Datoria morala de care nu ne putem ascunde

Parafrazandu-l pe Gandhi, as spune ca putem evalua moralitatea unei natiuni dupa felul in care aceasta isi trateaza cei mai vulnerabili membri ai sai. Chiar daca parintele Indiei se referea initial doar la animale, putem fi destul de siguri ca ar fi inclus batranii si copiii in categoria celor mai vulnerabili membri ai societatii – cei care au vocile cele mai slabe si nevoile cele mai acute.

M-am intalnit ieri din nou cu un grup de pensionari si mi-a fost intarita convingerea ca Romania are o datorie morala incontestabila faţa de batranii ei. Acestia au construit o covarsitoare proportie din infrastructura si institutiile societatii, ei i-au dat Romaniei cei mai frumosi si productivi ani ai existentei lor.

Ce primesc ei in schimb? Umilinta, saracie si dispret.

Nu ne putem numi o tara europeana atata timp cat ii invrajbim pe tineri impotriva batranilor, cat pornim de la premisa ca acel trai decent pentru care parintii si bunicii nostri au muncit o viata intreaga nu poate veni decat sacrificand oportunitatile actualei generatii tinere. Putem şi trebuie sa gasim modalitaţi de a ne onora datoria catre batrani. Ei nu sunt asistati sociali, nu sunt pomanagii. Sunt oameni care au muncit o viata intreaga, cu responsabilitate si daruire, si care isi vad efortul dispretuit. Ar putea avea pretentia sa primeasca o rasplata pentru ceea ce i-au dat Romaniei. Din pacate, s-au obisnuit sa aiba doar sperante, şi acelea firave.

Sunt mandru de ce a reusit sa faca PSD pentru pensionari: cresterea pensiilor minime garantate, a punctului de pensie, regimul medicamentelor compensate. Nu trebuie insa sa ne culcam pe o ureche si sa credem sa este suficient.

Trebuie sa nu uitam ca, intr-o zi, si noi vom fi pensionari, si noi vom fi batrani, si sa aspiram sa le oferim pensionarilor de astazi conditiile de care am vrea si noi sa ne bucuram la varsta lor.