Cum transformăm un proiect ideologic într-un proiect de societate? Obligația unui nou răspuns din partea stângii

Criza integrării și criza stângii sunt două din realitățile politice dramatice ale Europei. Câtă Europă și cât stat? Ce fel de Europă și ce fel de stat? Acestea sunt întrebările care, dincolo de răspunsurile experților și tehnocraților, nu pot fi tranșate decât politic, prin atitudine si vot, de către cetățenii europeni.

Pe măsură ce se derulează  alegeri naționale, este tot mai evident  că obligațiile și oportunitățile pentru proiectele stângii sunt tot mai multe. Urgența unui altfel de răspuns este reclamată de nevoia acută de solidaritate reală în fața provocărilor unei crize economice fără precedent. Stângii europene i se dă credit și i se cere îndrăzneală, curaj și deschidere către societate. Atât în Europa, cât și în România, n-a fost nicicând un moment mai bun pentru articularea și promovarea unui nou narativ al stângii, pentru transformarea unor proiecte ideologice în proiecte de societate, în politici publice construite pornind de la agenda reală a cetățenilor și comunităților

Europa începe să-și întoarcă privirea către stânga, așteptând proiectul alternativ. Stânga nu mai este copilul renegat, nici copilul pedepsit pentru criză al europenilor. Recentele victorii din state-cheie ale Europei dovedesc acest lucru. Doar Spania pare a merge într-o altă direcție, socialiștii, după 7 ani de guvernare, având puține șanse de a câștiga în fața popularilor. În schimb, social-democrații germani s-au impus în aproape toate alegerile regionale din acest an, reușind și să recâștige Berlinul. În premieră, în Baden-Wurttemberg avem un guvern format din SPD și Verzi, după decenii de dominație conservatoare. Alianțe Roșu-Verde au câștigat la alegerile regionale din Franța. O coaliție a stângii, formată din social-democrați, socialiști și social-liberali a câștigat alegerile legislative în Danemarca, iar social-democrata Helle Thorning-Schmidt a fost desemnată de regină să formeze noul Executiv danez.Poate cel mai răsunător, în urma alegerile pentru Camera superioară a Parlamentului, stânga franceză are pentru prima dată în istoria de 53 ani a celei de-a cincea republici președinția Senatului, prin Jean-Pierre Bel.

Sunt victorii electorale importante care sunt  mai mult decât o simplă oscilație a pendulului politic. Mai mult decât rodul unor conjuncturi. Sunt victorii care arată necesitatea unui alt tip de răspuns decât cel conservator care, iată, prelungește criza și afectează dramatic nivelul de trai al europenilor. 

Până acum stânga a fost în defensivă în Europa. Primatul valorilor neoliberale părea a fi un panaceu. Piața părea a avea toate sursele pentru autoreglarea derapajelor sale. Statul mai slab, mai mic, statul-spectator, părea soluția pentru mai multă libertate. Din această perspectivă a iluziei neoliberale dominante stânga a făcut concesii, compromisuri, motiv pentru care fie a intrat în opoziție, fie a fost parte a unor guvernări cu partide de dreapta în care vocea sa s-a auzit prea puțin. Fie că i s-a pus mâna la gură, fie că era „demodat”, sau ușor anacronic să își deschidă gura.

Mesajul dat de cetățenii responsabili ai Europei, în urma  ultimelor alegeri. este clar: stânga trebuie să lase complexul de inferioritate și sa iasă la bătaie. Reconstruindu-se pe sine, pornind de la valorile sale, propunând o agendă a relansării economiei și societății prin solidaritate și responsabilitate socială.

Ne îndreptăm către un răspuns acceptat de tot mai mulți referitor la cauzele crizei, la cei care au produs-o și la cei care au beneficiat de ea. Cei  care au provocat criza vor să o depășească fără pierderi, eventual speculând-o pentru noi beneficii, transferând decontul asupra tuturor, invocând condiții obiective, dincolo de răspunderi precise, nominale.

Din această perspectivă, demersul explicativ se transformă în discurs moral, axiologic. Capitalismul financiar, specula în locul producției, creșterea dramatică a inegalităților sociale, măsurile de austeritate suportate de populație, toate sunt incriminate pe buna dreptate. Ele devin nu doar pasaje dn poveste crizei, ci și pietre de moară atârnate de gâtul dreptei europene.

Din America până în Europa, s-a ajuns la concluzia că beneficiarii bulelor capitaliste trebuie să plătească pentru dezastrul economic și social pe care l-au pricinuit. Că bogații și cei mai puțin norocoși nu pot avea aceeași contribuție atunci când e vorba de costurile crizei.  În SUA, Președintele Obama a propus o taxă pentru cei mai bogați americani, taxa Buffet. Cerută chiar de unii dintre ei, conștienți cumva de faptul că riscul exploziilor sociale nu le poate aduce avantaje, ci dimpotrivă.

În Europa, Comisia Europeană a propus introducerea unei taxe pe tranzacțiile financiare, absolut justificata. Sute de miliarde de euro pot fi suport pentru politici anti-criză.

Stânga are obligatia luciditatii. Victoriile electorale nu îi vor folosi la mare lucru dacă vor menține același tip de guvernanță, aceleași politici ale austerității blocante, aceeași retorică goală a tăierilor, reducerilor, sacrificiilor. Stinga nu are încă un răspuns articulat despre alternativă, dar e bine că face eforturi, că are inițiativă să-l construiască. Nu există încă acel răspuns capabil să transforme un curent favorabil stângii în Europa într-o realitate consființită de un vot pro-activ, nu doar de un vot-protest, la nivelul fiecărui stat membru. E timpul ca stânga să convingă în Europa, așa cum cred că e timpul ca stânga să convingă și în România. Că are soluții, că nu pune toată povara pe salariați, pe familii, pe pensionari, că este în stare să facă să funcționeze un mecanism corect al solidarității.

Stânga trebuie să demonstreze competență economică și integritate.  Să promoveze un nou echilibru între stat, piață și societate civilă. Să găsească echilibrul între libertate și comunitate, între industrii și protecția mediului. Să spună răspicat că a te îmbogăți prin muncă cinstită, sacrificiu și talent este o virtute și nu un păcat. Să vorbească hotărât că „ascensorul social”, prin care educație și șansa unui start corect sunt accesibile tuturor, trebuie repornit. Să afirme că un război împotriva inechității, nedreptății și sărăciei este necesar și din punct de vedere moral, dar și economic. Să susțină că numai o clasă mijlocie masivă și activă politic, economic și civic poate garanta stabilitatea democratică împotriva derivelor populiste sau extremiste.   

Ceea ce se întâmplă acum în Franța cu desemnarea candidatului stângii la alegerile prezidențiale poate fi un exemplu despre dialogul pe care stânga românească trebuie să-l poarte cu societatea. Socialiștii francezi își aleg candidatul la alegerile din 2012 după o amplă campanie internă, în urma unor alegeri primare cu două tururi de scrutin. Pot vota toți cetățenii francezi înscriși pe listele electorale, cu condiția plății unei sume simbolice de 1 euro și a semnării unui angajament privind împărtășirea valorilor stângii. Nu mai puțin de 10.000 secții de vot sunt deschise în toată Franța. Cel mai important, există un riguros proiect prezidențial al Partidului Socialist, adoptat în unanimitate, care a fost dezbătut timp de 3 luni de candidați în toate colturile Franței. În primul tur, francezii au avut de ales între șase candidați ai stângii și nu mai puțin de 2,6 milioane de oameni au ales să participe la desemnarea candidatului pentru alegerile prezidențiale (ținta stângii era de 1 milion de votanți). În această duminică, după o dezbatere publică care a avut loc miercuri seară, se va alege, într-un al doilea tur de scrutin, câștigătorul dintre Martine Aubry și Francois Hollande, actualul și fostul lider al PSF. Prin transparență, prin deschidere și prin combativitate, PSF a reușit să transforme o dezbatere de partid într-o dezbatere de societate, pe baza căreia se pot câștiga suportul și încrederea francezilor pentru drumul de urmat.

Aș vrea să văd și în România că suntem în stare, noi cei de stânga, să aducem acest aer proaspat al unui nou mod de a face politică, al unui nou mod de a comunica cu cetățenii din perspectiva intereselor lor legitime. 

Aceasta este mare provocare a stangii romanesti și a stângii europene: articularea unui proiect de dezvoltare îmbrățișat și asumat cât mai vocal de către cât mai mulți cetățeni. Contururile societății demne se trasează până la urmă în stradă, printre oameni și nu pot fi niciodată impuse printr-un singur document programatic sau printr-un protocol. Altfel, doar criticând dreapta, nu vom fi liderii schimbării, nu vom fi alternativa așteptată, ci parte a marei mase de nemulțumiți de ceea se întâmplă în țară și în Europa.