demonstrati ca sunteti un om echilibrat, inteligent si care procedeaza in actiunile sale cu diplomatie si eleganta. Nu incercati sa-i copiati, ca nu va prinde genul asta. A contesta hotararea la Congres si a discuta in continuare despre acest subiect inseamna recunoasterea infrangerii si agatarea cu disperare de un fir de par care nici nu exista. Un om cu demnitate ar fi spus; "nu ma mai vreti, foarte bine, la revedere." Stateati putin in umbra si apoi, dupa un timp, puteati reveni, cu un proiect de noua furmatiune politica sau intr-un alt partid. Incercati sa va detasati de ei. Nu mai exista pentru dvs. Obisnuiti-va cu acest lucru. Aveti numai de castigat, inca . Nu loviti in sansele pe care le aveti inca, ca ar fi pacat. Si inca ceva, nu stiu ce intentii aveti pentru viitor. Daca reusiti sa creati o noua formatiune sau veti intra in altul existent. E foarte greu sa infiintezi un partid pentruca trebuie multi bani si daca vrei sa ai bani e nevoie de compromisuri. Dar daca reusiti, va sfatuiesc sa nu ignorati partidul lui Dan Diaconescu. In Giurgiu, o intreaga organizatie a declarat ca pleaca din PSD si va urmeaza. Ulterior am constatat ca un reporter de la OTV s-a deplasat la ei si i-a convins sa plece la PP al lui Diaconescu. Acestia au spus, la o emisiune la OTV unde au fost invitate mai multe persoane de la Giurgiu, ca si din Buzau vor sa plece, la care DD i-a spus unui om al OTV-ului; "..ai vazut, trebuie sa mergem si acolo". Sa nu-i subestimati nici pentru motivul ca n-ar avea in partid nume sonore, pentruca nu e prima data cand a fost invitat la OTV un renumit medic chirurg din Germania, un om absolut remarcabil si nu numai in medicina , si in literatura (proza si poezie) dar si in politica. Deasemenea au fost si altii (un american cu studii la Harvard, dar si altii. Va rog, mobilizati-va intreaga energie spre ceea ce vreti sa faceti in viitor. Si nu va jenati sa-l luati alaturi si pe Vanghelie. E a doua oara cand a dovedit ca e alaturi de dvs. Inteligenta nu e similara cu educatia si cultura si. Si Vanghelie nu e om prost, e pragmatic si bun organizator. Am auzit ca cond.PSD a inceput sa-l cam curteze. Are un numar destul de mare de votanti si va avea si in viitor. Dle Geoana, deocamdata cred ca ar fi bine sa formati o noua formatiune, pentru a coopta nemultumitii din alte partide dar si parlamentari, care pe masura ce ne apropiem de alegeri vor fi tot mai multi. Poate mai tarziu, inainte de alegeri veti putea sa faceti o alianta cu UNPR, in situatia cand nu vor mai sprijini PDL-ul, sau cu alta formatiune politica. Dle Geoana, imi cer scuze pentru ton, pentru incoerenta poate (nu am rabdarea pentru a revedea ce-am scris) dar vreau sa va asigur ca tin foarte mult la dvs. si nu doresc altceva decat sa va vad pe scena politica acolo unde va e locul pentruca o meritati din plin. Va rog sa meditati asupra a ceea ce v-am scris si sa considerati ca randurile respectiva au fost scrise de un prieten apropiat care va pretuieste si care simte instinctiv nevoia de a va proteja. Nu-mi afisati comentariu
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauMembrii PSD , care acum va dau la o parte din partid cu zambetul larg , au un scepticism lipsit de intelepciune . Strabunicul meu va respecta si eu va respect de asemenea , pentru ca simt … dincolo de orice … ca aveti in glas o sinceritate aparte . Apreciez acest lucru . Am crezut cu tot sufletul ca veti fi presedinte , dar din pacate nu a fost sa fie asa . Sunteti insa, suficient de inteligent cat sa puteti realiza tot ce v-ati propus in viata asta . Omul intelept este iubit neconditionat , pentru ca are in privire o stralucire ce transmite energia pozitiva in randul celor din jur . Asa va percep eu si multi ca mine . Cuvinte frumoase si simple , pentru un om frumos si simplu si la suflet si la port .
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tauCred ca lucrurile stau exact pe dos in PSD, dovada cadoul gratuit facut puterii exact in perioada in care aceasta isi doreste sa legifereze "reforme" convenabile siesi. O analiza insa tot trebuie realizata intr-un Congres, cuantificand o motiune facuta "pe promisiuni" anul trecut, actualul cadou facut puterii, o noua incercare hazardata de suspendare a presedintelui precum si sanctiunea pe care electoratul o ofera deja in sondaje relativ la USL. Toate astea sunt infrangeri, si atunci la ce se poate spera in 2012? A elimina sansa existentei unui candidat al stangii democratice in 2014 sau mai devreme, reprezinta insa o chestie care va cere multe explicatii din partea unui lider "de stanga"!!! Personal nu cred, ci sunt ferm convins ca duetul electoral este doar un scenariu fortat sa se deruleze asa de catre putere, ceva usor demolabil si demontabil atunci cand va trebui "degajat" terenul luptei electorale. Asa mi-as explica si alegerea unor astfel de lideri in ambele partide, oarecum novici, fara talent sau macar apetenta organizatorica, fara atitudine reala opozabila puterii si cu mare disponibilitate de perdanti. Insuccesul construit din 2009 a aratat usurinta cu care s-a administrat infrangerea, "simplu, ei au furat mai mult ca noi!"... I-au lasat sa fure? De ce? Si atunci, cine sunt ei? Unde s-a pomenit un candidat care sa-si supravegheze singur procesul electoral la care ia parte? Cred ca trebuie luat in discutie si sistemul acela...
Raspunde Acestui ComentariuAdauga Comentariul tau