„Teach for Romania” in locul „complexului lui Dumnezeu”

Rar am vazut atata pasiune fara finalitate decat cea pusa in dezbaterea despre rezultatele examenului de bacalaureat. In loc sa fie un motiv in plus pentru o discutie sincera despre caracteristicile procesului educational, in general, si al acestui examen, in special, slaba performanta a elevilor nostri a fost inca un prilej de situare pe pozitii partizane. Suntem blocati, inca de la prima sesiune a bacalaureatului din vara, in aceleasi clisee ale disperarii si ale cautarii unui unic vinovat.

Primul pas pe care l-am putea face intr-o dezbatere care nu duce astazi nicaieri ar fi ca toti cei care vorbesc despre educatie – politicieni, profesori, elevi, parinti – sa scape de „complexul lui Dumnezeu”. Atat de prezenta in discursul public, aceasta credinta ca, indiferent de cat de complicata este o problema, opinia ta este singura adevarata si fara cusur, isi dovedeste pe deplin falimentul atunci cand evaluezi performanta sistemului de invatamant.

Nu vom putea iesi din aceasta paralizie a esecului daca nu partajam vina si daca nu punem la baza reconstructiei proiecte clare, care sa genereze consens, tocmai pentru a aduce schimbari rapide si cuantificabile in punctele cele mai vulnerabile ale sistemului. Nu putem iesi din aceasta paralizie a esecului decat daca, dupa ce acceptam cateva adevaruri simple, tragem aer in piept si avem puterea de a asuma responsabilitati si directii de actiune acolo unde este cel mai complicat.

Paleativele politice nu pot masca ineficienta unui sistem. Acesti 90.000 de copiii care n-au trecut testul maturitatii sunt, in acest moment, copii pierduti ai Romaniei. Au ajuns aici fie pentru ca n-au vazut in scoala o varianta pentru viitorul lor, fie pentru ca profesorii au ales comoditatea, punandu-i in fata unui bacalaureat pentru care nu erau pregatiti, fie pentru ca parintii au crezut ca o diploma se fura, se cumpara sau se obtine de la sine. Toate aceste sunt semne ale dezinteresului si dispretului care insotesc educatia in Romania. Sa-i recuperezi pe acesti copii e esential pentru a recupera demnitatea actului educational. Desi e fundamental sa avem examene corecte, schimbarea nu poate veni doar din frica. Este cel mai usor sa-l taxezi pe cel care nu stie, dar e infinit mai greu sa cauti sa schimbi situatia celui care, dintr-un motiv sau altul, nu s-a pregatit. Fara asumarea responsabilitatii pentru esecul din acest an, continuand sa credem in firescul unor procente de promovare de sub 50%, nu facem decat sa pedepsim niste elevi pentru niste schimbari si decizii care nu se iau la nivel de societate si care vizeaza restaurarea rolului educatiei.

Ca Presedinte al Senatului Romaniei, al Camerei Parlamentului chemata sa ia ultima decizie in probleme de educatie, cred cu tarie ca trebuie sa eradicam focarele de dezastru scolar de pe urma carora, iata, am pierdut 90.000 elevi in acest an si cine stie cati vom mai pierde anul viitor. Sunt atatea licee in care numarul celor care au promovat a fost zero sau foarte apropiat de aceasta cifra. Eu vreau sa stiu ce se intample in aceste scoli si cum putem face realitatea dramatica de acolo sa dispara. De aceea, am sa propun colegilor mei din Comisia de Invatamant sa mearga tocmai in acele licee cu performante foarte slabe, pentru a vorbi despre cauze si a veni cu un raport propriu, cu recomandari de proiecte si de imbunatatiri legislative. Anticipand, cred ca una dintre solutii este ca, pana la urmatorul examen de bacalaureat, scolile si Ministerul Educatiei sa sustina si sa desfasoare meditatii gratuite pentru cei care n-au reusit in acest an. Daca Parlamentul vrea sa isi recapete prestigiul, atunci e de datoria sa sa se implice acolo unde societatea o cere, iesind din comoditatea aprobarii unor analize ale Guvernului care fie vin prea tarziu, fie nu vin deloc.

Pentru ca nimeni sa nu fie uitat sau lasat in urma, am convingerea ca, in tot acest proces de analiza si reflectie, de o atentie speciala au nevoie copiii de la tara si cei din emigratie. Cred ca, daca am analiza procentele de promovare separat pentru copiiii din familii sarace si pentru cei din familii instarite, pentru cei din urban si pentru cei din rural, am da peste problema fundamentala a sistemului nostru educational: inechitatea sanselor de start in viata. De cealalta parte a catedrei, nu trebuie uitat ca, in Occident, profesorii sunt evaluati nu numai dupa rata de absolvire a elevilor, ci si dupa angajabilitatea acestora. Este o solutie de luat in calcul si pentru Romania, pentru a nu mai avea aceasta falie enorma intre scoala si piata muncii.

Pentru scolile cu performante slabe, adevarate fabrici de copii pierduti pentru Romania, un program-manusa ar fi cel care functioneaza de peste 20 ani in SUA – „Teach for America”. Ideea acestui program este ca, timp de 2 ani, tineri absolvenţi ai unor prestigioase universitaţi merg sa fie profesori in zone sarace, urbane şi rurale, cu performante scolare slabe, lucrand in echipa cu profesori cu experienţa din şcolile respective. Fondurile programului provin din donaţii private şi de la Departamentul de Educaţie al SUA; ideea generala este insa ca tinerii profesori se mulţumesc cu puţin. Acest stagiu ii pregateşte foarte bine pe tineri pentru ocuparea posturilor de conducere: fac un sacrificiu pentru ţara lor, dovedesc interes pentru cunoaşterea realitaţilor, se implica in gasirea soluţiilor, isi probeaza calitaţile, capata experienţa. Nu stiu de ce un asemenea program n-ar putea fi pus in practica si in Romania si de ce autoritatile nu l-ar sustine. Pe de-o parte, am recupera demnitatea de a fi dascal si, pe de alta, am oferi unor elevi multe mai multe sanse de a depasi dificultatile mediului in care traiesc sau invata. „Teach for Romania” e un proiect la care trebuie reflectat foarte serios.

Din pacate, atata vreme cat inspectorii scolari si directorii de scoala sunt numiti dupa culoarea carnetului de partid si nu dupa competenta, cat parintii nu sunt consultati in deciziile scolii si sectorul privat in definirea curriculei, ne vom invarti in spirala, din  „moment al adevarului" in „moment al adevarului”, mai jos si mai jos. Acestea sunt puncte vulnerabile majore ale sistemului si aici se cere intervenit de urgenta. Altfel, daca nu vom intelege ca educatie dureaza din cresa pana si dupa pensie, vom fi condamnati la lipsa de competitivitate, de capacitate de adaptare si aparare intr-o lume in care economia si munca sufera schimbari dramatice.

Stiu ca e mai usor sa investim in beton sau in astfalt decat sa ne batem capul cu soarta copiilor din scoli. Dar fara educatie, indiferent de cate autostrazi si cladiri construim, ne prabusim ca natiune.