Speranta pentru doi ani si incredere regasita

Un oras mare nu este facut doar din cifre si statistici. Un oras mare nu e doar economie si geografie. Un oras este popular pentru localnici si straini atunci cand e nu doar confortabil ci distinct si complet. Nu perfect, dar e interesant, dinamic si actual. Si este iubit cand e special. Asa mi s-a parut Bucurestiul timp de o luna multumita Festivalului International “George Enescu”. A fost un regal.

Am ajuns la mai multe dintre concerte si-mi pare rau ca nu am putut sa merg la si mai multe. Singur, cu familia si cu prieteni am avut privilegiul sa ascult orchestre perfect acordate, lucrari magistrale oferite unui public avid si receptiv si in fiecare dintre seri intrepreti si dirijori de inalta clasa. Festivalul este un produs de clasa europeana. Este o certificare pentru promisiunea pe care o ofera Bucurestiul. Daca se poate o data la doi ani atunci credeti-ma se poate in fiecare zi. Si acest lucru este valabil pentru o tara.

Poate e muzica, poate e entuziasmul unui amator care in cateva zile si nopti magnifice a ascultat Mahler si s-a lasat sedus de Scriabin, Enescu, Brahms, Messiaen, Beethoven, Rahmaninov…  Insa astazi cred ca putem sa transformam orasul acesta doar prin cultura. Bucurestiul ca si Romania sufera. Identitatea si spiritul ii sunt sufocate de compromisuri, excese, vulgarizari. Nu exista scurtaturi pe drumul refacerii demnitatii si recastigarii locului in lumea natiunilor Europei. Dar daca e nevoie de jaloane, avem cu siguranta unul in acest festival.

Un oras complet cere spirit. Bucurestiul este departe de a fi un oras confortabil. Nu este un oras complet, dar este cu certitudine un oras dinamic iar Festivalul Enescu dovedeste cat de imens de puternic poate sa fie ca destinatie culturala. Un oras mare are nevoie de un eveniment cultural pe masura pentru a fi complet, pentru a atrage oameni talentati si minti creatoare. Competitia pentru relevanta, pentru turisti, pentru imagine este valabila pentru tari si regiuni iar Bucurestiul are nevoie de asemenea confirmari pentru a intra in cursa. Enescu, festivalul il pune in pluton in pofida atator suferinte urbanistice, de functionalitate, de dezvoltare, estetica si economica. Festivalul Enescu nu e doar placere contra cost pentru o minoritate, este un manifest democratic pentru o alta viata, aici in Romania. Pierdem zilnic ocazii pentru a afirma statutul acestei tari si natiuni. Romania are o imagine scandalos de proasta in multe medii europene. Decaderea tragica a discursului politic european, afectat de populisme vexante si periculoase este certa dar numai aparent inexorabila.  La fel este si incapacitatea cronica de a oferi contraponderi. Festivalul Enescu este un motiv de re-angajare, de re-evaluare si poate de re-valoriozare a propriei identitati. Bucurestiul nu este doar gazda ci si participant la acest succes european. De la miile de oameni care in fiecare seara umpleau pana la refuz sala Palatului (cu studenti sau tineri asezati pe scari), la familiile care-si fac un ritual din concertele din Piata Festivalului. Si Festivalul nu este doar la Bucuresti el este unul delocalizat si de la Timisoara la Constanta si Brasov muzica clasica uneste pentru cateva saptamani o elita culturala care nu se da batuta nici in fata comercialismului, nici in fata crizei si nici in fata aparentei unui esec de societate. Romania adevarata se vede in festival. Nu pentru ca este de elita ci tocmai pentru ca este un festival popular. Poate nu este pentru toata lumea dar el este oferit tuturor.  Noi putem sa alegem impreuna sa ne defineasca Enescu si nu suma esecurilor noastre colective. Spiritul romanesc ca parte integranta din cultura si spiritul european este viu in timpul festivalului pentru ca exista, e aici. Doar de noi depinde sa-i oferim contextul sa se realizeze.

Ioan Holender este o institutie si un artist care are viziunea si experienta necesara pentru un mare festival european. Reputatia inegalabila si increderea in alegerile sale dau festivalului greutate si credibilitate. Ma bucur sa fi avut noarea de a-i  inmana cea mai inalta distinctie a Senatului Romaniei. E putin pentru contributia sa dar poate ca e mai important ca intruneste un acord care depaseste orice diviziuni partizane. Poate Festivalul merita facut anual la o scara mai mica sau alternat cu o bienala de arta sau design pentru ca in fiecare an Bucurestiul sa aiba o luna in care se prezinta, invita si cucereste inimi si minti. Nu un pretext ci o vana de energie si spiritualitate din care  sa guste si care sa motiveze pe cetatenii orasului si vizitatorii sai in egala masura. Pentru asta insa, Bucurestiul are nevoie de o sala de concerte pe masura festivalului, a oaspetilor sai si a darului lor. Dincolo de solicitarile tuturor marilor sefi de orchestra, e nevoie de o investitie culturala majoara in Bucuresti. Pana acum a fost mentionata in interviuri, spusa intre amici dar astazi ea face obiectul unui demers public. Intr-un mod deopotriva amical si ferm, un mare iubitor de arta si frecvent vizitator al Bucurestiului muzical, dirijorul Zubin Mehta saluta bucuria si frumusetea Festivalului dar implora printr-o scrisoare deschisa o noua sala.  Pentru ca Bucuresti si Enescu merita acest lucru. Si este o investitie care are sens pentru ca aduce valoare adaugata intr-un fel in care putine alte investitii in dezvoltare o fac.

Sala Palatului asa cum am mostenit-o este improprie. Oarecum festivaul se intampla in pofida ei. Si pentru mine sala are o dubla incarcatura si nu doar pozitiva. Nu pot sa nu am imaginea umilintei unui popor sub un regim  dictatorial marcat de sub-cultura: congresele partidului si Cantarea Romaniei ambele o imensa falisficare a identitatii nationale si un cliseu cultural golit de orice sens. In acelasi timp, fiecare ocazie in Sala Palatului imi aminteste victoria in alegeri pentru presedininta PSD in fata lui Ion Iliescu in 2005. Pentru mine si cred pentru stanga romaneasca a fost un moment decisiv. Nu voi regreta deloc insa daca editia urmatoare a festivalului ne prinde cu o alta sala de  concerte. O sala, un centru cultural dedicat muzicii si artelor, care sa ne aminteasca doar de succesul unui proiect cultural si de forta unei identitati spirituale regasite. O pereche a Ateneului Roman care impreuna cu Sala Radio si Opera sa ofere 365 de zile locatii pentru calitate impecabila si conditii pentru excelenta. Alfred Brendel mi-a spus ca dupa ceremonia in care a primit titlul de Doctor Honoris cauza la UNMB studentii i-au cantat. O asemenea muzica nu a auzit nicaieri in alta parte, mi-a spus. Numai natiunile talentate dispun de muzicalitate. Festivalul Enescu ne aminteste toate acestea si ne da in patru saptamani speranta si vise pentru doi ani.