Despre potențialul irosit al României

Pentru cei care vor să vadă cu adevărat ce înseamnă oportunități de dezvoltare izvorâte în urma crizei economice, recomand călduros o vizită Romexpo, la Târgul Tehnic Internațional București și la Expoziția Inventika.

Partea bună a vizitei de astăzi este că sunt mai convins ca niciodată că România are un potențial imens în zona de cercetare, dezvoltare-inovare. Partea proastă este că văd cum lipsa investițiior în această zonă face ca acest potențial să se irosească văzând cu ochii.

Când vezi zeci de tineri cu sute de idei bune care se pot traduce în sute de mii de euro, dacă nu chiar milioane, dezdănăjduiți că nu pot să găsească o minimă finanțare pentru a duce la bun sfârșit proiectul lor nu poți să nu îți dai seama că suntem pe un drum foarte greșit. Tinerii noștri sunt împinși tot mai mult să-și vândă ieftin ideile foarte bune, în timp ce noi cumpărăm foarte scump idei mai degrabă mediocre. Ăsta e un drum sigur spre faliment viitor. Criza economică a însemnat pentru toate statele din lume căutarea de produse și de noi soluții tehnologice, acest lucru s-a tradus în investiții mărite pentru sectorul de cercetare-dezvoltare. Doar România insistă să-și trateze cercetătorii și inventatorii ca pe Cenușăreasa. În acest fel, pierdem de mai multe ori. Pe de o parte îi pierdem pe cei cu idei, pe cei cu viziune, care pot să revoluționeze modul în care producem, pe de altă parte pierdem oportunități de investiții, ceea ce se traduce simplu în locuri de muncă. Poate cel mai grav, pierdem șansă după șansă de a ne dezvolta.
 Soluțiile nu sunt noi și nu sunt deloc complicate, mai mult ele ne sunt servite de-a gata de către Uniunea Europeană. Strategia UE 2020 prevede, de exemplu, alocarea 3% din PIB pentru cercetare-dezvoltare. Europa a înțeles că problema în aceste momente este inovarea și aplicarea sa, iar acest lucru nu se poate obține fără investiții. România pare că nu este interesată de aceste soluții, dovadă suma mică de bani pe care este dispusă să o cheltuie pentru co-finanțarea proiectelor europene în domeniul cercetării științifice. Pentru orizontul bugetar european ce se va încheia în prezent, 2007-2013, Axa prioritară 2 a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice a beneficiat de o alocare de 646 de milioane de euro, dintre care doar 110 milioane euro provin de la bugetul de stat. Bugetul Axei 2 reprezintă cam 3% din totalul fondurilor structurale și de coeziune alocate României. Procentul de aborbție al acestor bani europeni este ridicat, circa 60%, ceea ce arată că există un apetit serios pentru cercetare.
În 2009, România a cheltuit 0,48% din PIB pentru cercetare, cu mult mai puțin decât acei 3% pe care îi recomandă Strategia Europa 2020. Concret, anul trecut cu fost cheltuiți 2,357 miliarde lei, dintre care 2,077 miliarde au fost cheltuieli pentru activitatea curentă. Potrivit Institutului Național de Statistică, cercetarea fundamentală a înregistrat o scădere cu 7,2% în cheltuielile totale comparativ cu anul 2008. Pentru dezvoltarea experimentală, din cheltuielile totale a fost aloct un procent de numai 8,9%.
Cifrele acestea arată că din păcate, nu facem cercetare în România pentru dezvoltare, ci o facem pentru că trebuie să bifăm un sector de activitate.
Cred în continuare că marile universităţi din România, mă refer la cele tehnice în special, dar şi la cele de medicină, de biologie, de fizică, ar trebui să găzduiască, pe campusurile universitare, laboratoare de cercetare şi, în general, să aducem mai aproape sectorul privat de zona de educaţie şi cercetare. Cred că este veriga care lipseşte în circuitul dintre o idee valoroasă şi fructificarea ei economică.
Vizita de astăzi mi-a demonstrat încă odată că industria românească nu a murit. Într-un context economic nefavorabil, există ramuri ale industriei româneşti care reuşesc să facă faţă unei pieţe extrem de competitive. Am întâlnit astăzi oameni care au înţeles că recesiunea înseamnă nu numai falimentul unei afaceri, ci mai mult, o reinventare a propriei afaceri cu scopul de a rezista rigorilor pieţei şi de a fructifica fiecare oportunitate apărută. Sunt încă ramuri ale industiei care continuă să fie foarte active pe pieţele orientului mijlociu, pieţe cu care România a avut relaţii economice şi înainte de 1989.
Constat încă odată lipsa de preocupare a guvernanţilor pentru sprijinirea industriei româneşti. Firmele din industrie trebuie încurajate şi ajutate să îşi exporte produsele pe pieţe străine, aceasta fiind una dintre probemele ridicate de oamenii cu care am avut bucuria să discut. Trebuie să înțelegem că sprijinirea industriei românești nu este un moft, este o necesitate dacă vrem să păstrăm locurile de muncă.

Am apucat să stau stau pe îndelete de vorbă cu cei care au venit să-și expună ideile la Romexpo.  Mi-a făcut plăcere să observ noile invenţii ale lui Justin Capră şi ale tânărului Petică Gabriel, dovedind că resursele şi ingeniozitatea românilor sunt poate cel mai de preţ bun. Vreau să amintesc și de elementele robotice pe care am avut oportunitatea de a le admira, surpriza cea mai mare fiind aceea că tehnologia robotică românească a fost deja utilizată în liniile de producţie ale uzinei Dacia de la Piteşti. Acest lucru implică o recunoaştere internaţională a talentului şi priceperii românilor, chiar dacă în acest moment activităţile de cercetare şi inovare funcţionează la turaţie foarte redusă.
Am fost şi rămân un susţinător al investiţiilor în cercetare, dezvoltarea de noi tehnologii şi inovare. Cred cu tărie că românii sunt un popor inventiv, creative şi cu resurse intelectuale nesecate. Este datoria noastră, a oamenilor politici să descoperim şi să sprijinim acest potenţial care ne va permite să ne dezvoltăm mai departe ca stat și ca societate.