Forța de muncă ieftină nu e o garanție pentru locuri de muncă

Fabrica Nokia de la Jucu a fost până astăzi una din „perlele coroanei” investițiilor străine din România, un motiv de mândrie și de speranță nu doar pentru ardeleni, ci și pentru restul românilor. Ea dispare astăzi, împreună cu un mit bine cultivat, mai mult din neputință și resemnare, în ultimii ani: acela că ne putem dezvolta pe baza unei forțe de muncă ieftine.

România nu poate câștiga bătălia cu țările din Asia atunci când e vorba de costuri reduse de producție și de salarii mici. Într-o lume care-și mută centrul de greutate economic și strategic din Atlantic în Pacific, suficiente locuri de muncă urmează aceeași direcție. Când e vorba de a munci mai mult pentru mai puțin, Pământul nu mai e în niciun caz plat. Parte a unei lumi a crizelor tot mai complicate și a profiturilor obținute prin orice metodă, România trebuie să-și găsească drumul său, care impune depășirea iluziei că ne putem mulțumi cu muncitori slab pregătiți și dispuși să lucreze pe cât mai puțin. Oricât de mult ar fi „flexibilizat” piața Codul Muncii, accentuând precarizarea locurilor de muncă, sunt alții mult mai competitivi decât noi în acest „race to the bottom”.

Într-o țară în care avem doar 4,2 milioane de salariați din cei 9,9 milioane care au capacitatea de a munci, pierderea a 2.200 de locuri de muncă e o tragedie. Înseamnă 2.200 de familii pentru care ziua de mâine va veni ca o povară, înseamnă șomaj mai mare și bani mai puțini la buget. Mai mult, prin închiderea fabricii de la Jucu, România pierde al doilea mare exportator, după Dacia, cu o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro în 2010. Numai în primele 9 luni ale acestui an, Nokia avea deja exporturi de 750 milioane de euro. În ultimii doi ani de criză, am supraviețuit economic ca țară bazându-ne pe exporturi, pe companii precum Dacia și Nokia. Cum alte motoare ale economiei, precum consumul intern sau construcțiile nu dau semne de viață, și cum exporturile își pierd un campion (în plus, neoficial, în trimestrul III se anunță o scădere a exporturilor cu mai mult de 5%), revenirea recesiunii și adâncirea crizei devin tot mai posibile în România.

Avem ca țară o mare problemă cu crearea de locuri de muncă. Când ar trebui să simțim efectele ieșirii din recesiune, la noi rata șomajului crește. Așa cum se vede însă și în cazul Nokia, avem o problemă la fel de mare în a păstra locurile de muncă. Nu este moment mai potrivit în această țară să avem o conversație națională despre cum păstrăm și creăm locuri de muncă. Este însă, și în lumina ultimelor evenimente, să spunem că nu orice loc de muncă este bun. Avem nevoie de locuri de muncă decente, sigure și bine plătite, nu de locuri de muncă precare, bazate pe salarii mici și pe exploatarea angajaților.

Nu ajută la nimic să slăvim locuri de muncă care sunt înființate azi și dispar mâine. Nu ajută la nimic dacă statul acordă beneficii și face investiții de zeci de milioane de euro, dacă investitorii strategici pot pleca într-o zi, lăsând mii de familii fără salariul pe care se bazau atât. Opțiunea pentru locuri de muncă decente și bine plătite trebuie însoțită de gesturi corespunzătoare. Fără investiții majore în educație și în inovare, locurile de muncă cu grad înalt de specializare, cele care sunt mult mai greu de delocalizat, nu se pot crea. Ceea ce trebuie să înțeleagă un Guvern surprins de fiecare dată în offside când e vorba de locuri de muncă e că modul cel mai bun de a-și ajuta economia este înzestrându-și forța de muncă cu abilități și apitudini care să o facă competitivă la nivel global. Un român bine pregătit nu aleargă el după un loc de muncă, ci, în țară sau în străinătate, e căutat pentru a fi angajat. Prin accentul pus pe educație și inovare, politicile Guvernului ar trebui să promoveze un „race to the top”, nu un „race to the bottom”. Doar în acest fel, delocalizările, care sunt o componentă inevitabilă a globalizării, nu vor mai putea să gripeze motoare economice, așa cum se întâmplă astăzi cu exporturile ca urmare a deciziei Nokia.

Prin investiția în capitalul uman și în infrastructuri moderne, România trebuie să facă trecerea de la avantajele comparative oferite de forța de muncă ieftină la avantaje competitive. Nu există o altă soluție. Pe plan internațional, o luptă dramatică pentru investiții și capital e în plină derulare. O nouă diviziune a muncii  se pregătește la nivel global. În tot acest timp, România, dacă nu gândește cu mintea ei și cade pradă efectului de turmă, riscă să-și nege tocmai condițiile dezvoltării. Deja multe corporații analizează dacă merită să mai investească în România. Consiliul Investitorilor Străini a prezentat Guvernului propuneri pentru investiții suplimentare de peste 10 miliarde de euro și autoritățile nu au reacționat în niciun fel. Cu actualul model economic și de guvernanță, cu clanurile politico-economice sifonând investițiile publice, cu lipsa de transparență și predictibilitate în mediul de afaceri, cu reputația externă făcută ferfeniță, cu lipsa de încredere și de proiect, utilizând metode revolute și ineficiente de dezvoltare, România e în pericol să devină periferia vulnerabilă a Europei. Nokia este doar vârful aisbergului.

Ca țară, pentru a nu ne auto-exila și deveni periferia economică a Europei, avem datoria de a privi cu mult mai multă seriozitate și de a pune un mult mai mare preț pe fiecare euro, al românilor, al europenilor sau al altor investitori străini, care se cheltuie în România. Pentru aceasta, cred că e esențial să schimbăm coordonatele dialogului politic, dinspre creșteri economice statistice și elemente de birocrația puterii către bunăstare, dezvoltare și locuri de muncă. Dacă românii, în fiecare cercetare sociologică, spun că principala lor preocupare sunt locurile de muncă, refuz să înțeleg de ce dialogul politic e centrat asupra unor teme colatarale. Sisteme electorale, reforme constituționale, reorganizări administrative, toate acestea pălesc în comparație cu subiectul locurilor de muncă. Cum creăm locuri de muncă sigure și bine plătite trebuie să fie dezbaterea atât a acestei toamne politice, cât și anului 2012. E de datoria atât a Guvernului, cât și a USL, să pună în fața românilor, a economiștilor din această țară un program complet, realist, de creare de locuri de muncă, care să se închidă din punct de vedere al cifrelor și să fie mai mult decât o listă de bună intenții. Altfel, prinși în dezbateri fără relevanță pentru români, riscăm ca gestul de azi al Nokia să fie însoțit de alte asemenea gesturi, care să ne prindă la fel de nepregătiți și de vulnerabili și riscăm să devenim pigmei economici.