tara asta se duce naibii. nu zic ca ar fi fost bine cu dvs presedinte dar macar sunteti un om mai de bun-simt. tot ce se face este mult fum mult fum si presa serveste puterii pentru a inteti acest fum si nimeni nu mai vede lucrurile acestea reale care ar trebui sa ne preocupe in mod normal: locuri de munca, educatie, sanatate... fum si abureala si cate-o frectie cu un dosar si vorbesc zile in sir si le mai baga cate-o steonograma cate-o ascultare si ce mai subiecte de presa... dar ce sa vrea si romanii? ca poate atat ne duce capul! doar l-au votat pe basescu si noi suntem acum condusi de servicii. mai rau ca niste maimute. nu stiu cand imi voi reveni dupa alegerile astea dar ar fi bine ca dvs sa nu va lasati nu ati fost penibil cum li se sugereaza ascultatorilo ci invins de o boala de care suferim acum cu totii si ma intreb daca tara asta va mai scapa.

Domnule Preşedinte a Senatului – Mircea Geoană, Realitatea politică internă a ultimilor ani, este marcată de adâncirea crizei politice , războiul inter-pardinic românesc, putând să se prelungească în viitor, luând forme din ce în ce mai dure… Condiţia minimă dar esenţială, a ieşirii din criza prelungită depinde de capacitatea de a crea consensul, însă pentru acest lucru societatea românească are nevoie de un exemplu-actual. Acest exemplu îl reprezintă, cu prisosinţă, conceptul moral- politic şi nu în cel din urmă rând-administrativ- al Social-Democraţiei, care a rămas suspendat în idealitatea lui, societatea tatonându-l, până în clipa de faţă, ca pe unul necesar, însă nefuncţional unei mentalităţi majoritar populare, considerate – forţat – de dreapta, preferând totala disfuncţie a celui adoptat, în toată această perioadă trecută şi în special în ultimii şase ani,concept ce se vădeşte pe deplin, în cursul ultimilor ani şi în special-în anii următori, soluţia salvatoare de viitor, avându-se în vedere că: - Ea reprezintă, atitudinea de bună-credinţă, a oricui-care se vede-înconjurat de hoarde de oportunişti ce prosperă şi “cresc“, în jurul său, neputând să-l determine să-şi trădeze propria opţiune- spre buna-credinţă. Şi aceasta, datorită existenţei unei predestinări şi a unor modele atemporale, care nu depend de timpul istoric şi nici de turnura evenimentelor. Există modele care ne surprind, de altundeva decât din lumea istoriei. Un astfel de model-comportamental, atemporal şi anistoric-în sens etic, este în primul rând – preşedinte Senatului, dl. Mircea Geoană. Şi până acum, societatea s-a purtat doar pragmatic, în funcţie de cum au bătut vânturile istoriei! Ca şi până acum, atât astăzi, cât şi pe viitor-nu putem renunţa la Mircea Geoană, acest exponent al Social-Democraţiei,pentru că atunci- societatea noastră, ar fi cu adevărat- pierdută. Spiritul şi modelul reprezentat de dl. Mircea Geoană, este un tezaur de civism şi etică pe care trebuie să se fundamenteze orice politică şi istorie actuală şi care, în cele din urmă, este de aşteptat, că, aşa şi- va fii!. România, este locul unde trebuie apărată mereu o cauză, care a fost aparent pierdută.Dar acest lucru nu trebuie să se petreacă nici măreţ, nici retoric, nici prin proclamaţii noi… Astăzi, ca şi mâine, trebuie, pur şi simplu-ca prin Mircea Geoană, România, modelul profund uman al Social-Democraţiei, să fie opţiunea prin care societatea îşi va strânge proviziile de onestitate, printr-o uniune de competenţe, bună-credinţă naţională şi „Alianţă pentru Ţară “, incipient aprofundată, prin coaliţia din toamna lui 2009 „Salvaţi România”! România are nevoie, de speranţa şi încurajarea- existenţei unui exemplu de personalitate a istoriei, reprezentat de o personalitate onestă, faţă de care să se raporteze societatea şi în special clasa politică-românească, ştiind că un asemenea om – există.În plan concret, uman, o asemenea rezervă şi provizie de onestitate-ce înobilează- zona politică românească, este preşedintele Senatului României, domnul Mircea Geoană.Şi aceasta deoarece,el însă-şi este de asemenea , un model. Un model de cinste şi de corectitudine, unul din puţinii oameni politici care evoluează astăzi pe scena politică, oferind, în acelaşi timp cetăţeanului, un exemplu concret, că-l interesează binele celorlalţi şi progresul ţării şi a zonei politice, unde îşi desfăşoară activitatea politică, administrativă şi obştească. Şi în tot acest timp, ce face Traian Băsescu, şi celelalte forţe politice susţinătoare actualului preşedinte ? Vine cu vreo soluţie, la problemele majore ale momentului? Nicidecum! Şi ceea ce este şi mai îngrijorător, îl reprezintă, modul în care partidele, printre care şi PSD-ul, au ales să se poziţioneze – chiar dacă, acesta din urmă, doar pasager şi temporar- vis-a -vis, de susţinerea ideei de republică parlamentară – contrară opiniei majorităţii cetăţenilor cu drept de vot şi în special a simpatizanţilor PSD, care preferă să-şi aleagă singuri preşedintele, într-o republică semiprezidenţială, fapt ce denotă o dezorientare şi-o inconsecvenţa bizară, în rândul noului ştaf PSD-ist.Este grav dacă în conducerea PSD-ului, se dă curs unor decizii aparent contra Băsescu, însă ridicole şi inadecvate ideologiei PSD.Erori, ce pot pot ascunde, o suspiciune demolatoare stabilităţii şi credibilităţii social democraţiei, respectiv – executarea voluntară sau nu, a unor manevre de intoxicare şi descurajare a electoratului elaborat al PSD-ului, nedispus să muşte – constant şi gratuit, momelile – întinse, atât de dibaci de actualul preşedinte. Consensul surprinzător al votanţilor PSD, cu referendumul iniţiat de Traian Băsescu, privind un parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, care, a fost validat în cadrul alegerilor electorale, finalizate ...printrun mesaj proBăsescu..., banalitizează contribuţia şi iniţiativa – restructurării şi eficientalizării statului şi organizării instituţionale, susţinută de forţele politice anti Băsesciene (ca aport propriu PSD-ului).Asigurând astfel, amlificarea ponderii proBăsesciene ! Obligând astfel, PSD-ul, să vină cu un proiect alternativ, cu o viziune de stânga, pentru a putea îndeplinii aşteaptările susţinătorii social-democraţi.Exponenţii clasei politice PSD-iste, nu trebuie să se raporteze la această temă extrem de complexă, doar prin prisma poziţiilor pe care le adoptă Traian Băsescu sau PD-L-ul. Modificarea Constituţiei, nu poate fi hotărâtă prin prisma relaţiei sau adversităţii partidice, faţă de Traian Băsescu. Aşa cum aţi afirmat şi dvs., PSD-ul trebuie să arăte foarte clar care sunt virtuţile sistemului bicameral şi de ce este mai bun decât cel unicameral, trebuie să argumenteze de ce este nevoie de o clarificare a raportului dintre puterile statului şi care sunt principalele ameninţări la adresa sistemului democratic din România. Oamenii aşteaptă de la PSD o alternativă serioasă. Miza momentului pentru PSD este să treacă peste orgoliile de suprafaţă şi să genereze cu adevărat un proiect alternativ.     Ar trebui ca  PSD să prezinte, în contra-partidă cu PD-L-ul sau Traian Băsescu, un proiect propriu de modificare a Constituţiei. Însă este important ca un partid mare ca PSD să prezinte un proiect având o analiză temeinică şi o minimă rundă de consultări cu partenerii săi şi cu propriul electorat. Sunt subiecte pe care PSD-ul, riscă să le piardă din vedere dacă se va concentra exclusiv asupra temelor puse pe masă de Traian Băsescu. Aşa cum afirmaţi şi dvs, guvernul ar trebui, de exemplu,să acorde o mai mare atenţie problemei reorganizării teritoriale, în condiţiile în care actuala formulă de împărţire în judeţe este anacronică.Aceasta, pornund de la realitatea, că radicalii maghiari au luat iniţiativa şi prezintă obsesiv – aşa cum se vede şi în aceste zile – un punct de vedere ce ar trebui să ne îngrijoreze şi să genereze reacţii politice şi instituţionale mai bine articulate. Aşa încât, PSD ar trebui să iasă cu un punct de vedere coerent pe subiectul reorganizării administrative şi să vină cu o contra-pondere la pretenţiile inacceptabile ale unor politicieni maghiari, cât şi altor prevederi care pot contribui efectiv la revitalizarea României şi a poporului nostru, astfel încât, să nu intre cu capul înainte în capcana întinsă de Traian Băsescu.   Aşa cum precizaţi şi dvs, în prezent - ceea ce este cel mai important, este să nu uităm nici o clipă care sunt preocupările majore ale momentului. Suntem siguri că sindicaliştii, care în această săptămână ies în stradă, vor să audă de la PSD opinii cu privire la modificarea Constituţiei? Sau pensionarii, care îşi văd drepturile ameninţate, vor să afle dacă republica parlamentară este superioară celei semiprezidenţiale? Este îndoielnic! Ceea ce este sigur, însă, este că PSD are datoria să revină cu încăpăţânare la agenda cetăţeanului. Problemele oamenilor sunt dezastrul din economie, lipsa locurilor de muncă, decimarea pensionarilor, nedreptăţile pe care le face actualul Guvern. Acestea trebuie să fie temele social-democratice şi fundamentul unui discurs de stânga energic şi convingător, pentru orice cetăţean sau politician – de bună credinţă. Această analiză social-economică -trebuie să pornească de la gravele aspecte privind:     Inexistenţa unor condiţii de viaţă socială şi siguranţă profesională adecvate, ce reprezintă o limitare a drepturilor fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană.Lipsa unei locuinţe, a unui venit material, sau a unui loc de muncă sigur şi adecvat, semnalează sărăcia extremă, reprezentând un deficit cronic de mijloace şi oportunităţi, o manifestare a excluziunii sociale severe.În condiţiile scăderii masive a veniturilor familiare, retragerea statului din susţinerea vieţii cetăţenilor, face ca cetăţenii şi familiile lor, să aibe nevoie de locuinţă şi alte necesităţi corespunzătoare unei existenţe decente, în condiţiile nedispunerii de sursele financire necesare. Nedeţinerea unor condiţii de viaţă şi locuinţă adecvate, este determinat, în special de următorii doi factori : -1. venituri reduse pe membru de familie, ca urmare pierderii locului de muncă, situaţie ce poate merge de la lipsa oricăror condiţii sau locuinţe ( sau a inadecvării acestora), până la pierderea locuinţei. -2. deficit de protecţie socială, care au generat o vulnerabilitate crescută a unor persoane vulnerabile. Drept urmare a acţiunii conjugate sau separate a acestor doi factori, sunt afectaţi de lipsa unor condiţii de viaţă, a unei locuinţe având condiţii de locuire inadecvate îndeosebi persoane şi familii din mediul urban, care au venituri foarte mici, drept pentru care: -nu îşi pot permite schimbarea locuinţei, în condiţiile în care actuala locuinţă este inadecvată. -nu pot beneficia de locuinţă socială din cauza din cauza numărului redus al acestora. -nu îşi pot achita cheltuielile de întreţinere, situaţie în care riscă să le fie întreruptă furnizarea unor utilităţi publice. Printre principalele categorii vulnerabile, sunt persoanele cu dizabilităţi sau în vârstă – care se confruntă cu situaţii dificile în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă sau de locuit, unde cauzele sunt complexe, însă nu în mod necesar cvasispecifice locuirii. -un grup masiv, acoperit satisfăcător înainte de 1989, dar cvasiabandonaţi după 1990: -pensionarii, ale căror posibilităţi financiare sunt extrem de reduse în vederea deţinerii unei vieţi decente sau a unei locuinţe. Dacă până acum câţiva ani, cetăţenii, îşi mai găseau oportunităţi în sfera profesională şi socială, asigurându-şi ocupaţii aducătoare de venit personal şi familial corespunzător şi echitabil, fiind masiv antrenaţi în sisteme formative, educaţionale şi şcolare complete, apte să creeze un suport social eficient pentru acoperirea nevoilor de bază – îngrijire medicală, locuinţă, hrană – a avut ca rezultat, pe fondul unui standard de viaţă în general, cât de cât decent, o restrângere spectaculoasă a riscurilor de sărăcie şi de excluziune socială, viaţa individuală şi cea socială cunoscând un proces rapid (grad înalt ) de incluziune într-un mod de viaţă modern. ...Începând cu guvernarea PD-L- istă, exclusivist de dreapta, sistemul social, securitatea şi integritatea familială şi individuală, au intrat într-o criză economică cronică, care se accentuează rapid după 6 XII 2009. Cererea iraţională de servicii, bunuri şi alte nevoi megalomane, după o logică şi o motivaţie superficială, de paradă, profund neeconomică devin majoritare în societatea românească, a ultimilor ani. Populaţia majoritară, a fost surprinsă de ...valul de sărăcie, tocmai într-un moment critic al tranziţiei spre un mod modern de viaţă. Datorită cumulării unor multipli factori destabilizatori – dezrădăcinarea din mediul tradiţional, lipsa de oportunităţi de ocupare şi prin aceasta lipsa de acces la multe beneficii sociale condiţionate de poziţia de salariat sau înteprinzător privat, valul de sărăcire a afectat în mod accentuat destinul personal şi familial al populaţiei, afectând echilibrul personal, al fiecărui membru de familie sau societate, determinând un proces rapid de dezagregare socială, manifestată prin anomie, dezorientare şi deresponsabilizare faţă de sine şi de propria familie, alienarea cronică de sistemul ocupaţional. Tendinţa agresivă de îmbogăţire forţată, cu orice preţ- ca valoare absolut incontenstabilă a reuşitei în noua societate profund materialistă, adoptată de noul regim democrat de după anul 1989, a reprezentat un şoc puternic pentru familia mea, vulnerabilizată de orientarea ei spre un mod de viaţă conştiincios, corect şi serios necesar unui destin personal şi familial modern şi prosper. Incapabili de a se „strecura”, prin orice mijloace în noua societate frivolă şi lipsită de orice scrupule, în condiţiile presiunii violent „proaventuriere”, populaţia fragilizată material şi puternic neadaptată noii evoluţii sociale, a devenit victima creşterii masive şi bruşte a diferenţierii sociale iminente, fapt care a amplificat enorm sărăcia şi nesiguranţa familială şi socială. Se poate vorbi despre o adevărată explozie a sărăciei, desfăşurată în toate direcţiile: -Un proces de sărăcire a majorităţii populaţiei, produsă atât prin erodarea veniturilor şi prin degradarea acumulărilor, dar şi prin creşterea aspiraţiilor de consum datorită contactului cu piaţa mondială şi cu societăţile occidentale. Marea masă a populaţiei, este în mod constant victimă a reaşezării preţurilor şi ale crizelor din diferite zone ale producţiei şi consumului, înregistrând un deficit permanent de consum, reuşind cu greu şi cu sacrificii să facă faţă nevoilor zilnice; stocul de bunuri acumulate se erodează, deficitul sever de venituri nepermiţând înoirea sau reabilitarea lui. În mod special, nevoia de lucrări de realizare şi reparare a locuinţelor, generează cel mai adesea situaţii grave de criză.De asemenea, o mare parte a populaţiei, se loveşte continu de dificultatea de achitare a consumului de electricitate si cel de combustibili pentru încălzire.Chiar şi parţial compensate, ele produc decimarea bugetelui familial, împingând populaţa în situaţie de criză. Datorită veniturilor personale şi familiale a unei pături a populaţiei, destul de ample, ceva mai ridicate decât nivelul de compensare, aceasta resimte şocul plăţii în lunile de iarnă, în cuantum mai mare decât venitul acestora lunar. Riscul este, fie acumularea de datorii imense, fie deconectări masive, voluntare sau forţate.Acumularea de datorii, mai ales la utilităţi, aruncă numeroase familii, în situaţii disperate, riscul imens fiind pierderea unicei ancore într-o viaţă normală:minimim de utilităţi, condiţiile de viaţă şi locuinţa. Sărăcia populaţiei, a cunoscut o explozie gravă.Pericolele ce ameninţă cu impact material şi emoţional viaţa socială, sunt – posibilitatea pierderii locului de muncă, a locuinţei, agravării mizeriei locative, reduceri severe ale alimentaţiei, imposibilitatea de acces la o îngrijire medicală minimală în caz de nevoie, excluziune socială. Excluziunea socială este procesul cel mai negativ al dezagregării individuale şi familiale, datorită paralizării capacităţilor de redresare.Sărăcia extremă generează, prin permanentizare – şi afectare cu precădere a tinerilor, o excluziune socială greu reversibilă. Măsurile de redresare, necesar a fi luate în vedere, de reprezentanţii clasei politice, trebuie să pornească de la o situaţie -încă neaşteptat de oportună – care mai există încă în societatea românească, însă – nu pentru o lungă durată de timp, respectiv avantajul că - deficitul de venituri nu este, încă, dublat de un deficit de capacităţi. Majoritatea populaţiei încă mai deţine, acest lucru ( deşi la momentul actual este puternic perturbat) trebuind, obligatoriu, să continue, - un nivel superior de educaţie, de şcolarizare şi calificare, o experienţă profesională şi o decentă istorie de viaţă şi de participare în sistemul muncii. Criza economică din societate dar în special din familie, prelungită însă, este de natură să amplifice chiar şi un deficit minim de venit, combinându-l cu cel de capacităţi.Prelungirea îndelungată a acestei stări de persistenţă este de natură să amplifice chiar şi un deficit minim de venit, combinându-l cu cel de capacităţi.Astfel, la deficitul de venituri şi la erodarea bunurilor acumulate se adaugă efectele negative cumulate, mult mai greu de absorbit, ale degradării capacităţilor. Lipsa activităţii profesionale a şomerilor şi a celor fără servici, nu trebuie să se cronicizeze, persoanele respective, trebuind să aibe posibilitatea, să-şi reorienteze capacităţile profesionale, astfel încât să nu-şi piardă contactul cu piaţa muncii, evitând astfel procesul de dezagregare a vieţii personale, a familiei, a contactelor cu viaţa socială normală. În timpul mandatului guvernării actuale, anterior anului 2009, veniturile salariale ale angajaţilor s-au diminuat, apropiindu-se de valoarea nivelului minim decent de trai al unei persoane singure locuind în mediul urban. Accentuarea polarizării salariale, care, în administraţia locală a anilor 2004, ca şi acuma, nu exprima diferenţele de eficienţă economică propriu-zisă, reprezintă o sursă importantă a sărăcirii populaţiei, ca si cel al unui larg segment al salariaţilor bugetari, astfel, în jur de 30 % dintre salariaţi având un salariu mai mic decât 50 % din cel mediu. Ca rezultat al acestor două procese, populaţia fost angajată, a alunecat într-o stare de sărăcie salarială, specifică majorităţii angajaţilor bugetari, unde familii cu unul sau chiar doi salariaţi, câştigă venituri insuficiente consumului familial lunar, rata sărăciei în rândul salariaţilor fiind la acea dată în jur de 25 %. ....Deoarece, numărul de salariaţi a scăzut în peroada ulterioară anului 2004 la jumătate şi pentru ca prin întoarcerea unor cetăţeni in sfera ocupaţională, diminuată şi ea drastic – unde cei mai mulţi nu-şi mai găseau un loc pe piaţa muncii – îngroşând economia subterană, cu toate efectele negative ale acesteia, unii disponibilizaţi au hotărât, să recurgă la o activitate economică pe cont propriu, care era sortită şi ea să stea sub semnul incertitudinii.Insuficienţa capitalului de start şi mai ales instabilitatea mediului economic au făcut dificil de pus în practică spiritul anteprenorial şi iniţiativa privată, astfel încât- această activitate nu a putut asigura un trai satisfăcător şi o siguranţă materială... ...Explozia corupţiei din administraţia publică a avut efecte dezastruoase asupra siguranţei profesonale şi a carierei multor cetăţeni, afectând decisiv, echilibrul bunăstării şi stabilităţii locului de muncă a victimelor corecte şi necorupte din sistem – care astfel, au fost împinse în situaţie de marginalitate şi dezinteres de promovare, descurajare indusă de corupţia general instuţionalizată, în special, în eşaloanele ierarhice superioare. Aceste forme de escrocare, a căror victime au fost salariaţi corecţi, însă săraci, au cunoscut o agravare până la deposedarea de locuinţa personală...lipsa de reacţie a organismelor abilitate combaterii acestui flagel, încurajând în fapt explozia unor asemenea forme de infracţionalitate, care au crescut masiv polarizarea social-materială în cadrul colectivelor de angajaţi ai acestor instituţii de stat, sărăcind şi umilind marea masă a populaţiei şi stigmatizând nemeritat salariaţii corecţi şi demni, din colectivele respective – împiedicând astfel funcţionarea normală, eficientă a administraţiei şi serviciilor publice, alterând viaţa social-economică, mita şi comisionul convertindu-se în costuri imense reflectate în preţuri ridicate, ineficienţă economică, falimentarea şi distrugerea unor activităţi economice, sociale şi-n cele din urmă a unor destine comunitare, familiale sau personale. ...Venitul familial redus, determină o slabă participare şcolară, sărăcia, devenind un factor foarte important privind recurgerea fortuită la abandon şcolar, situaţie agravată şi de insuficienta dezvoltare şi lipsa de orientare clară a oricărei forme de învăţământ. Această formă de educaţie şi instruire, erodându-şi în condiţiile ultimilor ani, semnificaţia socială şi personală a necesităţii şi posibilităţi urmării studiilor universitare. PSD-ul, trebuie să combată situaţia negativă a actelor de guvernare, convingând populaţia că, în contradicţie cu prestaţia guvernului actual, un guvern cu adevărat competent, se opune stării de pasivitate şi de resemnare, a populaţiei sărace care sunt produse de dificultăţile vieţii, neacceptând situaţia de marginalizare şi de sărăcie, prin cultivarea capacităţilor de a înfrunta constructiv dificultăţile şi de a-şi asuma riscurile, această activizare având loc pe mai multe planuri: -reabilitarea capacităţilor de funcţionare socială... -reinserţia în sistemul de activităţi economice... -stimularea participării la viaţa publică... -dezvoltarea capacităţilor şi a implicării în construcţia propriei vieţi, cât şi a familiei... Aceste acţiuni, au ca subiect atât persoana, cât şi familia şi colectivitatea,...ştiind că: ...Familia trebuie să contribuie, în raport cu propriile lor resurse, la soluţionarea problemelor colectivităţii... ...Guvernului îi este necesară disponibilitatea acordării suportului social populaţiei, în raport cu existenţa nevoi de suport social, care nu trebuie să adâncească excluziunea şi marginaizarea socială, ci trebuie să reprezinte un instrument şi un factor motivant al incluziunii sociale. ...Principiul economiei sociale impune ca unele zone ale economiei să fie organizate în aşa fel încât, fără a scădea performanţele economice propriu-zise, să devină şi un instrument al integrării sociale, al absorbţiei excluziunii şi sărăciei. Deci, programele de dezvoltare economică să includă şi obiective sociale. Nu obiective de suport social pasiv, ca de exemplu menţinerea sau crearea artificială de locuri de muncă, ci programe de tip activ: absorbţia în sistemul ocupaţional a şomerilor cronici, a persoanelor cu dizabilităţi.În acest din urmă caz este necesară uneori crearea unor condiţii speciale, adaptate la munca, inclusiv prin compensarea limitelor de productivitate – ateliere protejate şi chiar completarea veniturilor de la bugetul social. În acest context s-ar putea imagina programe sociale care să nu fie doar simple consumatoare de resurse, dar, care chiar să producă resurse, la rândul lor: participarea la lucrări de interes public a beneficiarilor de suport social oferirea unor servicii pentru comunitate pentru care nu există resursele necesare (servicii de îngrijire pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, îngrijirea copiilor, contribuţia la crearea unui mediu social mai sigur, etc.) Legea venitului minim garantat, oferă o resursă importantă comunităţilor pentru dezvoltarea unor asemenea programe. Atât la nivel central cât şi local, trebuie apelat la parteneriatul dintre grupuri şi organizaţii reprezentative, implicate în procesul de proiectare a suporturilor sociale – comunitatea locală, organizaţii neguvernamentale şi beneficiarii.Asocierea persoanelor care se confruntă cu dificultăţi sociale pentru a putea intra în dialog cu celelalte segmente ale colectivităţii reprezintă o direcţie de acţiune ce trebuie promovată. Se impune promovarea demnitatii muncii, prin asigurarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de muncă legale. Cu stimă Condeescu Mihai

Domnule Preşedinte a Senatului – Mircea Geoană, Realitatea politică internă a ultimilor ani, este marcată de adâncirea crizei politice , războiul inter-pardinic românesc, putând să se prelungească în viitor, luând forme din ce în ce mai dure… Condiţia minimă dar esenţială, a ieşirii din criza prelungită depinde de capacitatea de a crea consensul, însă pentru acest lucru societatea românească are nevoie de un exemplu-actual. Acest exemplu îl reprezintă, cu prisosinţă, conceptul moral- politic şi nu în cel din urmă rând-administrativ- al Social-Democraţiei, care a rămas suspendat în idealitatea lui, societatea tatonându-l, până în clipa de faţă, ca pe unul necesar, însă nefuncţional unei mentalităţi majoritar populare, considerate – forţat – de dreapta, preferând totala disfuncţie a celui adoptat, în toată această perioadă trecută şi în special în ultimii şase ani,concept ce se vădeşte pe deplin, în cursul ultimilor ani şi în special-în anii următori, soluţia salvatoare de viitor, avându-se în vedere că: - Ea reprezintă, atitudinea de bună-credinţă, a oricui-care se vede-înconjurat de hoarde de oportunişti ce prosperă şi “cresc“, în jurul său, neputând să-l determine să-şi trădeze propria opţiune- spre buna-credinţă. Şi aceasta, datorită existenţei unei predestinări şi a unor modele atemporale, care nu depend de timpul istoric şi nici de turnura evenimentelor. Există modele care ne surprind, de altundeva decât din lumea istoriei. Un astfel de model-comportamental, atemporal şi anistoric-în sens etic, este în primul rând – preşedinte Senatului, dl. Mircea Geoană. Şi până acum, societatea s-a purtat doar pragmatic, în funcţie de cum au bătut vânturile istoriei! Ca şi până acum, atât astăzi, cât şi pe viitor-nu putem renunţa la Mircea Geoană, acest exponent al Social-Democraţiei,pentru că atunci- societatea noastră, ar fi cu adevărat- pierdută. Spiritul şi modelul reprezentat de dl. Mircea Geoană, este un tezaur de civism şi etică pe care trebuie să se fundamenteze orice politică şi istorie actuală şi care, în cele din urmă, este de aşteptat, că, aşa şi- va fii!. România, este locul unde trebuie apărată mereu o cauză, care a fost aparent pierdută.Dar acest lucru nu trebuie să se petreacă nici măreţ, nici retoric, nici prin proclamaţii noi… Astăzi, ca şi mâine, trebuie, pur şi simplu-ca prin Mircea Geoană, România, modelul profund uman al Social-Democraţiei, să fie opţiunea prin care societatea îşi va strânge proviziile de onestitate, printr-o uniune de competenţe, bună-credinţă naţională şi „Alianţă pentru Ţară “, incipient aprofundată, prin coaliţia din toamna lui 2009 „Salvaţi România”! România are nevoie, de speranţa şi încurajarea- existenţei unui exemplu de personalitate a istoriei, reprezentat de o personalitate onestă, faţă de care să se raporteze societatea şi în special clasa politică-românească, ştiind că un asemenea om – există.În plan concret, uman, o asemenea rezervă şi provizie de onestitate-ce înobilează- zona politică românească, este preşedintele Senatului României, domnul Mircea Geoană.Şi aceasta deoarece,el însă-şi este de asemenea , un model. Un model de cinste şi de corectitudine, unul din puţinii oameni politici care evoluează astăzi pe scena politică, oferind, în acelaşi timp cetăţeanului, un exemplu concret, că-l interesează binele celorlalţi şi progresul ţării şi a zonei politice, unde îşi desfăşoară activitatea politică, administrativă şi obştească. Şi în tot acest timp, ce face Traian Băsescu, şi celelalte forţe politice susţinătoare actualului preşedinte ? Vine cu vreo soluţie, la problemele majore ale momentului? Nicidecum! Şi ceea ce este şi mai îngrijorător, îl reprezintă, modul în care partidele, printre care şi PSD-ul, au ales să se poziţioneze – chiar dacă, acesta din urmă, doar pasager şi temporar- vis-a -vis, de susţinerea ideei de republică parlamentară – contrară opiniei majorităţii cetăţenilor cu drept de vot şi în special a simpatizanţilor PSD, care preferă să-şi aleagă singuri preşedintele, într-o republică semiprezidenţială, fapt ce denotă o dezorientare şi-o inconsecvenţa bizară, în rândul noului ştaf PSD-ist.Este grav dacă în conducerea PSD-ului, se dă curs unor decizii aparent contra Băsescu, însă ridicole şi inadecvate ideologiei PSD.Erori, ce pot pot ascunde, o suspiciune demolatoare stabilităţii şi credibilităţii social democraţiei, respectiv – executarea voluntară sau nu, a unor manevre de intoxicare şi descurajare a electoratului elaborat al PSD-ului, nedispus să muşte – constant şi gratuit, momelile – întinse, atât de dibaci de actualul preşedinte. Consensul surprinzător al votanţilor PSD, cu referendumul iniţiat de Traian Băsescu, privind un parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari, care, a fost validat în cadrul alegerilor electorale, finalizate ...printrun mesaj proBăsescu..., banalitizează contribuţia şi iniţiativa – restructurării şi eficientalizării statului şi organizării instituţionale, susţinută de forţele politice anti Băsesciene (ca aport propriu PSD-ului).Asigurând astfel, amlificarea ponderii proBăsesciene ! Obligând astfel, PSD-ul, să vină cu un proiect alternativ, cu o viziune de stânga, pentru a putea îndeplinii aşteaptările susţinătorii social-democraţi.Exponenţii clasei politice PSD-iste, nu trebuie să se raporteze la această temă extrem de complexă, doar prin prisma poziţiilor pe care le adoptă Traian Băsescu sau PD-L-ul. Modificarea Constituţiei, nu poate fi hotărâtă prin prisma relaţiei sau adversităţii partidice, faţă de Traian Băsescu. Aşa cum aţi afirmat şi dvs., PSD-ul trebuie să arăte foarte clar care sunt virtuţile sistemului bicameral şi de ce este mai bun decât cel unicameral, trebuie să argumenteze de ce este nevoie de o clarificare a raportului dintre puterile statului şi care sunt principalele ameninţări la adresa sistemului democratic din România. Oamenii aşteaptă de la PSD o alternativă serioasă. Miza momentului pentru PSD este să treacă peste orgoliile de suprafaţă şi să genereze cu adevărat un proiect alternativ.     Ar trebui ca  PSD să prezinte, în contra-partidă cu PD-L-ul sau Traian Băsescu, un proiect propriu de modificare a Constituţiei. Însă este important ca un partid mare ca PSD să prezinte un proiect având o analiză temeinică şi o minimă rundă de consultări cu partenerii săi şi cu propriul electorat. Sunt subiecte pe care PSD-ul, riscă să le piardă din vedere dacă se va concentra exclusiv asupra temelor puse pe masă de Traian Băsescu. Aşa cum afirmaţi şi dvs, guvernul ar trebui, de exemplu,să acorde o mai mare atenţie problemei reorganizării teritoriale, în condiţiile în care actuala formulă de împărţire în judeţe este anacronică.Aceasta, pornund de la realitatea, că radicalii maghiari au luat iniţiativa şi prezintă obsesiv – aşa cum se vede şi în aceste zile – un punct de vedere ce ar trebui să ne îngrijoreze şi să genereze reacţii politice şi instituţionale mai bine articulate. Aşa încât, PSD ar trebui să iasă cu un punct de vedere coerent pe subiectul reorganizării administrative şi să vină cu o contra-pondere la pretenţiile inacceptabile ale unor politicieni maghiari, cât şi altor prevederi care pot contribui efectiv la revitalizarea României şi a poporului nostru, astfel încât, să nu intre cu capul înainte în capcana întinsă de Traian Băsescu.   Aşa cum precizaţi şi dvs, în prezent - ceea ce este cel mai important, este să nu uităm nici o clipă care sunt preocupările majore ale momentului. Suntem siguri că sindicaliştii, care în această săptămână ies în stradă, vor să audă de la PSD opinii cu privire la modificarea Constituţiei? Sau pensionarii, care îşi văd drepturile ameninţate, vor să afle dacă republica parlamentară este superioară celei semiprezidenţiale? Este îndoielnic! Ceea ce este sigur, însă, este că PSD are datoria să revină cu încăpăţânare la agenda cetăţeanului. Problemele oamenilor sunt dezastrul din economie, lipsa locurilor de muncă, decimarea pensionarilor, nedreptăţile pe care le face actualul Guvern. Acestea trebuie să fie temele social-democratice şi fundamentul unui discurs de stânga energic şi convingător, pentru orice cetăţean sau politician – de bună credinţă. Această analiză social-economică -trebuie să pornească de la gravele aspecte privind:     Inexistenţa unor condiţii de viaţă socială şi siguranţă profesională adecvate, ce reprezintă o limitare a drepturilor fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană.Lipsa unei locuinţe, a unui venit material, sau a unui loc de muncă sigur şi adecvat, semnalează sărăcia extremă, reprezentând un deficit cronic de mijloace şi oportunităţi, o manifestare a excluziunii sociale severe.În condiţiile scăderii masive a veniturilor familiare, retragerea statului din susţinerea vieţii cetăţenilor, face ca cetăţenii şi familiile lor, să aibe nevoie de locuinţă şi alte necesităţi corespunzătoare unei existenţe decente, în condiţiile nedispunerii de sursele financire necesare. Nedeţinerea unor condiţii de viaţă şi locuinţă adecvate, este determinat, în special de următorii doi factori : -1. venituri reduse pe membru de familie, ca urmare pierderii locului de muncă, situaţie ce poate merge de la lipsa oricăror condiţii sau locuinţe ( sau a inadecvării acestora), până la pierderea locuinţei. -2. deficit de protecţie socială, care au generat o vulnerabilitate crescută a unor persoane vulnerabile. Drept urmare a acţiunii conjugate sau separate a acestor doi factori, sunt afectaţi de lipsa unor condiţii de viaţă, a unei locuinţe având condiţii de locuire inadecvate îndeosebi persoane şi familii din mediul urban, care au venituri foarte mici, drept pentru care: -nu îşi pot permite schimbarea locuinţei, în condiţiile în care actuala locuinţă este inadecvată. -nu pot beneficia de locuinţă socială din cauza din cauza numărului redus al acestora. -nu îşi pot achita cheltuielile de întreţinere, situaţie în care riscă să le fie întreruptă furnizarea unor utilităţi publice. Printre principalele categorii vulnerabile, sunt persoanele cu dizabilităţi sau în vârstă – care se confruntă cu situaţii dificile în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă sau de locuit, unde cauzele sunt complexe, însă nu în mod necesar cvasispecifice locuirii. -un grup masiv, acoperit satisfăcător înainte de 1989, dar cvasiabandonaţi după 1990: -pensionarii, ale căror posibilităţi financiare sunt extrem de reduse în vederea deţinerii unei vieţi decente sau a unei locuinţe. Dacă până acum câţiva ani, cetăţenii, îşi mai găseau oportunităţi în sfera profesională şi socială, asigurându-şi ocupaţii aducătoare de venit personal şi familial corespunzător şi echitabil, fiind masiv antrenaţi în sisteme formative, educaţionale şi şcolare complete, apte să creeze un suport social eficient pentru acoperirea nevoilor de bază – îngrijire medicală, locuinţă, hrană – a avut ca rezultat, pe fondul unui standard de viaţă în general, cât de cât decent, o restrângere spectaculoasă a riscurilor de sărăcie şi de excluziune socială, viaţa individuală şi cea socială cunoscând un proces rapid (grad înalt ) de incluziune într-un mod de viaţă modern. ...Începând cu guvernarea PD-L- istă, exclusivist de dreapta, sistemul social, securitatea şi integritatea familială şi individuală, au intrat într-o criză economică cronică, care se accentuează rapid după 6 XII 2009. Cererea iraţională de servicii, bunuri şi alte nevoi megalomane, după o logică şi o motivaţie superficială, de paradă, profund neeconomică devin majoritare în societatea românească, a ultimilor ani. Populaţia majoritară, a fost surprinsă de ...valul de sărăcie, tocmai într-un moment critic al tranziţiei spre un mod modern de viaţă. Datorită cumulării unor multipli factori destabilizatori – dezrădăcinarea din mediul tradiţional, lipsa de oportunităţi de ocupare şi prin aceasta lipsa de acces la multe beneficii sociale condiţionate de poziţia de salariat sau înteprinzător privat, valul de sărăcire a afectat în mod accentuat destinul personal şi familial al populaţiei, afectând echilibrul personal, al fiecărui membru de familie sau societate, determinând un proces rapid de dezagregare socială, manifestată prin anomie, dezorientare şi deresponsabilizare faţă de sine şi de propria familie, alienarea cronică de sistemul ocupaţional. Tendinţa agresivă de îmbogăţire forţată, cu orice preţ- ca valoare absolut incontenstabilă a reuşitei în noua societate profund materialistă, adoptată de noul regim democrat de după anul 1989, a reprezentat un şoc puternic pentru familia mea, vulnerabilizată de orientarea ei spre un mod de viaţă conştiincios, corect şi serios necesar unui destin personal şi familial modern şi prosper. Incapabili de a se „strecura”, prin orice mijloace în noua societate frivolă şi lipsită de orice scrupule, în condiţiile presiunii violent „proaventuriere”, populaţia fragilizată material şi puternic neadaptată noii evoluţii sociale, a devenit victima creşterii masive şi bruşte a diferenţierii sociale iminente, fapt care a amplificat enorm sărăcia şi nesiguranţa familială şi socială. Se poate vorbi despre o adevărată explozie a sărăciei, desfăşurată în toate direcţiile: -Un proces de sărăcire a majorităţii populaţiei, produsă atât prin erodarea veniturilor şi prin degradarea acumulărilor, dar şi prin creşterea aspiraţiilor de consum datorită contactului cu piaţa mondială şi cu societăţile occidentale. Marea masă a populaţiei, este în mod constant victimă a reaşezării preţurilor şi ale crizelor din diferite zone ale producţiei şi consumului, înregistrând un deficit permanent de consum, reuşind cu greu şi cu sacrificii să facă faţă nevoilor zilnice; stocul de bunuri acumulate se erodează, deficitul sever de venituri nepermiţând înoirea sau reabilitarea lui. În mod special, nevoia de lucrări de realizare şi reparare a locuinţelor, generează cel mai adesea situaţii grave de criză.De asemenea, o mare parte a populaţiei, se loveşte continu de dificultatea de achitare a consumului de electricitate si cel de combustibili pentru încălzire.Chiar şi parţial compensate, ele produc decimarea bugetelui familial, împingând populaţa în situaţie de criză. Datorită veniturilor personale şi familiale a unei pături a populaţiei, destul de ample, ceva mai ridicate decât nivelul de compensare, aceasta resimte şocul plăţii în lunile de iarnă, în cuantum mai mare decât venitul acestora lunar. Riscul este, fie acumularea de datorii imense, fie deconectări masive, voluntare sau forţate.Acumularea de datorii, mai ales la utilităţi, aruncă numeroase familii, în situaţii disperate, riscul imens fiind pierderea unicei ancore într-o viaţă normală:minimim de utilităţi, condiţiile de viaţă şi locuinţa. Sărăcia populaţiei, a cunoscut o explozie gravă.Pericolele ce ameninţă cu impact material şi emoţional viaţa socială, sunt – posibilitatea pierderii locului de muncă, a locuinţei, agravării mizeriei locative, reduceri severe ale alimentaţiei, imposibilitatea de acces la o îngrijire medicală minimală în caz de nevoie, excluziune socială. Excluziunea socială este procesul cel mai negativ al dezagregării individuale şi familiale, datorită paralizării capacităţilor de redresare.Sărăcia extremă generează, prin permanentizare – şi afectare cu precădere a tinerilor, o excluziune socială greu reversibilă. Măsurile de redresare, necesar a fi luate în vedere, de reprezentanţii clasei politice, trebuie să pornească de la o situaţie -încă neaşteptat de oportună – care mai există încă în societatea românească, însă – nu pentru o lungă durată de timp, respectiv avantajul că - deficitul de venituri nu este, încă, dublat de un deficit de capacităţi. Majoritatea populaţiei încă mai deţine, acest lucru ( deşi la momentul actual este puternic perturbat) trebuind, obligatoriu, să continue, - un nivel superior de educaţie, de şcolarizare şi calificare, o experienţă profesională şi o decentă istorie de viaţă şi de participare în sistemul muncii. Criza economică din societate dar în special din familie, prelungită însă, este de natură să amplifice chiar şi un deficit minim de venit, combinându-l cu cel de capacităţi.Prelungirea îndelungată a acestei stări de persistenţă este de natură să amplifice chiar şi un deficit minim de venit, combinându-l cu cel de capacităţi.Astfel, la deficitul de venituri şi la erodarea bunurilor acumulate se adaugă efectele negative cumulate, mult mai greu de absorbit, ale degradării capacităţilor. Lipsa activităţii profesionale a şomerilor şi a celor fără servici, nu trebuie să se cronicizeze, persoanele respective, trebuind să aibe posibilitatea, să-şi reorienteze capacităţile profesionale, astfel încât să nu-şi piardă contactul cu piaţa muncii, evitând astfel procesul de dezagregare a vieţii personale, a familiei, a contactelor cu viaţa socială normală. În timpul mandatului guvernării actuale, anterior anului 2009, veniturile salariale ale angajaţilor s-au diminuat, apropiindu-se de valoarea nivelului minim decent de trai al unei persoane singure locuind în mediul urban. Accentuarea polarizării salariale, care, în administraţia locală a anilor 2004, ca şi acuma, nu exprima diferenţele de eficienţă economică propriu-zisă, reprezintă o sursă importantă a sărăcirii populaţiei, ca si cel al unui larg segment al salariaţilor bugetari, astfel, în jur de 30 % dintre salariaţi având un salariu mai mic decât 50 % din cel mediu. Ca rezultat al acestor două procese, populaţia fost angajată, a alunecat într-o stare de sărăcie salarială, specifică majorităţii angajaţilor bugetari, unde familii cu unul sau chiar doi salariaţi, câştigă venituri insuficiente consumului familial lunar, rata sărăciei în rândul salariaţilor fiind la acea dată în jur de 25 %. ....Deoarece, numărul de salariaţi a scăzut în peroada ulterioară anului 2004 la jumătate şi pentru ca prin întoarcerea unor cetăţeni in sfera ocupaţională, diminuată şi ea drastic – unde cei mai mulţi nu-şi mai găseau un loc pe piaţa muncii – îngroşând economia subterană, cu toate efectele negative ale acesteia, unii disponibilizaţi au hotărât, să recurgă la o activitate economică pe cont propriu, care era sortită şi ea să stea sub semnul incertitudinii.Insuficienţa capitalului de start şi mai ales instabilitatea mediului economic au făcut dificil de pus în practică spiritul anteprenorial şi iniţiativa privată, astfel încât- această activitate nu a putut asigura un trai satisfăcător şi o siguranţă materială... ...Explozia corupţiei din administraţia publică a avut efecte dezastruoase asupra siguranţei profesonale şi a carierei multor cetăţeni, afectând decisiv, echilibrul bunăstării şi stabilităţii locului de muncă a victimelor corecte şi necorupte din sistem – care astfel, au fost împinse în situaţie de marginalitate şi dezinteres de promovare, descurajare indusă de corupţia general instuţionalizată, în special, în eşaloanele ierarhice superioare. Aceste forme de escrocare, a căror victime au fost salariaţi corecţi, însă săraci, au cunoscut o agravare până la deposedarea de locuinţa personală...lipsa de reacţie a organismelor abilitate combaterii acestui flagel, încurajând în fapt explozia unor asemenea forme de infracţionalitate, care au crescut masiv polarizarea social-materială în cadrul colectivelor de angajaţi ai acestor instituţii de stat, sărăcind şi umilind marea masă a populaţiei şi stigmatizând nemeritat salariaţii corecţi şi demni, din colectivele respective – împiedicând astfel funcţionarea normală, eficientă a administraţiei şi serviciilor publice, alterând viaţa social-economică, mita şi comisionul convertindu-se în costuri imense reflectate în preţuri ridicate, ineficienţă economică, falimentarea şi distrugerea unor activităţi economice, sociale şi-n cele din urmă a unor destine comunitare, familiale sau personale. ...Venitul familial redus, determină o slabă participare şcolară, sărăcia, devenind un factor foarte important privind recurgerea fortuită la abandon şcolar, situaţie agravată şi de insuficienta dezvoltare şi lipsa de orientare clară a oricărei forme de învăţământ. Această formă de educaţie şi instruire, erodându-şi în condiţiile ultimilor ani, semnificaţia socială şi personală a necesităţii şi posibilităţi urmării studiilor universitare. PSD-ul, trebuie să combată situaţia negativă a actelor de guvernare, convingând populaţia că, în contradicţie cu prestaţia guvernului actual, un guvern cu adevărat competent, se opune stării de pasivitate şi de resemnare, a populaţiei sărace care sunt produse de dificultăţile vieţii, neacceptând situaţia de marginalizare şi de sărăcie, prin cultivarea capacităţilor de a înfrunta constructiv dificultăţile şi de a-şi asuma riscurile, această activizare având loc pe mai multe planuri: -reabilitarea capacităţilor de funcţionare socială... -reinserţia în sistemul de activităţi economice... -stimularea participării la viaţa publică... -dezvoltarea capacităţilor şi a implicării în construcţia propriei vieţi, cât şi a familiei... Aceste acţiuni, au ca subiect atât persoana, cât şi familia şi colectivitatea,...ştiind că: ...Familia trebuie să contribuie, în raport cu propriile lor resurse, la soluţionarea problemelor colectivităţii... ...Guvernului îi este necesară disponibilitatea acordării suportului social populaţiei, în raport cu existenţa nevoi de suport social, care nu trebuie să adâncească excluziunea şi marginaizarea socială, ci trebuie să reprezinte un instrument şi un factor motivant al incluziunii sociale. ...Principiul economiei sociale impune ca unele zone ale economiei să fie organizate în aşa fel încât, fără a scădea performanţele economice propriu-zise, să devină şi un instrument al integrării sociale, al absorbţiei excluziunii şi sărăciei. Deci, programele de dezvoltare economică să includă şi obiective sociale. Nu obiective de suport social pasiv, ca de exemplu menţinerea sau crearea artificială de locuri de muncă, ci programe de tip activ: absorbţia în sistemul ocupaţional a şomerilor cronici, a persoanelor cu dizabilităţi.În acest din urmă caz este necesară uneori crearea unor condiţii speciale, adaptate la munca, inclusiv prin compensarea limitelor de productivitate – ateliere protejate şi chiar completarea veniturilor de la bugetul social. În acest context s-ar putea imagina programe sociale care să nu fie doar simple consumatoare de resurse, dar, care chiar să producă resurse, la rândul lor: participarea la lucrări de interes public a beneficiarilor de suport social oferirea unor servicii pentru comunitate pentru care nu există resursele necesare (servicii de îngrijire pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, îngrijirea copiilor, contribuţia la crearea unui mediu social mai sigur, etc.) Legea venitului minim garantat, oferă o resursă importantă comunităţilor pentru dezvoltarea unor asemenea programe. Atât la nivel central cât şi local, trebuie apelat la parteneriatul dintre grupuri şi organizaţii reprezentative, implicate în procesul de proiectare a suporturilor sociale – comunitatea locală, organizaţii neguvernamentale şi beneficiarii.Asocierea persoanelor care se confruntă cu dificultăţi sociale pentru a putea intra în dialog cu celelalte segmente ale colectivităţii reprezintă o direcţie de acţiune ce trebuie promovată. Se impune promovarea demnitatii muncii, prin asigurarea locurilor de muncă şi a condiţiilor de muncă legale. Cu stimă Condeescu Mihai