O invitaţie prietenească la responsabilitate pentru UDMR

Există, în ultimul timp, suficiente declaraţii ale unor politicieni maghiari din România care încearcă să ne facă să credem că suntem în prezenţa unei „probleme maghiare”. Ce se întâmplă însă în aceste zile e simptomul a ceva  mai profund: primim nota de plată pentru douăzeci de ani de gestiune politicianistă a subiectului maghiar şi suntem martorii evoluţiei UDMR într-o direcţie periculoasă, tolerată până acum atât de Partidul Popularilor Europeni, cât şi de partenerii lor de coaliţii de guvernare.

Prezenţa practic permanentă la guvernare a UDMR, dar cu rol limitat şi exclusiv bazată pe compromisuri în dimensiunea etnică a guvernării, a dus inevitabil aici. Absenţa maghiarilor din dezbaterea unor subiecte reale de societate şi concentrarea, comodă pentru toată lumea, pe obsesiile minoritare se decontează.

Pe de altă parte, e îngrijorător şi inacceptabil că puterea actuală tolerează orice, evident în numele politicii de temperare a „reacţiilor naţionaliste". Această „toleranţă” riscă să conducă tocmai la intoleranţă, la instigare la violenţă, aşa cum vedem în cazul nefericit şi cu iz penal al lui Tamas Sandor, Preşedintele Consiliul Judeţean Covasna.

O discuţie serioasă despre descentralizare şi reorganizare va duce, fără îndoială, şi la subiectul naturii, surselor de legitimare şi limitelor dimensiunii „minoritare” sau, mai corect, „comunitare”. Dar nu ca o negociere netransparentă de putere, ci ca un dialog de societate. Oricât de dificil este, el este obligatoriu.

Pentru afirmaţiile domnului Sandor cred însă că există instituţii şi legislaţie. Ameninţarea şi instigarea la violenţă politică şi terorism sunt fapte deosebit de grave. Nici un stat democratic şi clasă politică nu pot să tolereze o asemenea atitudine. Foarte important, este şi rolul UDMR să reacţioneze. Nu cred că un UDMR matur şi responsabil poate accepta această ieşire. Chiar dacă UDMR priveşte cu îngrijorare la mişcările domnului Tokes şi e speriat că unii radicali pot migra către noul său partid, aştept de la partidul domnului Kelemen o reacţie critică şi retragerea sprijinului politic pentru Preşedintele CJ Covasna. Ar fi un gest de normalitate şi de salutat într-un climat supraîncălzit artificial.

În tot acest tablou al îngrijorării, rolul FIDESZ şi al lui Viktor Orban în inflamarea discursului iredentist nu trebuie subestimat. În plus, se adaugă şi incapacitatea Ministerului Afacerilor Externe de a trage linii roşii şi sentimentul că slăbiciunea şi izolarea reală a puterii din România o fac victimă uşoară unor acţiuni politice în forţă.

În aceste condiţii, cred că ne apropiem de un moment de răscruce în relaţiile cu UDMR. Cred tot mai puternic că UDMR-ului i-ar prinde bine o perioadă de opoziţie. I-ar ajuta să mediteze mai mult la unele demersuri politice pe care le fac unii dintre liderii săi, cu lipsă de respect faţă de majoritate. I-ar ajuta poate să se gândească mai mult la dezvoltarea României şi mai puţin la chestiuni strict de natură etnică.

Sper ca PSD să nu fie nevoit să fie vreodată în situaţia PDL de azi, care asistă fără reacţie la jocul periculos al UDMR. Statutul minorităţilor naţionale, eventual adoptat prin asumare de răspundere, sau acceptarea constituirii ţinutului Secuiesc sunt compromisuri de neacceptat pentru orice guvernare responsabilă.

Dacă ştiam deja că PDL şi-a construit guvernarea prin şantaj, acum suntem în situaţia de a constata că UDMR nu se dă în lături de la niciun fel de presiune pentru a-şi atinge obiective marginale sau incompatibile cu dezvoltarea României. Nu orice se poate negocia, asta trebuie să înţeleagă și UDMR.