Despre industria de apărare în războiul locurilor de muncă

Am văzut la Expomil tehnică modernă, de ultimă oră şi mă întrebam care este calitatea produselor cu care sunt trimişi în luptă soldaţii români care acţionează în prezent peste hotare. Este revoltător şi un păcat imens ca militarii români care reprezintă România pe teatrele de operaţieuni să circule în vehicule cu blindaj insuficient, expuşi bombelor artizanale. Cu TAB-uri din generaţia anilor ’70 nu vom reuşi să fim parteneri de primă mână a aliaţilor noştri.

Am petrecut un weekend foarte interesant, vizitând Expoziţia de tehnică militară Expomil 2011. Recunsc franc, am mers la eveniment mânat de curiozitate inginerească de o curioziate onestă în legătură cu şansele de relansare ale unui sector al economiei care ştia să producă locuri de muncă şi exporturi şi să ridice gradul de tehnologizare al industriei Româneşti. Diagonosticul este că pacientul are în continuare puls, dar necesită măsuri urgente de resuscitare. Problemele sunt grave şi ele trebuie abordate responsabil, altfel orice se va face va fi prea puţin şi prea târziu.

Înainte de 1990, România era în top 10 mondial la exporturi de armanent, cu o valoare anuală de 800 de milioane de dolari. În prezent, toată piaţa de apărare nu se ridică la mai mult de 250 de milioane de dolari, inclusiv consturile de avioane şi nave cu destinaţii militare.  Ce s-a întâmplat? Simplu, Armata şi-a redus efectivele şi a redus comenziile. Procesul aderării la NATO a însemnat racordarea la o serie de parametri atât în ceea ce priveşte numărul de militari, cât şi în ceea ce priveşte structura gradelor şi necesarul de înzestrare. Problema este însă că în paralel cu acest proces, investiţiile în industria de apărare au fost omise. A fost ca şi când unui om care ţine câte o greutate în fiecare mână îi mai arunci un bolovan.

Acum trebuie inversată această situaţie. Primul lucru de care este nevoie este predictibilitate în ceea ce priveşte achiziţiile MApN. Nu este nevoie să reinventăm roata, ci doar să ne uităm la ce fac alţii. Statele Unite ale Americii dispune de un instrument numit Quadrennial Defense Review, acesta este în esenţă un studiu realizat de către Departamentul Apărării (instuţia omolog al MApN) în urma unui mandat emis de către Congres. Acest document are scopul de a defini planurile de modernizare şi de achizţii ale armatei americane şi mai are obiectivul de a realiza un plan de buget pentru a permite armatei să-şi îndeplinească misiunile. Nu văd niciun motiv pentru care nu putem avea un siste similar în Romania: un plan motivat de achiziţii militare, pe patru ani, aprobat de Parlament. Aducem astfel un element esenţial industriei de apărare: predictibilitate şi stabilitate.

Dacă ne uităm la parcursul Romarm, compania naţională pentru tehnică militară, vedem primul an care a înregistrat pierderi a fost 2004, urmând ca lucruile să meargă la vale de atunci încoace. Astăzi, Romarm deţine 15 filiale, dintre care majoritatea se află în mari dificultăţi economice. Am vizitat la Expomil standul fiecărei filiale şi am discutat cu reprezentanţii fiecăreia în parte. Toţi spun acelaşi lucru: au nevoie de predictibilitate în ceea ce priveşte relaţia cu contractorul major, MApN, pentru a putea să-şi construiască planuri de afaceri multianuale şi pentru a bugeta resursele şi cheltuielile.

În domeniul construcţiilor de avioane şi de nave, statul mai controlează Avioane Craiova, IAR Braşov, Romaero, Construcţii Aeronautice şi şantierul naval Mangalia. Dintre aceste centre, pe plus sunt şi Romaero şi IAR Braşov, ceea ce înseamnă că există destul potenţial şi în acest domeniu, dar, iarăşi, lipseşte o abordare integrată ce ţine de reindustrializare şi retehnologizare.

Prima prioritate pe termen scurt şi mediu, însă, este reprezentată de obligativitatea echipării la standarde NATO a trupelor din teatrele de operaţiui. Mă refer la armament, la transportoare, la sisteme de comunicaţii, adică toate elementele eseneţiale siguranţei soldaţilor noştri. Am văzut la Expomil tehnică modernă, de ultimă oră şi mă întrebam care este calitatea produselor cu care sunt trimişi în luptă soldaţii români care acţionează în prezent peste hotare. Este revoltător şi un păcat imens ca militarii români care reprezintă România pe teatrele de operaţieuni să circule în vehicule cu blindaj insuficient, expuşi bombelor artizanale. Cu TAB-uri din generaţia anilor ’70 nu vom reuşi să fim parteneri de primă mână a aliaţilor noştri.

Problemele industriei de apărare sunt reale şi este nevoie de o acţiune integrată pentru transformarea acestui sector. Şi spun transformarea acestui sector, nu salvarea acestui sector pentru că nu industria de apărare oferă un avantaj competitiv României: avem infrastructura, ne lipseşte viziunea şi ne lipsesc investiţiile, deci nu trebuie să o luăm de la zero.

Cred că este nevoie urgentă de un plan serios pentru această industrie. Îmi permit acum să schiţez un număr de elemente ale acestui plan, adăugând că există o resursă importantă de contribuţii utile în rândul celor care activează în acest sector. M-am convins la Expomil de acest lucru. Aşadar:

• Primul pas este predictibiliate în ceea ce priveşte achiziţiile MApN.
• Al doilea pas se referă la achizţiile din import şi impactul lor asupra industriei de apărare şi, implicit, asupra economiei româneşti. Este necesar ca importurile în acest domeniu să conducă în mod obligatoriu la transfer de tehnologie şi manufacturare în România. Un fel de offset-plus, dacă vreţi. Importantă este o schimbare de filosofie: nu mai suntem simpli cumpărători, ci parteneri cu cei care vând arme sau tehnologie militară, iar acest parteneriat trebuie să se traducă printr-un impact pozitiv asupra industriei naţionale de apărare.
• Al treilea pas se referă la necesitatea de investiţii în domeniul cercetării şi dezvoltarii în această industrie. Am văzut destule prototipuri la Expomil ca să mă conving, încă o dată, că este nevoie de investiţii în cercetare. Acum mulţi ingineri rămân în ţară pentru că le place ceea ce fac, dar este necesară şi o justă recompensă materială pentru acest efort pentru că miza este păstrarea “creierelor” în ţară.
• Al patrulea pas ţine de implicarea politicului în (re)deschiderea pieţelor externe. Ştiu că în prezent România exportă o parte a produselor acestei industrii într-un număr de ţări care se pot număra pe degetele de la o mână. Este nevoie de mai mult şi mai bine. Obligaţia politicului este să fie să redeschidă pieţe în care România activa în mod tradiţional, fie să caute pieţe noi, cu potenţial.
• Al cincilea pas este legat de un efort obligatoriu de retehnologizare şi de difuzare a tehnologiei militare către industriile civile. Un program de reindustrializare în domeniul militar şi conex militar este necesar. Prin acest tip de investiţii se pot crea astfel locuri de muncă cu un grad mare de pregătire profesională. Produsele noastre sunt competitive, însă le putem face şi mai competitive şi mai atractive.

Concluzia: Bătălia nu este pierdută, deşi lucrurile nu stau grozav. Măsurile trebuie luate cu celeritate pentru că timpul este scurt, iar lucrurile avansează rapid. Ştiu că sectorul de apărare poate să redevină un motor important de creştere economică şi de creare de locuri de muncă. Am văzut asta la Expomil, m-am convins de asta în discuţiile cu antreprenorii prezenţi acolo. Rămâne ce acest lucru să fie transferat la nivel de politici publice.